Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că până la data de 19 martie 2018, în Sibiu, patru beneficiari ai programului de susținere a porcilor din rasele Bazna și Mangalița au primit 38 de purcei înțărcați. MADR a plătit furnizorilor suma de 9.500 lei, iar banii au ajuns deja în conturile fermierilor.
De asemenea, în Hunedoara au fost livrați 4 purcei unui crescător, iar banii urmează să ajungă la fermierul înscris în program în perioada imediat următoare, suma cuvenită fiind de 1.000 lei. Plățile vor continua pe măsură ce și alți fermieri vor parcurge etapele prevăzute în program.
Programul de susținere a porcilor din rasele Bazna și Mangalița prevede ca purceii pentru creștere și îngrășare să fie preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/ sau Mangalița și să fie transportați la crescătorii de porci grași, ocazie cu care se încheie contractul de livrare între procesator și crescătorul de porci.
Ajutorul de minimis ce reprezintă 250 lei/cap este acordat furnizorului de purcei livrați la greutatea minimă de 10 kg fiecare. Transferul de purcei va continua și în alte județe, ținându-se cont de înscrierile în registru și de existența purceilor înțărcați, ajunși la greutatea de livrare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu