Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 11 martie 2018

Activitatea de salubrizare în Caraș-Severin

            Consiliile locale ale municipiilor şi oraşelor coordonează şi supraveghează activităţile de prestări servicii privind: colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere şi stradale.
            1. Municipiul Reşiţa
            În municipiul Reşiţa serviciul de salubrizare este prestat de către S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. – punct de lucru Reşiţa, în baza contractului de delegarea a gestiunii serviciului de salubritate în municipiul Reşiţa, nr. 7161/ 21.04.2011 şi de către S.C. Supercom S.A. – punct de lucru Reşiţa, în baza Contractului de delegare a gestiunii activităţilor de măturat, spălat, stropire, întreţinere a căilor publice şi de salubrizare a parcurilor şi a zonelor verzi amenajate în municipiul Reşiţa, nr. 23776/17.12.2013.
Obiectul Contractului de delegarea gestiunii a serviciului de salubritate în municipiul Reşiţa, nr. 7161/21.04.2011, încheiat între S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. şi municipiul Reşiţa, îl constituie delegarea gestiunii serviciului de salubritate, precum şi a bunurilor proprietate publică aferente serviciului de salubritate, după cum urmează:
            a)  Organizarea colectării selective a deşeurilor municipale;
            b) Precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale precolectate selectiv, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere cu excepţia celor cu regim special, de la populaţie, asociaţii de proprietari, agenţi economici, instituţii publice;
            c)  Colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, etc.);
            d) Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate din activitatea construcţii şi demolări;
            e) Selectare/sortare/valorificare/compactare și balotare a deșeurilor și materialelor reciclabile;  
            f) Transport deșeuri reziduale la deponeuri autorizate ecologice.
            Operatorului de salubritate S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A – punct de lucru Reşiţa, îi revine obligaţia să presteze serviciul de salubritate la toţi utilizatorii de pe raza municipiului, să colecteze întreaga cantitate de deşeuri şi să lase în stare de curăţenie spaţiul destinat depozitării recipientelor de precolectare precum şi zona, pe o rază de 3 m, aferentă platformelor gospodăreşti (pct. 4.4., lit.g din contract).
            Activitatea de colectare a deșeurilor menajere se desfăşoară în municipiul Reșița şi cartierele aparținătoare: Țerova, Moniom, Cîlnic, Secu, Cuptoare şi Doman.
            Recipientele utilizate pentru colectarea deşeurilor menajere sunt de următoarele tipuri:
-  containere de 4 mc,  6 mc, 7mc – 66  buc- amplasate pe 41 de platforme;
-  eurocontainere de 1,1 mc - 677 buc - amplasate pe 255 de platforme;
- eurocontainere 1.1mc - 625 buc - pentru colectarea deseurilor reciclabile, după cum urmează: 206 eurocontainere albastre pentru colectare deşeuri din hârtie şi carton, 214 eurocontainere galbene pentru colectare plastic şi metal, 205 eurocontainere verzi pentru colectare sticlă;
-  pubele de plastic de 120-140 l – 720. buc, puse la dispoziție de către operatorul de salubritate pentru cetăţenii care locuiesc la case.
            În prezent numărul punctelor de precolectare a deșeurilor menajere este de 255, pe toate platformele fiind repartizați și recipienți pentru colectare selectivă pe cele 3 categorii. Sunt repartizate containere pentru colectarea reciclabilelor şi în cartierele aparținătoare.
            Ridicarea deșeurilor menajere în municipiul Reșița se face pe baza graficelor lunare de lucru aprobate de conducerea operatorului de salubritate, colectarea deșeurilor reciclabile se face o dată pe săptămână pentru fiecare categorie separat, sau dacă situația o impune colectarea se face ori de câte ori este nevoie.
            Pentru transportul deșeurilor menajere, operatorul dispune de următoarele utilaje și mijloace de transport (autospeciale):
- 9 autocompactoare pentru colectare deșeuri menajere;
- 1 autocompactor pentru colectare deșeuri reciclabile;
- 1 portcontainieră, pentru transportul containerelor de 6-7 mc;
- Aro cu benă - 1 buc.;
- o camionetă pentru colectarea deșeurilor de mobilier;
- o autobasculantă;
- un Hack pentru transportul containerelor de  31 mc;
- un încărcător frontal.
            Ridicarea deșeurilor menajere de la cetățenii ce locuiesc la case (ex. Muncitoresc, Stavila, Marginea, cartiere aparținătoare etc.) se face săptămânal, din fața casei, tot conform programului lunar de lucru în care sunt cuprinse străzile cu imobilele la care se deplasează autocompactorul, autovehicolul tip ARO cu benă sau camioneta.       
            Deşeurile menajere colectate se transportă la deponeul ECO-BIHOR Oradea, acestea se transbordează în Municipiul Reșița pe o platformă betonată.
Activitatea de colectare este monitorizată în permanență. Monitorizarea se realizează prin sistemele de GPS, toate autospecialele fiind dotate cu acest sistem.
Colectarea de la platformele de depozitare implică golirea recipienților în autospeciale și curățarea platformelor de deșeurile depuse lângă recipienți. Verificarea executării serviciului se face în mod permanent de catre personalul cu atribuții de monitorizare a calității serviciilor.
De pe platformele de colectare a deșeuri menajere se colectează și deșeuri voluminoase tip mobilier. Prin H.C.L. 237/ 2016, privind colectarea separată a deșeurilor voluminoase (mobilier, geamuri, uși și altele) pe raza municipiului Reșița de către operatorul de salubritate, s-a aprobat colectarea separată a acestor tipuri de deșeuri, urmând ca deținătorii acestor tipuri de deșeuri să le de depoziteze la platformele de colectare numai în ziua de joi, anunțând telefonic operatorul de salubritate. Întrucât s-a constatat că pe platformele de colectare a deșeurillor menajere se depozitează zilnic mobilier, pentru a spori confortul cetățenilor și a ridica calitatea serviciului de salubrizare, avându-se în vedere și numărul mic al solicitărilor telefonice pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, s-a convenit ridicarea zilnică a deșeurilor  voluminoase (luni-vineri).
            În conformitate cu prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubritate în municipiul Reşiţa, nr. 7161/ 21.04.2011, încheiat între municipiul Reşiţa şi S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. – punct de lucru Reşiţa, având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubritate, precum şi a bunurilor proprietate publică aferente serviciului de salubritate, a fost monitorizată activitatea acestei societăţi în ceea ce priveşte respectarea prevederilor Regulamentului serviciului public de salubrizare al Municipiului Reşiţa şi a Caietului de sarcini pentru prestarea serviciului public de salubrizare al Municipiului Reşiţa, reprezentanții Primăriei Municipiului Reșița au efectuat zilnic verificări ale platformelor de precolectare și de asemenea au efectuat controale pentru identificarea depozitelor necontrolate de deşeuri de pe raza Municipiului Reşiţa, luându-se măsuri cu operativitate pentru  eliminarea acestora.
Amenajare platforme de colectare a deșeurilor menajere de la populație
Prin H.C.L. nr. 39/ 2017 a fost aprobat studiul de fezabilitate „Amenajare platforme de colectare deșeuri menajere în municipiul Reșița”. Prin realizarea acestui studiu s-a dorit asigurarea infrastructurii pentru colectarea deșeurilor, pentru îmbunătăţirea nivelului de dezvoltare socio-economică din punct de vedere al gestionării deșeurilor. În cadrul studiului s-a adoptat realizarea următoarelor tipuri de platforme pentru colectarea deșeurilor menajere:
- platforme de colectare subterane;
- platforme de colectare supraterane.
În bugetul pe anul 2017 au fost prevăzute fonduri pentru realizarea unui proiect tehnic și amenajarea a 20 de platforme subterane de colectare deșeuri menajere în Municipiul Reșița.
La sfârșitul anului 2017 a fost demarată pe SEAP achiziția serviciilor de proiectare și execuție lucrări pentru investiția ,,Amenajare platforme subterane de colectare deșeuri menajere în Municipiul Reșița ”, licitație ce este în desfășurare. Vor fi amenajate 20 de platforme subterane în 11 puncte din Municipiul Reșița. Prin realizarea platformelor subterane se urmărește o mai bună colectare a deşeurilor și o eficientizare a serviciului de salubritate în Municipiul Reșița. Acest tip de platforme nu va mai permite accesul uman la deşeuri, eliminând cazurile cunoscute de împrăştiere a deşeurilor de către „oameni ai străzii” dar mult mai important eliminând riscul de îmbolnăvire a tuturor categoriilor de locuitori .
            Platformele subterane de colectare a deşeurilor sunt o alternativă mult îmbunătăţită a mijloacelor tradiţionale de colectare a deşeurilor, reprezentate, în prezent, de containere şi pubele, amplasate de cele mai multe ori în spaţii neîngrădite în imediata apropiere a imobilelor de locuit. Ele vor asigura un grad mai ridicat al colectării selective a deşeurilor, fiind concepute special pentru colectarea selectivă a deşeurilor municipale şi asimilabile [menajere], pe maxim 4 fracţii. O platformă este prevăzută cu 4, respectiv 6 coşuri de inserţie care pot fi destinate fracţiilor de deşeuri stabilite.
De asemenea Serviciul Public ,,Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire” a demarat procedura pentru amenajarea a 30 de platforme supraterane în microraioanele 1 și 2 din cartierul Govândari. Acestea vor fi îngrădite, acoperite, betonate, iar accesul cetăţenilor în vederea depozitării gunoiului selectiv se va realiza pe bază de cartele, astfel încât vor fi utilizate doar de către cei care vor încheia contract cu societatea de salubrizare.
            Colectarea selectivă a deşeurilor
-         Au fost organizate campanii lunare de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice (DEEE), în asociere cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, cantitatea totală colectată fiind de aproximativ 79.490 kg. Organizarea periodică a acestor campanii a devenit tradiţie pentru organizatori şi tinde să devină obişnuinţă pentru cetăţenii municipiului, lucru îmbucurător şi care relevă eficienţa campaniilor de informare şi conştientizare.
-         Cantitatea de deşeuri reciclabile colectate şi valorificate a fost de  126.410 kg PET şi 144.680 kg hârtie şi carton.
 II  Activităţile de măturat, spălat, stropire, întreţinere a căilor publice şi de salubrizare a parcurilor şi a zonelor verzi amenajate în municipiul Reşiţa
            Activităţile de măturat, spălat, stropire, întreţinere a căilor publice şi de salubrizare a parcurilor şi a zonelor verzi amenajate în municipiul Reşiţa sunt prestate de către S.C. Supercom S.A. – punct de lucru Reşiţa în baza Contractului de delegare a gestiunii nr. 23776/17.12.2013.
            În conformitate cu prevederile art. 20 din Caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii activităţilor  de măturat, spălat, stropit, întreţinere a căilor publice şi salubrizarea parcurilor şi a zonelor verzi amenajate, în municipiul Reşiţa, aprobat prin H.C.L. nr. 30/29.01.2013, activităţile de măturat, spălat, stropit, întreţinere a căilor publice şi salubrizarea parcurilor şi a zonelor verzi presupun următoarele:
            1. Măturatul manual  - această activitate se desfăşoară prin măturarea întregii lungimi a carosabilului (pe o lăţime de 2,2 ml. / sens)  şi a întregii suprafeţe a  trotuarelor care permit acest lucru.
            2. Măturatul mecanizat  - se realizează cu autoperii colectoare, echipate cu perii cilindrice şi/sau circulare care acţionează pe toata lungimea străzilor. Aceasta activitate se desfăşoară prin măturarea întregii suprafeţe a carosabilului ( pe o lăţime de 2,00 ml./sens) şi a trotuarelor care permit acest lucru.
            3. Spălatul străzilor  - are ca scop asigurarea unui confort optim locuitorilor localităţii şi constă în spălatul părţii carosabile şi a trotuarelor cu furtunul montat la reţeaua publică sau la autostropitori cu instalaţie sub presiune, în scopul îndepărtării cu jet puternic a prafului depus. Este activitatea de salubrizare care constă în dispersarea apei cu ajutorul unor instalaţii speciale montate pe autospeciale, pe suprafeţe de circulaţie, odihnă, agrement, pentru obţinerea unui grad înalt de curăţenie a suprafeţelor spălate.
            4. Stropitul carosabilului - stropitul constă în dispersarea apei pe suprafaţa carosabilului, pentru evitarea formării prafului şi crearea unui climat favorabil îmbunătăţirii gradului de confort şi igienă citadin. Lucrarea se efectuează numai cu utilaje specializate pentru stropit.
            5. Întreţinerea curăţeniei - constă în colectarea prin procedee manuale a depunerilor grosiere normale sau accidentale de pe străzile municipiului.
            6. Răzuitul rigolelor - răzuitul rigolelor este o lucrare de necesitate determinată de cauze obiective, accidente (ploi torenţiale ce favorizează transport de aluviuni), avarii la reţele subterane, lucrări de construcţii, deszăpezire, etc. şi constă în îndepărtarea noroiului, nisipului, prafului sau a deşeurilor vegetale pe o porţiune de 0,75 m de la bordura spre axul median al străzii, în zona de autorizare .
            7. Salubrizarea parcurilor şi a zonelor verzi - constă în colectarea prin procedee manuale a deşeurilor grosiere normale sau accidentale din parcuri amenajate, zonele verzi adiacente rigolei şi/sau trotuarului, scuaruri, aliniamente stradale ale municipiului. 
            Pe parcursul anului 2017 a fost  monitorizată activitatea acestei societăţi (S.C. SUPERCOM S.A – punct de lucru Reşiţa) în ceea ce priveşte respectarea prevederilor Regulamentului Serviciului Public de Salubrizare al Municipiului Reşiţa, aprobat prin H.C.L. nr. 67/25.03.2008, precum şi a prevederilor Caietului de sarcini pentru delegarea gestiunii activităţilor de măturat, spălat, stropit, întreţinere a căilor publice şi salubrizarea parcurilor şi a zonelor verzi amenajate din municipiul Reşiţa, prin licitaţie publică deschisă, aprobat prin H.C.L. nr. 30 / 29.01.2013 (anexa 1), prin efectuarea de verificări zilnice ale activităţilor desfăşurate.
III. Activități de dezinsecţie și deratizare     
Conform contractului de delegare de gestiune a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare nr. 10474/ 29.05.2008, încheiat între municipiul Reşiţa şi S.C. Deraton S.R.L. Timişoara, în Reşiţa pe  parcursul anului 2017 au fost executate mai multe acțiuni de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (atunci când a fost cazul). Aceste acțiuni au vizat combaterea rozătoarelor dăunătoare (șoareci, șobolani) și menținerea acestora la un nivel numeric redus, respectiv prevenirea și combaterea artropodelor (insectelor), care sunt purtătoare și transmițătoare (direct sau indirect) a bolilor infecto-contagioase și parazitare pentru om și animale. Deratizarea - distrugerea rozătoarelor dăunătoare - are un rol deosebit de important, deoarece acestea constituie un permanent pericol de boli şi pierderi economice.
Deratizare
            În primăvara anului 2017 a fost efectuată o acțiune de combatere a rozătoarelor (șoareci, șobolani), pe întreaga rază a municipiului Reșița. Acțiunea s-a derulat în două etape:
         -  în prima etapă s-a determinat gradul de infestare, fiind depistate zonele cu o puternică infestare;
       -  a doua etapă, de efectuare propriu zisă a operațiunilor de deratizare, s-a desfășurat în perioada 27 martie -14 aprilie 2017.   
            Cea de-a doua etapă a acțiunii de deratizare a cuprins:
     1. În perioada - 27-31 martie s-a executat deratizarea pe domeniul public și unități școlare :
            -  Luni - Cartier Cîlnic, Cartier Lunca Bârzavei, Str. Timişoarei, Triaj;
            -  Marţi - Moroasa, Lunca Pomostului, Centru, Valea Domanului, Poiana Golului,
            - Miercuri - Oraşul Vechi, Zona Stavila, Minda
            - Joi  - Cartierele -Ţerova, Doman, Secu, Cuptoare, Moniom.
     2. În perioada – 3 -13 aprilie s-a executat deratizarea la instituţii, agenţi economici şi asociaţii de locatari (lucrările s-au executat pe bază de comandă pe cheltuiala beneficiarului).
            Acțiunea de combatere a rozătoarelor (șoareci, șobolani) a avut loc pe întreaga rază a Municipiului Reșița, pe domeniul public fiind amplasate stații de intoxicare (cutii speciale: de culoare neagră, în zonele verzi, și cutii de culoare albă la platformele de precolectare a deșeurilor menajere) conținând substanțe raticide, pentru a proteja atât momelile de intemperii cât și pentru a se evita accesul animalelor de companie și al copiilor la aceste substanțe.
Combaterea căpușelor
            În data de 8 iunie 2017, Municipiul Reşiţa prin operatorul său licenţiat, S.C. DERATON S.R.L. Timișoara, a executat operaţiuni (tratamente) de combatere a căpuşelor în parcurile din municipiu şi în locurile de joacă pentru copii. Începând cu ora 20°° s-a efectuat dezinsecția în Parcul Zoologic Ion Crişan, iar după ora 22°° în următoarele zone:
Ø Parcul Cărăşana,
Ø Parcul Copilului,
Ø Parcul Tricolorului,
Ø Parcul Siderurgistului și în toate  locurile de joacă de pe raza municipiului Reşiţa şi cartierele aparţinătoare.
            Au fost utilizate substanţe autorizate, certificate şi avizate de Ministerul Sănătăţii. Acestea nu prezintat un pericol pentru populaţie. Echipele operatorului au fost însoțite în teren de reprezentanții Serviciului de Gospodărie Urbană și Mediu din cadrul Primăriei municipiului Reșița.
Dezinsecție
            Schimbările climatice din ultima perioadă, semnalate la nivelul global, implicit la nivelul Municipiului Reșița, nivelul ridicat al precipitaţiilor şi temperaturile ridicate, au determinat condiţii favorabile de înmulţire a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte dăunătoare.
            În vara anului 2017 a fost efectuată o acțiune  de combatere a ţânţarilor, a muştelor și căpuşelor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul Zika, prin aplicarea de tratamente aeriene, concomitent cu tratamentele aplicate de la sol. Această acțiune a fost programată să se desfășoare în două etape, pe parcursul a trei săptămâni.
            Prima etapă a avut loc în perioada 27-28 iunie 2017 şi au fost efectuate următoarele acțiuni:
            - Dezinsecția cu mijloace aeriene: în data de 27.06.2017 între orele 18³°- 21°°și  în data de 28.06.2017 între orele 6³°- 9°°
- Dezinsecția cu mijloace terestre: în data de 27.06.2017 începând cu orele 21°° și în data de 28.06.2017 începând cu orele 6³°.
Acţiunea de dezinsecţie a cuprins :
I.Tratament contra căpuşelor:
Parcuri:
1.   Parcul Cărăşana - Parcul Copilului – Parcul Tricolorului - Parcul Siderurgistului, Parc Zoologic Ion Crişan,
Şi toate locurile de joacă de pe raza Municipiului Reşiţa şi cartierele aparţinătoare
II Tratamente de la sol: Pe toate suprafeţele verzi ale municipiului, maluri de râu, liziera pădurii şi principalele artere de circulaţie, cât și în cartierele și localitățile aparținătoare municipiului.
III. Dezinsecţie aeriană
           Au fost utilizate substanţe autorizate, certificate şi avizate de Ministerul Sănătăţii. Acestea nu prezintă un pericol pentru populaţie sau animale. Au fost evitate la stropire zonele mobilate cu  stupi de albine, dar pentru sporirea gradului de siguranță și întrucât în condiţii de soare puternic albinele aflate în zbor ar fi putut fi afectate, au fost transmise avertizări către apicultori (înregistraţi la Registrul agricol), recomandându-le acestora să ia toate măsurile pentru prevenirea intoxicaţiilor la albine, în intervalul de desfășurare al tratamentelor.
 Pentru a se evita retragerea ţânţarilor în zone netratate, ştiind că tendinţa insectelor este de a se refugia în locurile în care dezinsecţia nu a fost efectuată, s-a recomandat tuturor instituţiilor, societăţilor comerciale, asociaţilor de locatari şi persoanelor fizice să execute operaţiuni de dezinsecţie concomitent cu acţiunea generală a primăriei.            
            În unităţile şcolare deratizarea şi dezinsecţia s-a efectuat în perioada de primăvară  şi toamnă, în timpul vacanţelor şcolare, în condiţii normale şi pe baza unui grafic dinainte stabilit împreună cu conducerea fiecărei unităţi şcolare în parte. De asemenea au fost efectuate acțiuni de dezinfecție, la cererea unităților de învățământ, pentru combaterea cazurilor de boli infecțioase sau parazitare apărute la elevi, din momentul înregistrării primelor cazuri de boală și până la lichidarea întregului focar. Dezinfecția previne dezvoltarea germenilor patogeni, transmițători de boli și combate răspândirea în masă a bolilor transmisibile.
Au mai fost efectuate lucrări de dezinsecţie la Complexul Municipal de Sport şi Sănătate (Bazinul Olimpic) şi lucrări de deratizare la Centrul de Zi Maria, Centrul de Zi ABC şi Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice.
IV. Diverse acţiuni de salubrizare şi curăţenie în Municipiul Reşiţa
           Curăţenia oraşului este un obiectiv municipal important. De aceea, Primăria Reşiţa a iniţiat în perioada 17 Februarie –14 Aprilie 2017 un amplu program de măsuri de curăţenie şi salubrizare. Printre măsurile ce au fost implementate în perioada campaniei menţionăm:
           - salubrizarea spaţiilor verzi, a trotuarelor şi arterelor de circulaţie;
           - repararea, înlocuirea şi completarea coşurilor stradale;
           - asigurarea curăţeniei trotuarelor din jurul incintelor precum şi întreţinerea spaţiilor verzi;
           - asigurare igienei în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, prin activități de curăţare, dezinsecţie şi deratizare;
            - intensificarea acțiunilor de monitorizare (inspecție și control) asupra măsurilor cuprinse în program, cu avertizare în această perioadă;
           - toleranţă zero: stabilirea și aplicarea de sancțiuni.
            Au fost încheiate două protocoale de colaborare cu Agenția de Protecția Mediului pentru conștientizarea și educarea elevilor din școlile reșițene și cu Apele Române pentru salubrizarea  malurilor de râu și a albiilor acestora. De asemenea au avut loc acțiuni de desființare a depozitelor necontrolate și acțiuni de curățenie cu voluntarii.
            Pentru implicarea mai multor cetățeni și asociații de locatari în perioada 14 martie -12 iunie 2017 s-a desfășurat concursul Reșița Curată - Curățăm și Menținem, în cadrul căruia s-au acordat premii în bani, după cum urmează:
                                   - 3 premii I în valoare de 2000 lei fiecare;
                                   - 2 premii II în valoare de 1000 lei fiecare;
                                   - 3 premii III în valoare de 500 lei fiecare;
                                   - 5 mențiuni în valoare de 100 lei fiecare
            Perioada de înscriere a fost 14 martie -14 aprilie 2017 și s-a făcut pe baza completării unui formular de înscriere.
Pe întreaga perioadă de desfășurare a programului au fost efectuate mai multe acțiuni de voluntariat ce au avut ca scop salubrizarea unor zone din municipiul Reșița în care starea de curățenie era precară. Astfel de acțiuni au avut loc în data de 03 martie și 16 martie 2017, la care au participat angajații Primăriei, în număr de 216 voluntari la prima actiune, respectiv 138 voluntari la ce-a de-a doua acțiune.  De asemenea Centrul Aurora în data de 16 martie și Colegiul Tehnic în data 21 martie, au efectuat astfel de activități cu 87 elevi. Acțiunile au fost sprijinite de către Primăria Reșița cu mănuși de protecție iar operatorul de salubritate S.C. Brantner Servicii Ecologice S.R.L. a asigurat sacii menajeri de colectare a deșeurilor,  ridicând sacii după umplere.
            La iniţiativa conducerii Colegiului Tehnic Reșița, a avut loc o acțíune de ecologizare a zonei din jurul acestei unități de învățământ. La acțiune au participat cadre didactice, personal administrativ și 87 de elevi. Acțiunea a fost sprijinită atât de Primăria Municipiului Reșița, care a asigurat saci de plastic și mănuși, cât și de operatorul de salubritate S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A., care a ridicat deșeurile rezultate în urma acestei acțiuni.
            În data de 21 martie 2017 Serviciul Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local împreună cu personalul beneficiar al Legii venitului minim garantat au intervenit în zona Parcului industrial pentru acțiuni de curățenie.
În data de 25 martie Serviciul Public Direcția pentru Intreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local  împreună cu Autoliv a organizat o acțiune de plantare a unui număr de 495 salcâmi în interiorul parcului industrial, serviciul de întreținere contribuind cu execuția gropilor asigurarea pământului vegetal în gropi și udarea lor, copacii fiind puși la dispoziție de către Autoliv.
            Pentru preluarea problemelor cetățenilor, pe baza unui program de deplasare în teren, în perioada 09 martie-14 aprilie, reprezentanții Serviciului Gospodărie Urbană și Mediu, împreună cu reprezentanții biroului Asociații de proprietari au avut loc întâlniri cu administratorii Asociațiilor de locatari/proprietari.
În toată această perioadă operatorul de salubritate S.C. Brantner Servicii Ecologice S.R.L. s-a ocupat de curățarea platformelor de precolectare a deșeurilor menajere, colectarea și transportul zilnic al gunoiului menajer de pe platformă și din jurul acesteia și respectarea graficului de colectare și transport deșeuri menajere de la casele particulare, instituții și societăți comerciale. De asemenea au fost reparate, înlocuite și completate containerele pentru colectarea gunoiului menajer (acolo unde a fost cazul).
S.C. SUPERCOM S.A.  a întreprins acțiuni de salubrizare a spațiilor verzi  a trotuarelor și arterelor de circulație, s-au efectuat acțiuni de răzuire și spălare a suprafețelor carosabile și a trotuarelor, a reparat și a înlocuit coșurile stradale, completând cu altele noi acolo unde a fost nevoie.
S-au amplasat un număr de 50 de coșuri dedicate pentru excremente de câini, dotate cu recipiente cu pungi. 
Au fost distribuite materiale pentru informare privitor la acțiunea de colectare selectivă și acțiunea de curățenie. Au fost amplasate un număr de 15 panouri de avertizare pentru cei ce depozitează materiale pe domeniul public, s-au distribuit pliante informative privind colectarea selectivă a materialelor reciclabile la toate compartimentele primăriei care au contact direct cu cetățenii prin ghișeele sau birourile de informare, precum și către RCS - RDS prin cele două casierii unde se interacționează direct cu cetățenii municipiului.
Au fost lipite stick-ere „Aici locuiesc oamneni harnici” pe imobilele care au depus eforturi deosebite în acțiunea de curățenie.
           Trebuie făcuţi pași importanți pentru curățenia orașului nostru, în ceea ce privește întreținerea zonelor publice, colectarea deșeurilor menajere, cât și salubrizarea în centrul orașului sau cartiere, făcând din aceasta un obiectiv specific al acestei campanii. Păstrarea curăţeniei oraşului va trebui sa devină, la nivelul comunităţii cetăţenilor, un scop pentru care trebuie să ne străduim mai mult, chiar si pentru simplul fapt că aceasta va reduce costurile de curăţenie de salubritate. Astfel, cel de-al doilea obiectiv specific al campaniei “Reşiţa Curată–Curăţam şi Menţinem!” a fost acela de a păstra şi a lucra intens la conştientizarea cetăţenilor că trebuie să păstrăm și să menţinem această curăţenie.

            2. Municipiul Caransebeş
            Societatea Comercială TRANSAL URBIS S.R.L. este operatorul de salubritate concesionar al serviciului, conform Contractului de Concesiune nr. 18653 din 27 septembrie 2007, societatea având ca acţionar unic Consiliul Local al Municipiului Caransebeş.
            În baza Autorizaţiei de Mediu nr. 175 din 04.11.2011 (valabilă 10 ani), a Licenţei de operare clasa a 3–a nr. 3310/15.06.2016, Licenţa de transport seria nr. 1078797 din 10.12.2010 până în 09.12.2025 şi Autorizaţia sanitar-veterinară nr. 20 din 19.03.2014 operatorul, prestează, pe raza municipiului Caransebeş, următoarele activităţi:        
-        colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;
-        măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice;
-        curăţare şi transport al zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de ploaie sau îngheţ;
-        dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.    
Din punct de vedere al dotării tehnice societatea dispune de următoarele mijloace:
            - 3 autogunoiere compactoare a câte 10 m.c.;
            - o autogunoieră compactoare de 16 m.c.;
            - autoutilitară N3 cu cârlig dotată cu 10 bene de transport de câte 7,5 m.c.
            - două prese pentru balotarea materialelor reciclabile;
            - platformă pentru sortarea şi balotarea materialelor reciclabile;
            - un autocamion pentru colectarea selectivă a deşeurilor;
            - autoutilitară Dacia – LOGAN;
            - un încărcător frontal;
            - două automăturătoare;
            - două aspiratoare portabile cu motor termic;
            - o freză pentru curăţirea zăpezii de pe căile pietonale (motor termic).
            Colectarea deşeurilor menajere din cartierele de blocuri şi din alte câteva zone ale municipiului se face în punctele de colectare special amenajate, unde sunt amplasate platforme betonate şi împrejmuite cu sârmă pe trei laturi. Există 68 astfel de puncte de colectare ce actualmente sunt dotate cu 2 - 6 containere de tablă, a câte 1.1, m.c, în vederea colectării deşeurilor menajere.
            Platformele sunt îngrijite zilnic pentru a evita poluarea perimetrului din apropierea acestora.
            Toţi utilizatorii din municipiul Caransebeş, deţinători de imobile individuale au fost dotaţi pentru colectarea deşeurilor cu pubele de 0,12 m.c.
            Pentru colectare deşeurilor menajere, instituţiile de învăţământ au fost dotate cu containere de tablă de 1,1 m.c şi cu pubele de 0,24 m.c.
            Pentru colectarea selectivă a deşeurilor majoritatea punctelor de colectare sus amintite au fost echipate cu containere de plastic de 1,1 m.c. pentru hârtie -  carton, respectiv pentru materiale plastice. În vederea îmbunătăţirii procesului de colectare selectivă, dotarea platformelor a continuat şi în anul 2017, S.C. Transal Urbis S.R.L. achiziţionând containerele necesare dotării punctelor de colectare.
            Grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiu sunt dotate, în scopul colectării selective, cu pubele de 240, 120 şi 60 de litri.
            Activitatea de colectare a deşeurilor municipale se desfăşoară continuu, 7 zile pe săptămână, prin intemediul a 3 autocompactoare a câte 10 mc. Ulterior aceste deşeuri sunt transportate la deponeul ecologic din Oradea.
Măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice a fost preluată în exclusivitate de societate. Activitatea se desfăşoară pe toate străzile din oraş, a parcurilor şi pe aleele pietonale. Majoritatea căilor publice fiind salubrizate zilnic.
            În perioada de iarnă presonalul societăţii prestează activitatea de curăţare şi transport al zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei şi îngheţ, degajând zăpada din spaţiile publice centrale, de pe trotuarele de acces spre zonele de blocuri şi de pe traseele de acces spre instituţiile municipiului.
            În ceea ce priveşte procesul de colectare selectivă a deşeurilor pe raza municipiului Caransebeş pentru colectarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje (hârtie, carton, materiale plastice, metale, sticlă) de la populaţie, instituţii, organizaţii şi agenţi economici, transportul, sortarea şi valorificarea acestor materiale este autorizată exclusiv SC Transal Urbis S.R.L., în conformitate cu Contractul de concesiune a serviciului public de salubrizare nr. 18653/ 27.09.2007 şi cu autorizaţiile şi licenţele emise de autorităţile competente.
            Colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, la nivelul municipiului Caransebeş se desfăşoară zilnic, după un program stabilit pe zile şi străzi (program transmis la începutul anului cetăţenilor, dar şi posibil de accesat pe site-ul transal-urbis.ro), având ca efect reducerea cantităţilor de deşeuri ce urmează a fi transportate la deponeul final.
            În conformitate cu Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, HG nr. 249/2015 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, dar şi Legii 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice, există un număr de 24 de platforme amenajate special pentru colectarea selectivă (având platformă betonată şi îngrădită pe trei laturi), dotate cu containere de 1,1 mc destinate colectării hârtiei şi a cartonului (având culoarea albastră) şi colectării materialelor plastice şi a metalelor (container de culoare galbenă).
            Alături de aceste platforme, au fost dotate şi alte puncte de colectare a deşeurilor, puncte unde era necesară amplasarea de containere pentru creşterea gradului de colectare. Astfel, un total de 75 de containere, albastre şi galbene stau la îndemâna cetăţenilor în vederea reducerii cantităţii deşeurilor menajere şi implicit creşterii cantităţilor de materiale reciclabile.
            În cazul instituţiilor publice, colectarea selectivă se efectuează la sediul acestora în pubele de 0,12 - 0,24 mc sau 1,1 mc (cum este cazul liceelor), diferit colorate pe categorii.
            Plasamentul acestor containere se face în funcţie de zona de generare a materialelor reciclabile, la loc vizibil şi accesibil, dar şi în zonele de acces al publicului şi vizitatorilor.
            Responsabilizarea cu privire la colectarea selectivă în instituţii revine unei persoane desemnate, care are obligaţia de a informa şi instruii angajaţii, dar şi de a avea un registru de evidenţă a deşeurilor colectate separat, conform HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor.
            Materialele colectate sunt preluate cu ajutorul utilajelor de către S.C. Transal Urbis S.R.L.
            Preluarea deşeurilor de ambalaje de la casele individuale se face săptămânal, direct de la sursă conform programului stabilit, iar în cazul pieţei agroalimentare şi cele produse în zonele cu mai multe magazine se colectează zilnic.
            Ridicarea deşeurilor reciclabile de la punctele de colectare (asociaţiile de locatari) se efectuează continuu pentru a oferi cetăţenilor un mediu cât mai propice colectării selective a materialelor reciclabile.
            Depozitarea şi sortarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje se face pe platforma special amenajată, în perimetrul fostei haldine, dotată cu presă de balotare şi spaţiu pentru depozitarea baloţilor în vederea valorificării acestora.
            Alături de procesul de colectare selectivă a ambalajelor şi deşeurilor de hârtie, carton, metal şi sticlă, S.C. Transal Urbis S.R.L., colectează şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice (D.E.E.E.), conform OUG nr.5/02.04.2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, acestea fiind depozitate în interiorul sediului, fiind amenajat special un depozit pentru aceste echipamente.
            Colectarea deşeurilor deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, dar şi a celor biodegradabile se face prin intermediul autoutilitarei N3, dotată cu 10 bene de 7,5 mc. Ulterior deşeurile din construcţii sunt folosite la îmbunătăţirea unor drumuri agricole, iar cele biodegradabile sunt depuse în incinta Serviciului Public de Întreţinere şi Reparaţii Caransebeş, locaţia sera municipiului, conform HCL 262/2012.
            Alături de activităţile zilnice desfăşurate de societate, s-a participat activ cu oameni şi utilaje la diferite acţiuni de salubrizare a zonelor ce necesitau intervenţie.
            În cursul anului 2017, prin intermediul serviciului public de salubrizare s-au colectat în total 6.083,518 tone de deşeuri municipale, din care:
            - deşeuri menajere              5629,82 tone
            - deşeuri inerte                     176,40 tone
            - deşeuri stradale şi pieţe     201,00 tone
            - deşeuri reciclabile              76,298 tone.

3. Oraşul Anina
          Activitatea de salubrizare la nivelul oraşului Anina este prestată de către Serviciul  Local de Utilităţi Publice (S.L.U.P) al oraşului Anina, serviciu înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local nr.31/2017, prin schimbarea denumirii vechiului Serviciu de Salubritate al orașului Anina. Serviciul a fost atribuit prin dare în administrare, conform  aceleiași HCL.
Serviciul  Local de Utilități Publice (S.L.U.P) al oraşului Anina are decizia de transfer nr.68/2017 a autorizaţiei de mediu nr.182/16.09.2013, emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin pentru vechiul Serviciu de Salubritate şi licenţa nr.3999/20.07.2017 emisă  de către Autoritatea  Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice.
Serviciul  Local de Utilități Publice (S.L.U.P)  are ca activităţi autorizate :
           - precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere ,cu excepţia celor cu regim special;
            - măturat, spălat, stropire și întreţinere a căilor publice;
            - curăţare şi transport a zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ;
            - colectare, transport, sortare, valorificare și eliminare a deşeurilor provenite din gospodăriile populaţiei, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară a locuinţelor/apartamentelor proprietate individuală.
Deşeurile municipale se colectează din 46 de puncte de colectare de pe teritoriul oraşului, serviciul fiind dotat cu 48 de containere de precolectare, cu capacitate de 5 mc fiecare. Deoarece depozitarea la fosta haldină a oraşului a fost sistată începând cu data de 16.07.2011, conform obligaţiilor de mediu asumate pentru alinierea la  normele europene, deşeurile municipale colectate se transportă la operatorul SC. Ecologica Văliug,  cu care există  contract încheiat, la  staţia de transfer de la Oravița.
În ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile, pe teritoriul oraşului Anina se află 14 puncte de colectare,  prevăzute cu containere cu capacitatea de 4mc fiecare. Fracţiile colectate sunt materialele plastice, hârtia şi cartonul şi dozele metalice. Materialele astfel colectate sunt valorificate prin vânzarea către o firmă specializată, SC Best Multipet SRL,cu care există de asemenea contract.

            4. Oraşul Băile Herculane
În Oraşul Băile Herculane activitatea de salubrizare (măturat stradal şi întreţinere spaţii verzi) este asigurată de S.C. BH PRIMTRANS S.R.L.,  societate al cărei acţionar principal este Consiliul Local al Oraşului Băile Herculane.
            Pe lângă activitatea curentă de măturat stradal, lunar, în prima săptămână, o echipă desfăşoară activităţi de salubrizare a malurilor râului Cerna, pe sectorul 7 Izvoare – Pod Gara SNCFR.
            În ceea ce priveşte activitatea de colectare a deşeurilor menajere, aceasta este asigurată de către operatorul local S.C. Ecologica Băile Herculane S.R.L., în baza Contractului de delegare a gestiunii nr.6146/07.04.2011, aprobat de Consiliul Local al oraşului Băile Herculane prin Hotărârea nr.45/31.03.2011.
            Pentru desfaşurarea activităţii, societatea dispune de un număr de 5 autospeciale pentru colectare gunoi menajer,  2 transcontainere pentru transport deşeuri şi un tractor cu remorcă pentru zonele în care nu este posibil accesul autospecialelor.
            Deşeurile colectate de pe raza oraşului sunt transportate la staţia de transfer, unde are loc prelucrarea acestora.
            Deşeurile reciclabile sunt balotate şi valorificate prin societăţile comerciale specializate în prelucrarea acestora, prin contracte încheiate de S.C. Ecologica Băile Herculane S.R.L cu aceste societăţi.
            Fracţia umedă este transportată la depozitele autorizate aparţinând S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. Drobeta Turnu Severin.
            Pentru colectarea deşeurilor de la populaţie au fost amenajate un număr de 34 de puncte de colectare dotate cu 212 europubele de 1,1 mc. pentru gunoiul menajer şi 122 containere metalice din plasă sudată, de 1,5 mc. pentru ambalaje reciclabile (pet-uri).
            Colectarea deşeurilor, atât de la populaţie cât şi de la agenţii economici se face  pe baza de grafic.
            Pentru deşeurile din construcţii şi pentru cele biodegradabile provenite din parcuri şi grădini sunt amenajate două platforme în vecinatatea staţiei de transfer.
            Depozitul de deşeuri menajere al oraşului este inchis din luna iulie 2009, astfel că întreaga cantitate de deşeuri provenite de pe raza oraşului este prelucrată prin staţia de transfer, sunt valorificate deşeurile  reciclabile iar cele menajare transportate la depozite conforme.
            Dotarea activităţii de salubriate, respectiv staţia de transfer, autospecialele pentru transport şi europubele pentru colectare, s-a făcut din fonduri europene, prin proiectul „Sistem de gestionare a deşeurilor în zona Băile Herculane“, finanţat prin Programul PHARE/2004.
            Pe raza oraşului Băile Herculane nu îşi desfăşoară activitatea agenţi economici sau instituţii producătoare de deşeuri industriale,  toxice sau periculoase.

            5. Oraşul Bocşa
I. Colectarea şi transportul gunoiului menajer
            Colectarea gunoiului menajer se realizează pe baza unui grafic săptămânal care cuprinde toate străzile de pe raza oraşului, precum cartierele de blocuri, agenţii economici şi instituţii publice.
            Colectarea şi transportul se efectuează cu 16 salariaţi care deservesc salubritatea menajeră şi stradală.
            Se colectează următoarele categorii de deşeuri: reziduale, biodegradabile şi reciclabile.
            Colectarea şi transportul gunoiului menajer se realizează cu două autospeciale.
            De pe raza oraşului Bocşa se colectează lunar cca. 300 t gunoi menajer, iar în anul 2017 s-au colectat şi transportat 3284,54 t gunoi menajer depozitat la deponeurile S.C. Green Ecobauer SRL Reşiţa şi S.C. Brantner Servicii Ecologice S.A. Drobeta Turnu Severin.
            În vederea realizării activităţii de colectare a deşeurilor menajere populaţia a fost dotată cu europubele (1942 buc de 120 l, 203 buc de 240 l şi 157 buc eurocontainere de 1100 l – pentru cartierele de blocuri).
            De asemenea au fost constituite 39 puncte de colectare selectivă prin instalarea de containere pentru deşeuri reciclabile: sticlă, metal, hârtie/carton.
            Activitatea de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile este prestată de S.C. Focus Invest SRL Bocşa.
            Deşeurile din construcţii provenite de la populaţie se colectează la cerere, contracost şi sunt transportate la deponeul pentru deşeuri din construcţii şi demolări.
            Salubritatea stradală se execută pe carosabil, alei, trotuare, pieţe şi locuri de parcare.
            Întreţinerea curăţeniei stradale se efectuează conform unui grafic lunar şi cuprinde operaţiunile de măturat stradal şi de întreţinere a zonelor verzi.
            Există un program anual de activităţi pentru beneficiarii Legii nr.416/2001, iar aceştia execută în cadrul Serviciului Salubritate Menajeră şi Stradală lucrări de curăţenie pe malurile râului Bîrzava, a pâraielor Moraviţa, Cremeni şi Măgura, măturat stradal, alei şi trotuare, decolmatări de şanţuri, toaletare pomi, etc.
           
            6. Oraşul Moldova Nouă
La nivelul Orașului Moldova Nouă activitatea de salubrizare în momentul de față se realizează de către S.C. Ionela S.R.L. Moldova Nouă, pentru activităţile de precolectare, colectare și transport a deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere, cu excepția celor cu regim special; transportul și depozitarea acestor deșeuri având loc la depozitul ecologic Halânga, județul Mehedinți.
            Alte activități de salubrizare pe care le desfășoară societatea de mai sus privesc colectarea selectivă, transportul și valorificarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și agenți economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deșeuri de echipamente electrice și electronice etc.) și respectiv, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor rezultate din activități de construcții și demolări.
            Pe teritoriul oraşului sunt amenajate 49 puncte pentru colectarea deşeurilor municipale reciclabile dotate cu containere de 1,1 mc pentru colectarea selectivă de hârtie/carton, sticlă, material plastic, deşeuri biodegradabile şi 52 containere pentru colectarea deşeurilor nereciclabile.

7. Oraşul Oraviţa
            Consiliul Local Oraviţa, în şedinţa extraordinară din data de 20.09.2017 a adoptat următoarele acte administrative:
- Hotărârea nr. 176/20.09.2017  privind  aprobarea Contractului  de prestare a serviciului de depozitare a deşeurilor menajere cu SC Brantner Servicii Ecologice SRL;
- Hotărârea nr. 177/20.09.2017 privind  aprobarea contractului de prestare a serviciului de ridicare şi transport  a deşeurilor menajere depozitate în Oraviţa, cu SC Ionela SRL;
            Urmare a adoptării actelor administrative, a fost creat cadrul legal în vederea încheierii contractelor în vederea înlăturării deşeurilor  depozitate necontrolat pe terenul aflat in proprietatea UAT Oraviţa şi transportul acestora la un deponeu autorizat.
            UAT Oraviţa a încheiat următoarele contracte de prestări servicii :
- Contractul de prestare a serviciului de ridicare şi transport a deşeurilor  menajere  nr. 12.940/ 22.09.2017 cu SC Ionela SRL care transportă deşeurile depozitate necontrolat pe terenul aparţinând UAT Oraviţa şi care trebuie degajat  ca urmare a Notelor de constatare nr. 222 si 223/ 30.08.2017  emise de către  Comisariatul Judeţean Caraş-Severin al Gărzii Naţionale de Mediu.
- Contractul de prestare a serviciului de depozitare a deşeurilor menajere  nr. 2783/19.09.2017 cu aplicabilitate începând cu data de 20.09.2017, urmare a căruia sunt depozitate deşeurile colectate in mod curent  de pe raza Oraşului Oraviţa şi a satelor aparţinătoare.
            Ulterior încheierii celor două contracte de prestări servicii, SC Ionela SRL a transportat cantitatea d 12.560 kg deşeuri către deponeul autorizat de la Halânga, aflat in administrarea SC Brantner Servicii Ecologice SRL, conform formularului de încărcare – descărcare deşeuri  nepericuloase, întocmit în conformitate cu dispoziţiile HG 1061/2008 .
            Prin HCL nr. 179/ 20.09.2017 a fost aprobat Contractul de Prestare a serviciului de transport a deşeurilor menajere colectate de pe raza Oraşului Oraviţa  şi a satelor aparţinătoare, încheiat cu SC Media Land SRL Oraviţa.
Serviciul nu a fost prestat corespunzător de către SC Media Land SRL Oraviţa, astfel încât,  Consiliul Local Oraviţa a adoptat HCL nr. 197/25.10.2017 pentru revocarea hotărârii Consiliului Local Oraviţa  nr. 179/20.09.2017  privind aprobarea contractului de prestare a serviciului de transport a deşeurilor  menajere colectate de pe raza oraşului Oraviţa şi a satelor aparţinătoare, încheiat cu SC Media Land SRL Oraviţa .
             Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin a dispus  suspendarea autorizaţiei de mediu a  SC Ecologica Oraviţa SRL.
            În şedinţa extraordinară CLSU din data de  26.10.2017 s-a luat în dezbatere situaţia operatorului de salubritate SC Ecologica Oraviţa căruia Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, i-a interzis efectuarea activităţilor de colectare a deşeurilor  municipale  în localităţile Oraviţa, Ciudanoviţa,  Ciclova Română, Răcăşdia,  Ciuchici,  Sasca Montană, Cărbunari,  Berlişte, Naidaş, Vrani, Vărădia, Ticvaniu Mare şi Forotic.
            Urmare a acestei şedinţe a fost adoptată Hotărârea nr. 1/26.10.2017 prin care s-a stabilit :
            - Aprobarea încheierii  unui contract  de prestări servicii cu un operator autorizat  pentru  colectare, sortare, transport şi depozitare deşeuri menajere;
            -  Aprobarea preluării de către noul operator a unui minim de 80% din personalul angajat al Ecologica pentru derularea în continuare în Oraviţa a serviciului de salubritate .
            -  Aprobarea rezilierii  contractului de comodat  încheiat cu SC Ecologica Oraviţa  SRL şi preluarea  de către noul operator a unui  număr  de 5 maşini speciale de colectare a deşeurilor menajere .
- Aprobarea  achitării  de către UAT Oraviţa a  serviciilor de colectare, sortare, transport  şi depozitare deşeuri menajere către noul operator, respectiv diferenţa rămasă neacoperită faţă de încasările efectuate de către SC Ecologica Oraviţa SRL din contractele aflate in derulare.
            Ulterior acestei şedinţe a CLSU Oraviţa, Consiliul Local Oraviţa a adoptat în şedinţă ordinară de lucru  următoarele acte administrative :
- Hotărârea Consiliului Local Oraviţa privind aprobarea încheierii  contractului de prestări servicii  pentru colectare, sortare, transport şi  depozitare deşeuri menajere  cu SC Ecologica Văliug SRL.
- Hotărârea Consiliului Local Oraviţa nr. 203/30.10.2017 privind aprobarea Contractului de închiriere utilaje  cu SC Ecologica Văliug SRL;
- Hotărârea Consiliului Local Oraviţa nr. 214/30.10.2017 pentru revocarea HCL NR. 176/ 20.09.2017 privind aprobarea contractului de prestare a serviciului de depozitare a deşeurilor menajere  cu SC Brantner Servicii Ecologice SRL;
În data de 14.12.2017, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Oraviţa a fost adoptată Hotărârea nr. 233 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea deşeurilor biodegradabile  şi a deşeurilor provenite din  construcţii  şi demolări în Oraşul Oraviţa.
            Un alt act administrativ adoptat de către Consiliul Local Oraviţa privitor la  buna desfăşurare a activităţii de salubrizare a Oraşului Oraviţa este Hotărârea nr. 237/20.12.2017 pentru revocarea HCL nr. 177/ 20.09.2017 privind aprobarea contractului de prestare a serviciului  de ridicare si transport a deşeurilor  menajere depozitate  în Oraviţa cu SC Ionela SRL.
            Fiind menţinută măsura dispusă conform  Notelor de constatare nr. 222 si 223/30.08.2017 emise de către  Comisariatul Judeţean Caraş-Severin al Gărzii Naţionale de Mediu, referitoare la obligaţia UAT Oraviţa de a degaja terenul proprietate a instituţiei şi de a transporta deşeurile depozitate necontrolat de către SC Ecologica Oraviţa, a fost adoptată de către Consiliul Local Oraviţa HCL nr. 238/20.12.2017  privind aprobarea încheierii contractului de prestare a serviciului  de ridicare şi transport a deşeurilor menajere  depozitate în Oraviţa cu SC Rec Obi Plast SRL.    
            De asemenea UAT Oraviţa a încheiat contractul de prestări servicii  nr. 32427/13.12.2017 având ca obiect  colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile ( PET, carton, folie, mase plastice, doze aluminiu). Contractul este încheiat pe perioadă nedeterminată.

8. Oraşul Oţelu Roşu
            Salubrizarea orașului Oțelu Roșu este asigurată de către Serviciul de Salubrizare din cadrul UAT Oţelu Roşu, având Autorizația de mediu nr. 8/11.01.2013, valabilă până la data de 11.01.2023.
            Activităţile desfăşurate de acest serviciu sunt: colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate de la populaţie şi agenţi economici, măturarea zilnică a căilor publice din centrul oraşului, colectarea deşeurilor stradale, întreţinerea spaţiilor verzi de pe căile publice, întreţinerea digului râului Bistra, îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe căile publice în anotimpul rece.
            Colectarea deșeurilor pentru populaţia ce locuieşte la bloc se realizează prin puncte de colectare. Începând de anul trecut aceste puncte de colectare au fost amenajate cu module pe 4 fracţii, în vederea colectării selective a deşeurilor. Deşeurile reziduale de la aceste puncte sunt preluate de Petrescu Petrovidan S.R.L, iar deşeurile reciclabile (hârtie/carton, materiale plastice, metale, sticlă) sunt preluate de către Caleidoscop Exim S.R.L. Amenajarea modernă a punctelor de colectare continuă şi în acest an, aceste puncte fiind în prezent dotate cu containere de capacitate 1,1 mc, golirea acestora efectuându-se după un program bine stabilit.
          Cetăţenilor oraşului care locuiesc în gospodării individuale li s-a impus pe cât este posibil să depoziteze deşeurile menajere în recipienţi închişi până la ridicarea lor de către Serviciul de Salubrizare din cadrul primăriei, existând un program de ridicare bine stabilit, pe zile şi străzi.
           La agenţii economici de pe raza oraşului ridicarea gunoiului menajer se realizează conform programului stabilit, dotarea cu recipienţi de colectare fiind proprie.
          Transportul și depozitarea deşeurilor menajere este realizată prin intermediul societății Petrescu Petrovidan S.R.L, care asigură transportul deşeurilor cu o autogunoieră și eliminarea acestora prin depozitare, în prezent la depozitul de la Deva, judeţul Hunedoara, transporturile efectuându-se pe baza formularelor de încărcare-descărcare.
          De asemenea, pe raza oraşului nostru sunt amplasate coşuri de sârmă pentru colectarea deşeurilor din materiale plastice, hârtie-carton, sticlă, a dozelor de aluminiu, etc. Deşeurile sunt preluate de S.C. Alexflor Recycling S.R.L conform contract 4039/02.04.2014.           
         Colectarea deşeurilor biodegradabile provenite din parcuri şi spaţii verzi se face separat, acestea fiind transportate cu un tractor cu remorcă pe un amplasament stabilit prin HCL 105/27.09.2012, amenajat cu gard împrejmuitor, situat în zona Staţiei 110 kV.
Pe parcursul anului se desfăşoară campanii de colectare a DEEE-urilor, acestea fiind preluate de către Rechoralex S.R.L, conform  C.V.C. nr.10383/05.11.2009.
         Deşeurile provenite din construcţii şi demolări se ridică la cerere de către Serviciul de salubrizare din cadrul primăriei și sunt predate societății Bidanic SRL sau persoanelor fizice interesate, existând o evidenţă separată a acestora.
        Măturatul căilor publice, întreținerea spațiilor verzi, golitul coșurilor stradale se realizează în mod permanent. În sezonul rece Serviciul de salubrizare asigură îndepărtarea zăpezii şi a gheții de pe căile publice.
         La începutul primăverii se organizează "campania de curățenie de primăvară", serviciul de salubrizare asigurând toaletarea arborilor și arbuștilor, plantarea florilor și întreținerea acestora, văruirea bordurilor, decolmatarea rigolelor.
       La toate sesizările cetățenilor orașului, Serviciul de salubrizare din cadrul primăriei răspunde prompt, căutând să rezolve toate problemele apărute. 

                       
               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu