Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 2 ianuarie 2023

La nivel național au fost ridicate peste 53.000.000 de țigarete și 25 de tone de tutun

Acțiunile desfășurate de Poliția Română, în primele 11 luni din 2022, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului cu țigarete și alte produse din tutun, la nivel național, au avut ca rezultat ridicarea a peste 53.000.000 de țigarete și 25 de tone de tutun.

Astfel, pentru neregulile constatate, au fost

sesizate 800 de infracţiuni dintre care: 16 infracţiuni de evaziune fiscală, 611 infracțiuni prevăzute de Codul vamal și 173 de infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

Totodată, polițiștii au aplicat 751 de sancţiuni contravenţionale, în urma cărora au fost confiscate țigarete, în valoare de 3.615.150 lei.

La nivel național, au fost desfășurate 266 de acțiuni în sistem integrat, punctuale sau pe momente operative, cu efective mărite, pe linia combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun.

În urma acțiunilor, au fost destructurate 5 grupări de traficanți, care acționau în domeniul contrabandei cu tutun.

În perioada ianuarie – noiembrie 2022, în urma activităților efectuate, la nivel național au fost capturate 53.632.412 țigarete și 25.779 kg de tutun.

Din datele existente rezultă că acțiunile întreprinse în ultima perioadă pentru combaterea acestui gen de criminalitate au contribuit la diminuarea nivelului pieței negre de țigarete, aspect confirmat de cel mai recent studiu Novel, conform căruia, în 2022, media anuală a comerțului ilegal cu țigarete a fost de 7,1%, cea mai scăzută din ultimii 15 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu