În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse
măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 153 de persoane şi au fost
înregistrate 16 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară,
dispuse iniţial, cu alte măsuri.
² Poliţia Română
verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară
îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa
competentă.
În perioada 8 – 15
ianuarie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere
judiciară faţă de 153 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc
supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care
au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de
46 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu
şi faţă de 107 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului
judiciar.
În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate
16 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte
măsuri.
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost
înlocuită cu arestarea preventivă (în 9 cazuri), cu executarea pedepsei
închisorii (în 3 cazuri), cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea
(într-un caz).
De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită
cu arestarea preventivă (în două cazuri) şi cu suspendarea executării pedepsei
cu închisoarea (într-un alt caz).
Exemple:
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova:
La data de 8 ianuarie a.c., Judecătoria Câmpina a dispus
arestarea preventivă a unui bărbat, de 22 de ani, din Floreşti, judeţul
Prahova, înlocuind astfel măsura controlului judiciar dispusă de Parchetul de
pe lângã Judecãtoria Câmpina, la data de 16 iunie 2015, pentru săvârşirea
infracţiunii de tâlhărie calificată.
În urma activităţilor de supraveghere, poliţiştii au
stabilit că cel în cauză nu a respectat programul de supraveghere şi a părăsit,
fără aprobare, localitatea de domiciliu.
Inspectoratul de
Poliţie Judeţean Braşov:
La data de 3 ianuarie a.c., un bărbat, de 31 de ani, din
Braşov, a fost surprins în flagrant delict, în timp ce sustrăgea o bicicletă
dintr-un imobil situat în municiupiul Braşov.
Faţă de cel în cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria
Brașov dispusese, la data de 18 noiembrie 2015, măsura preventivă a controlului
judiciar pe durata de 60 de zile faţă pentru săvârșirea infracțiunii de furt
calificat.
În sarcina acestuia, s-a reţinut că, în perioada 20 – 23
iulie 2015, ar fi pătruns prin forțarea sistemului de închidere într-o boxă
situată la subsolul unui imobil din Brașov, de unde ar fi sustras mai multe
bunuri, în valoare totală de 13.000 de lei.
Întrucât, pe perioada controlului judiciar, cel în cauză a
săvârşit o nouă infracţiune, la data de 11 ianuarie a.c., Tribunalul Braşov a dispus înlocuirea măsurii
controlului judiciar cu măsura arestării
preventive pentru 30 de zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu