Cu prilejul Zilei Internaţionale a
Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost gazda
primitoare a unor minunaţi şi talentaţi copii de la Liceul de Arte „Sabin
Păuţa” din Reşiţa. Astfel, vineri, 29.05.2015, I.P.J. Caraş-Severin a organizat
o activitate de prevenire diferită de cele organizate în mod obişnuit, alegând
să invite sediul instituţiei elevi de clasa a III-a de la un liceu în care
artele sunt la ele acasă.
Activitatea a avut două părţi
distincte, dar legate între ele prin tematica abordată. În prima parte, cu un
pronunţat caracter educativ-preventiv, ofiţerii din cadrul Compartimentului de
Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au discutat cu copii pe tema siguranţei
acestora acasă, pe stradă şi la şcoală, oferindu-le informaţii importante
pentru reducerea riscului de victimizare. Au fost proiectate atât clipuri
relevante din punct de vedere al subiectului abordat cât şi filmuleţe
educative.
Desigur, fiecare elev
a primit din partea organizatorilor materiale preventive legate de tematica
abordată: flyere de prezentare a numărului unic pentru apeluri de urgenţă –
112, semne de carte cuprinzând sfaturi preventive, card-uri cuprinzând
informaţii referitoare la navigarea în siguranţă pe internet etc..
În partea a doua a întâlnirii, având,
de această dată, un pronunţat caracter artistic, a fost rândul copiilor să se
exprime. Şi au făcut-o în cel mai frumos mod posibil, folosind desenul şi…
muzica. În timp ce elevii au fost provocaţi să realizeze câte un desen care să
reprezinte viziunea proprie referitoare la tematica activităţii – „Copilărim în
siguranţă” –, o tânără artistă, eleva Giovanna Ciucă, a încântat deopotrivă
colegii şi poliţiştii prezenţi cu câteva melodii minunat interpretate.
Dintre desenele
copiilor pe tema „Copilărim în siguranţă!” s-a remarcat cel realizat de eleva
Madina Roberta-Antonia.
Toţi elevii prezenţi la activitate au
primit din partea poliţiştilor câte o diplomă de participare şi un mic cadou de
ziua lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu