În
perioada 15 martie – 15 decembrie 2018
se va desfășura Campania de informare a instructorilor și
cursanților școlilor de șoferi reprezentative de pe raza județului Caraș -
Severin: „Zero la mie.
Zero corupție!”
Scopul
acestui demers preventiv îl constituie creșterea gradului de informare al
instructorilor și candidaților pentru obținerea permisului de conducere atât cu
privire la legislația specifică circulației pe drumurile publice cât și cu
privire la consecințele implicării în fapte de corupție.
Astfel,
în cadrul campaniei vor fi abordate două domenii majore de prevenire ale
criminalității, respectiv: prevenirea încălcării legislației specifice
domeniului rutier cu accent pe prevenirea conducerii unui vehicul sub influența
băuturilor alcoolice sau a altor substanțe ilicite precum și a stărilor
conflictuale generate de consum, respectiv prevenirea implicării în fapte de
corupție.
Activitățile
cu caracter informativ-preventiv vor fi desfășurate, în sistem integrat, de
către specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin,
Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Serviciului Județean
Anticorupție Caraș-Severin și din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și
Consiliere Antidrog Caraș-Severin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu