Arta, imaginea, cuvântul, au fost, sunt, și posibil să
fie și în continuare, acasă la ele la Bocșa. Suntem datori, moral, să conservăm
și să promovăm, valorile reprezentative ale locurilor natale. Pornit acum
câțiva ani, din dorința de-a readuce localitatea noastră acolo unde îi este
locul, proiectul actualei administrații locale denumit sugestiv „Bocșeni pentru
Bocșa!” iată că ajunge la o nouă etapă, aceea a cuvântului scris, a poeziei
și-a prozei.
Cu bucurie, și onoare în același timp,
aducem la cunoștința iubitorilor de carte faptul că în data de 16 martie 2018,
cu începere de la orele 17,00, în sala de spectacole a instituției noastre,
Primăria, Consiliul Local și Casa Orășenească de Cultură din Bocșa organizează
prezentarea volumului de poezie și eseuri „Lacrimă și zâmbet” al bocșencei
Helen TOIA.
„Drumul de la lacrimă la zâmbet se face
urcând trepte de credință, descoperind sensuri noi și înțelegând, mai presus de
orice, sublimul iubirii!” ne spune autoarea, făcând astfel o invitație
bocșenilor, și nu numai, să-și regăsească iubirea, acum în luna lui mărțișor,
dar mai ales să regăsească bocșenii talentați, cei care se reîntorc acasă să
dăruiască celor dragi din prea plinul sufletului lor…iubirea!
Cei
prezenți se vor putea bucura de cartea dăruită, cu autograful autoarei, dar și
de alte surprize oferite de organizatori!
Alături de
bocșeni, pentru a întregii iubirea de carte, de frumos, vor fi Cojocariu Georgiana Adriana, elevă în clasa a
VIII-a la Liceul de arte „Sabin Păuța”, (pregătită de doamna profesoară Zenaida
Vârdău) la oboi și prof. Cristian Roșoagă la pian.
Vă așteptăm
cu drag, să reîntregim „burgul cultural” bocșean, să readucem acasă artiștii
recunoscuți în țară și străinătate, dar mai ales să oferim și să primim…IUBIRE!
INTRAREA LIBERĂ!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu