Activitățile dedicate acestei zile au debutat din cursul săptămânii, în toate județele din țară. Ne-am obișnuit, în fiecare an, să prezentăm oamenilor munca noastră, echipamentul, autospeciale, motociclete, tricicluri, scutere, experiența noastră, prin tot felul de exerciții demonstrative cu câini de urmă, de autoapărare sau de cercetare la fața locului, să organizăm campanii de donări de sânge și concursuri pentru copii. Momentele de rugăciune și depunerile de coroane se îndreaptă în memoria colegilor căzuţi la datorie.
Pe lângă toate acestea, Ziua Poliției Române a venit, anul acesta, cu unele momente inedite, dăruite, prin grija polițiștilor, comunității.
La ALBA, la Muzeul Municipal, colegul nostru Ciută Marius, ofiţer specialist în protejarea patrimoniului cultural naţional, a prezentat expoziţia „Un sat din zorii istoriei” – un colaj de obiecte arheologice descoperite de poliţişti în anchetele lor.
La ARAD, Poliția și-a deschis porțile, prezentându-le oamenilor care i-au călcat pragul, mijloacele şi modalităţile în care polițiștii acţionează pentru siguranţa celor din jur.
Pe lângă multe alte activități specifice, la ARGEȘ, colegul nostru Remus Dulugeac și-a vernisat expoziţia fotografică documentară „Orhidee din flora spontană a României”, oferind astfel spectatorilor un moment de frumusețe și gingășie.
La BACĂU, au fost amenajate, pentru cetățeni, standuri expoziționale cu tehnica folosită de poliție: expoziție de arme, echipamente ale mascaților, autospeciale rutiere. Toate au fost admirate, despre toate au întrebat cetățenii, despre toate le-au răspuns polițiștii.
Jurnaliştii s-au întrecut la „Cupa Poliţiei Bihorene la Tir”, la BIHOR, iar la BRAȘOV, cetățenii au vizitat standurile expoziționale cu tehnica din dotarea, amenajate în oraș.
Exerciții demonstrative, cu tehnici de autoapărare, au fost prezentate liceenilor dinBISTRIȚA-NĂSĂUD. Tot în acest județ, a fost admirată expoziția ”POLIȚIA ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII. 1918-2018”, ce va rămâne deschisă publicului până pe 30 martie.
Printre fulgi de zăpadă, Poliția din BOTOȘANI și-a deschis porțile pentru toți cei care au fost curioși de ”secretele” muncii de poliție.
În fața Casei Tineretului din BRĂILA, tinerii au vizualizat filmul ”Și tu poți deveni polițist”.
La BUZĂU, „Poliţia prin ochii copiilor”, Adolescenţii – parteneri ai Poliţiei” au fost competițiile săptămânii (consurs de desene și de cultură generală). Un panou cu fotografii ce ilustrează activităţile desfăşurate de polițiștii buzoinei a fost expus pentru cetățeni.
Inspectoratul de Poliție Județean CARAȘ SEVERIN și-a prezentat tehnica elevilor, iar demonstraţiile de patrulare, de prindere şi de imobilizare a infractorilor cu ajutorul unui câine poliţist au fost deliciul vizitatorilor, la CĂLĂRAȘI.
La CLUJ, oamenii au putut vedea o spectaculoasă coborâre, în rapel, de pe acoperișul B.C.U., a polițiștilor de la intervenții. Tot la Bibliotecă, au fost prezentate expoziții tematice, fiind expuse documente vechi, bunuri de patrimoniu cultural național recuperate de polițiștii clujeni sau uniforme de poliție. Vizitatorii au fost curioși să afle despre înființarea Gărzilor Naționale Române, despre miniștrii de interne ardeleni din guvernul României Mari, care a fost imaginea poliției clujene în presa vremii după momentul 1 Decembrie 1918.
Vizita elevilor din CONSTANȚA la Biroul Serviciului Criminalistic a fost un prilej pentru polițiști de a le explica tinerilor modul în care se face amprentarea unei persoane. Elevii au vizitat și sala în care mascații se antrenează, privind curioși procedeele specifice de apărare
Pe lângă standuri polițienești expuse pentru orășeni, Poliția din COVASNA a primit vizita unor delegații de polițiști din Republica Moldova și Ungaria.
La DÂMBOVIȚA, polițiștii au organizat o expoziție de desene și sculpturi “Polițiștii creativi”, o expoziţia foto-documentară - ,,Poliția Dâmbovițeană – arc peste timp” și Expoziţia ,,Trofeul Coresi”, la Muzeul Poliției Române. La Biblioteca Județeană au organizat, pentru tineri, concursurile ,,Siguranța pe stradă” și „Respect legea! Respect viața!”.
Polițiștii din DOLJ au primit vizita delegațiilor din Serbia și Bulgaria, iar cei GIURGIU sărbătoresc ziua în mijlocul oamenilor, prezentându-le echipamentul de protecție. Elevi și copii au venit să le viziteze instituția, unde au fost primiți cu dulciuri, dar cel mai util, cu recomandări prețioase de viață.
La GALAȚI a avut loc dezvelirea a șapte basoreliefuri, reprezentând figuri marcante din istoria poporului român, basoreliefuri donate Inspectoratului de Poliție Județean Galați de
Asociația ”Frontiera Gălățeană”.
În GORJ, a pornit Caravana Prevenirii Criminalității, la unitățile de învățământ, cu importante lecții de viață și de siguranță, iar polițiștii din HARGHITA au sărbătorit prin programe artistice.
În județul HUNEDOARA, în faţa Casei de Cultură din municipiul Deva, colegului nostru, Tudor Darie, din cadrul Postului de Poliţie Dobra, i-a fost dedicată o festivitate de premiere, în cadrul campaniei de iniţiativă civică „Premianţii fără Premii” (ediţia 130). Poliţistul, la data de 26 februarie 2018, deşi se afla în afara orelor de program, a intervenit, intrând într-o clădire în flăcări, salvând viața a doi copii, de 6 luni şi de 4 ani.
În Piața Unirii din Slobozia - județul IALOMIȚA, copiii s-au bucurat de un parc rutier mobil, amplasat pentru ca ei să-și dezvolte dezvoltarea îndemânării deplasării cu bicicleta şi pentru a cunoaşte şi respecta regulile de circulaţie.
Poliţiştii din IAȘI, de la Târgu Frumos și Hârlău au adunat, în parcuri și în curțile școlilor, peste 800 de oameni, le-au vorbit despre cum pot menține siguranța lor și a celor dragi, despre prevenire, despre echipamentul și armamentul unui polițist.
Inspectoratul de Poliție Județean ILFOV și-a deschis porțile, pentru a împărtăși aspecte din munca polițiștilor celor care au vrut să le vadă îndeaproape.
Polițiștii din MUREȘ au premiat elevii din școli și licee, care au participat la concursurile rutiere. Tinerii, la rândul lor, au pregătit desene şi felicitări cu tema “La mulţi ani Poliţiei Române!”. Micii Poliţişti Cristeşti – proiect unic în ţară, ajunge la sute de destinatari, cu recomndări și informații foarte utile pentru prevenire și protejarea vieții și a patrimoniului.
La MARAMUREȘ, polițiștii Biroul Rutier Baia Mare au dat startul Raliului Doamnelor – un concurs de îndemânare, aptitudini şi viteză pe un traseu special amenajat.
Poliţiştii din MEHEDINȚI au donat câte o carte, în cadrul unei campanii de donare de cărţi, pentru şcoli din mediul rural. „Cărţile fac din copii oameni: Donează şi tu o carte!” oferă un suport în educarea copiilor și un sprijin pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte.
Serviciului Criminalistic din NEAMȚ a organiza un concurs de fotografie cu tema „POLIȚIA – prin obiectiv”.
La OLT, polițiștii au organizat Cupa Poliției 2018. Săptămâna viitoare, Poliția își va deschide porțile pentru cetățeni.
Expoziție pe tema ”Mai mult de un secol în slujba prahovenilor - File din istoria Poliției Române” a fost momentul inedit organizat de polițiștii din PRAHOVA.
Liceenii din SATU MARE au dezbătut, împreună cu polițiștii, avantajele și dezavantajele meseriei de polițist și condițiile de admitere în școlile de pregătire.
La SĂLAJ, elevi de gimnaziu și de liceu ai intrat în pielea unui “Polițist pentru o zi“.
Polițiștii din SIBIU au participat la o campanie umanitară de donare de sânge. Tot aici, de sub tiparul tipografie a ieșit suplimentul de ziar dedicat Zilei Poliţiei Române, cu sprijinul Complexului Naţional Muzeal Astra Sibiu.
Copiii din SUCEAVA au pregătit desene tematice pentru polițiștii care le-au călcat pragul, în grădinițe și școli. Aici, le-au explicat, în termenii înțeleși de ei, cum se desfășoară munca de poliție zi de zi, pentru ca lumea să fie mai bună.
Simpozionul ”O fila din istoria Poliție” a fost prezentat la TELEORMAN, un eveniment ce a rememorat momente cheie al instituției noastre.
La TIMIȘ au venit în vizită delegații de poliție maghiare și sârbe.
Polițiștii vor primi și vizetele oamenilor din oraș, la inspectoratul de poliție, care își va deschide porțile, cu exerciții de dresaj și și intervenție canină, arte marțiale ale mascaților și prezentarea tehnicii din dotare.
Polițiștii vor primi și vizetele oamenilor din oraș, la inspectoratul de poliție, care își va deschide porțile, cu exerciții de dresaj și și intervenție canină, arte marțiale ale mascaților și prezentarea tehnicii din dotare.
Polițiștii din TULCEA au marcat ziua lor printr-o diversitate de competiții de sportive, de la fotbal, tenis, volei sau biliard.
Într-un mall din VASLUI, atracția a fost câinele de urmă RICO.
La VÂLCEA, în parcarea unui complex comercial, echipamentul din dotare, autospeciale, laborator criminalistic, exerciții de dresaj cu un câinele de serviciu și exerciții tactice demonstrative ale mascaților au făcut deliciul a zeci de persoane adunate, care au dorit să aflate mai multe din viața de polițist. Vizitele polițiștilor la școli au avut ca scop dezbateri interesante despre prevenire, riscurile absenteismului și ale internetului.
Polițiștii din VRANCEA au mers la elevii din mediul rural, cu lecții de ”toleranță” și prevenire, pregătite pe înțelesul lor.
La mulți ani, Poliția Română!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu