Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de
Muncă Caraş-Severin va organiza, în data de 20 aprilie
2018,
Bursa generală a locurilor de muncă, prima bursă din acest an. Evenimentul
va avea loc la nivel naţional şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.
Obiectivul
principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare, existând
posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.
Bursa
Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi
în căutarea unui loc de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii,
ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform
pregătirii lor profesionale, sau, în ultimă instanţă, să se orienteze/reorienteze
profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu
şi lung.
Localităţile şi locaţiile din
judeţul Caraş-Severin unde se va organiza Bursa Generală a Locurilor de Muncă vor fi stabilite în funcţie de
solicitările agenţilor economici şi vor fi comunicate ulterior.
Angajatorii
care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa
Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă
vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la sediul Agenţiei Judeţene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel
0255/212160) , la sediile Punctelor de lucru ale AJOFM Caraş-Severin din Anina, Băile Herculane, Bocşa, Bozovici, Caransebeş, Moldova Nouă, Oraviţa
şi Oţelu Roşu sau le pot transmite pe
adresa de e-mail : ajofm@cs.anofm.ro.
Participarea
la acest eveniment este gratuită.
Compartiment Resurse Umane,
Salarizare,
Comunicare şi Secretariatul
Consiliului Consultativ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu