Păstrarea curățeniei orașului va trebui să devină pentru noi toți un scop comun, pentru care să ne străduim mai mult!
Vineri, în 30 martie, cetățenii Reșiței sunt invitați la acțiunea
de voluntariat desfășurată de angajații primăriei. “Reșița Curată Curățăm și Menținem”, care se desfășoară în perioada 01 martie-11 mai 2018,
este un demers care își propune efectuarea de lucrări de igienizare a zonelor
adiacente spațiilor în care locuim cu toții, de aceea, invitația se adresează
cetățenilor municipiului, asociațiilor de
proprietari, ONG-urilor, societăților comerciale sau oricăror alte persoane
doritoare.
Locul întâlnirii pentru
persoanele care locuiesc în zona centrală, Luncă și partea de sus a orașului este
pe platoul din Centrul Civic, în fața Primăriei (Piața 1 Decembrie 1918 nr 1A) de
la ora 12:00, iar pentru cele din
Govândar, Calea Timișoarei, Calea Caransebeșului și zona Căminelor în Parcul
Tricolorului, întâlnirea este în zona monumentului Eroilor Neamului, la aceeași
oră.
Deșeurile strânse se vor depozita în zona
containerelor de gunoi menajer.
În
caz de vreme nefavorabilă actiunea se va reprograma pentru o altă dată ce va fi
comunicată ulterior.
Departament
comunicare
Primăria
Municipiului Reșița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu