Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 9 iunie 2015

UVT se implică în protejarea și valorificarea patrimoniului natural. Alături de alte două universități, instituția a preluat în administrare Parcul Dendrologic de la Gurahonț


Studenții și specialiștii Universității de Vest din Timișoara beneficiază de noi facilități în activitatea de practică și de cercetare-dezvoltare. UVT, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara și Universitatea din Oradea au preluat în co-administrare Parcul Dendrologic „Arboretum Sylva” aflat în proprietatea Consiliului Local al comunei Gurahonț, județul Arad. Principalul scop ține de dezvoltarea cercetării științifice în domeniul protecției mediului înconjurător și conservării biodiversității, precum și de dezvoltarea parcului ca obiectiv de interes public.

Astfel, universitățile își propun să desfășoare aici o serie de activități concrete care țin în primul rând de întreținerea speciilor dendrologice din parc și a asigurării unui personal de specialitate necesar funcționării și întreținerii parcului, alocând în acest sens resursele necesare. Parcul are o suprafață de teren de 4.2 ha și o parcelă de teren cu vegetație forestieră de 7.4 ha, precum și o clădire cu capacitate de cazare pentru studenți de 50-60 de locuri.  Astfel, se dorește realizarea unor investiții care să vizeze reamenajarea terenului și a clădirilor aparținătoare parcului și care să ducă la popularizarea parcului în calitatea sa de obiectiv de interes public privind biodiversitatea existentă.

Cele trei universități vor colabora cu instituții abilitate din țară și din străinătate în vederea dezvoltării unor activități de cercetare științifică privind dezvoltarea cer
cetării științifice referitoare la conservarea biodiversității și protecția mediului. În plus, cele trei universități au creat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biodiversitate, prin care se vor identifica mecanisme de finanțare în vederea asigurării sumelor necesare pentru cheltuielile de întreținere și dezvoltare a parcului.

Spațiul va fi valorificat și prin organizarea de stagii de practică sau de cercetare de specialitate ai căror beneficiari să fie cadre didactice, cercetători și studenți, prin organizarea de ateliere de lucru, a unor școli de vară, seminarii, precum și a cantonamentelor sportive.

Preluarea în administrare a Parcului Dendrologic „Arboretum Sylva” de către cele trei instituții de învățământ superior constituie un beneficiu atât pentru acestea, cât și pentru comunitatea locală. Acest tip de colaborări face parte din politica noastră instituțională și are ca scop pregătirea viitorilor specialiști prin activități practice și activități de cercetare-dezvoltare, parteneriatul constituind un punct de întâlnire între instituții. Inițiativa reprezintă un plus de valoare în practica studenților, în cercetare și ne apropie de comunitate”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Un prim pas în vederea implementării tuturor acestor activități a fost realizat în luna martie a acestui an când un număr de 20 de studenți ai Facultății de Chimie, Biologie și Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara au desfășurat activități de voluntariat în cadrul parcului în vederea executării unor lucrări specifice de întreținere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu