Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a
Frontierei Naidăș – județul Caraș-Severin au depistat, la controlul de
frontieră, un cetățean român care conducea un autoturism marca Audi A5,
semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de
autorităţile austriece.
În data de 22.03.2018, ora 14.40 , la Punctul de Trecere a Frontierei
Naidăș, județul Caraș-Severin, s-a
prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la
frontieră un tânăr în vârstă de 29 de ani, domiciliat în judeţul Caraș-Severin, la volanul unui autoturism
marca Audi A5, înmatriculat în Austria.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii
de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun
căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Austria.
Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul
în luna iunie 2017, din Austria, necunoscând faptul că acesta este căutat
de autorități. Totodată, persoana în cauză a specificat și faptul că autoturismul
fusese achiziționat în leasing și că uitase să mai plătească ratele.
Drept urmare, autoturismul în valoare de aproximativ 16.000 de
euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, urmând ca la
definitivarea cercetărilor să fie luate
măsurile legale.
În cauză, poliţiştii de frontieră
efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu