Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" (A.N.Z.), înfiinţată în baza Legii nr. 139 din 15 octombrie 2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.).
Agenţia îţi desfăşoară activitatea
în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1188 din 29 decembrie 2014 privind
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr.
G. K. Constantinescu". Agenţia este autoritatea naţională competentă în
domeniul zootehnic privind exploatarea, ameliorarea şi reproducţia animalelor,
inspecţia de stat în zootehnie, controlul la producătorii şi prim-cumpărătorii
de lapte, conservarea şi managementul durabil al resurselor genetice la
animale.
Atribuţiile de autoritate
competentă ale Agenţiei sunt îndeplinite la nivel teritorial de către oficiile
judeţene de zootehnie organizate în centre regionale de zootehnie, structuri
fără personalitate juridică în cadrul Agenţiei care îşi desfăşoară activitatea
în conformitate cu reglementările legale în vigoare
Din
cadrul Agenţiei la nivel teritorial face parte şi Centrul Regional de Zootehnie
5 Vest, având în componenţă 4 O.J.Z-uri:
Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Din totalul de 3 angajaţi în 2014 , în
prezent la O.J .Z. Caraş-Severin sunt 2 persoane,
de specialitate, ingineri zootehnişti.
Dintre
atribuţiile principale la nivel judeţean menţionăm:
·
Coordonează
la nivel judeţean activitatea de
ameliorare, reproducţie, conservare şi managementul resurselor genetice la
animale;
·
Organizează
şi efectuează inspecţia de stat în domeniul de activitate al Agenţiei;
·
Constituie
şi actualizează baza de date ecvidee la nivel judeţean, acordă numărul unic UELN
(Universal Equine Life Number), emite şi eliberează paşapoartele la ecvidee;
·
Controlează
modul de aplicare a sistemului de individualizare, identificare şi înregistrare
la animalele cuprinse în programele de
ameliorare;
·
Este
responsabilă de întreaga activitate de control oficial al producţiei, de
metodele de monitorizare a performanţelor
verifică şi avizează documentaţiile în vederea autorizării
organizaţiilor pentru efectuarea
controlului oficial al producţiilor, cantitativ şi calitativ;
·
Efectuează
inspecţia controlului oficial al producţiilor la animale, participă în comisiile de bonitare a
animalelor de fermă;
·
Monitorizează
la nivel judeţean activitatea de reproducţie, organizată şi
desfăşurată prin montă naturală, însămânţări artificiale şi embriotransfer;
·
Autorizează
din punct de vedere zootehnic punctele de însămânţări artificiale;
·
Autorizează
organizaţiile, asociaţiile şi alte unităţi implicate în desfăşurarea
activităţilor de reproducţie, prin însămânţări artificiale, montă dirijată şi
embriotransfer;
·
Autorizează
staţiunile şi punctele de montă publică, verifică existenţa reproducătorilor pentru
montă naturală şi îi autorizează din punct de vedere zootehnic;
·
Autorizează
stupinele de elită şi stupinele de multiplicare;
·
Participă
în comisiile zooveterinare în vederea stabilirii valorii de înlocuire a
animalelor;
·
Constată
şi dispune sancţiuni conform legislaţiei zootehnice şi actelor normative în
vigoare;
·
Propune
retragerea acreditărilor şi autorizaţiilor
oricărei asociaţii sau organizaţii care refuză
sau ignoră deliberat condiţiile stabilite iniţial;
·
Îndeplineşte
orice alte atribuţii ce rezultă din prezenta hotărâre şi din reglementările
legale în vigoare.
În acest sens prin note de serviciu ale
conducătorului CRZ 5 VEST, au fost numiţi: specialişti responsabili cu
fiecare specie de animale, din judeţ. Aceştia au ca sarcină de serviciu,
asigurarea de consultanţă tehnică privind activitatea de ameliorare si
reproductie, conservare a patrimoniului genetic si identificarii ecvideelor
precum si tehnologia de creştere exploatare si furajarea animalelor, precum şi
modalitatile de accesare a fondurilor europene in sectorul zootehnic.
Responsabilii pe specii de animale la OJZ
CARAS SEVERIN
Nr.crt.
|
Specia
|
Responsabil
|
1.
|
Taurine
|
Cosma Lucian
|
2.
|
Ovine - Caprine
|
Roiban Constantin
|
3.
|
Porcine
|
Roiban Constantin
|
4.
|
Păsări
|
Cosma Lucian
|
5.
|
Cabaline
|
Roiban Constantin
|
6.
|
Albine
|
Cosma Lucian
|
Activitatea de
monitorizare a reproducţiei şi a controlului performanţelor zootehnice pe
specii se face strict legată de activitatea desfăşurată de Asociaţiile
crescătorilor de animale reprezentative la nivel de judeţ: Asociaţia Crescătorilor de Taurine Caraş-Severin; Asociaţia Judeţeană a
Crescătorilor de Ovine şi Caprine Caraş-Severin ( asociaţie acreditată să
conducă şi Registrul genealogic la Rasa Valahă cu Coarne în Tirbuşon – Raţca – patrimoniu genetic).
1.
OBIECTIVELE/ACTIVITĂŢILE C.R.Z./O.J.Z. CARAŞ-SEVERIN
2.
MONITORIZAREA ACTIVITĂŢII
DE ÎNSĂMÂNŢĂRI ARTIFICIALE
ŞI
MONTĂ NATURALĂ AUTORIZATĂ
2.1.
Situaţia efectivelor de animale (femele)
pe specii – catagrafia decembrie 2013, 2014 si diferenta procentuala 2014 fata 2013
Nr.
crt.
|
Specia
|
O.J.Z.
Caras-Severin
dec. 2013
|
O.J.Z.
Caras –Severin
dec. 2014
|
Dif. proc.
2014 fata de 2013
|
|||
total femele
|
d. c.
matcă
|
total femele
|
d. c.
matcă
|
total femele
|
d. c.
matcă
|
||
1
|
Bovine
|
15702
|
12779
|
16208
|
12862
|
103%
|
101%
|
2
|
Ovine
|
350982
|
208165
|
384820
|
244509
|
110%
|
117%
|
3
|
Caprine
|
27941
|
15673
|
36148
|
18178
|
129%
|
116%
|
4
|
Porcine
|
2397
|
1968
|
2425
|
2015
|
101%
|
102%
|
5
|
Cabaline
|
3972
|
3260
|
3838
|
3140
|
97%
|
96%
|
2.2.
Situaţie operatori I.A. BOVINE la
31.12.2014 si diferenta procentuala fata de 2013
Nr.
crt.
|
Judeţul
|
Operator I.A.
- total -
|
din care pe forme de angajare:
|
||||||
ACT
|
PFA
|
DSV
|
Primării
|
Ferme
proprii
|
Liberă
practică
|
S.C.
|
|||
1
|
Caraş-Severin
-2013
|
41
|
20
|
3
|
-
|
1
|
-
|
17
|
-
|
Caraş-Severin
- 2014
|
33
|
14
|
2
|
-
|
-
|
1
|
16
|
-
|
|
Dif.
procentuală
|
80%
|
70%
|
67%
|
94%
|
2.3. Situaţia localităţilor unde funcţionează/nu
funcţionează P.I.A.V la 30.12.2014
si diferenta procentuala fata de 2013
Nr.
crt.
|
JUDEŢUL
|
Numărul de localităţi
existente
|
Număr localităţi:
|
|||
cu
P.I.A.V.
|
%
|
fără P.I.A.V.
|
%
|
|||
Caraş-Severin
-2013
|
75
|
40
|
53
|
35
|
47
|
|
Caraş-Severin
- 2014
|
75
|
33
|
44
|
42
|
56
|
|
Dif.
procentuală
|
120%
|
2.4. Situaţia
reproducătorilor autorizati
pentru monta naturaLA lA 31.12.2014 si diferenta procentuala fata de
2013
O.A.R.Z.
|
Tauri
|
Tauri
de bivoli
|
Armăsari
|
Berbeci
|
Ţapi
|
Vieri
|
Caraş-Severin
-2013
|
1
|
-
|
3
|
678
|
70
|
-
|
Caraş-Severin
- 2014
|
11
|
-
|
3
|
427
|
48
|
-
|
Dif.
procentuală
|
1100%
|
-
|
100%
|
63%
|
69%
|
-
|
2.5. Situaţia
realizării principalilor indicatori de reproducţie in luna si cumulat la 31.12.2014. diferenta fata de aceeasi perioada 2013
IA TAURINE
Nr.
crt.
|
O.A.R.Z.
Caras-Severin
|
Însămânţări
artificiale – taurine
|
Viţei
|
||||||
Program
|
Realizat
|
I.A.1
|
Program
|
Realizat
|
%
|
||||
Total
IA
|
d.c.
|
%
I.A.1
|
Dif.+/-
2013
|
||||||
I.A.1
|
|||||||||
IANUARIE
|
516
|
738
|
738
|
100
|
- 45
|
682
|
670
|
98
|
|
FEBRUARIE
|
535
|
684
|
679
|
99
|
- 71
|
769
|
742
|
96
|
|
MARTIE
|
882
|
712
|
699
|
98
|
+ 187
|
785
|
754
|
96
|
|
APRILIE
|
789
|
815
|
773
|
95
|
- 21
|
880
|
855
|
97
|
|
MAI
|
891
|
768
|
741
|
96
|
- 103
|
710
|
805
|
113
|
|
IUNIE
|
946
|
726
|
672
|
93
|
+ 10
|
851
|
602
|
71
|
|
IULIE
|
689
|
429
|
388
|
90
|
-211
|
1000
|
1239
|
124
|
|
AUGUST
|
804
|
846
|
754
|
89
|
- 264
|
709
|
800
|
113
|
|
SEPTEMBRIE
|
1076
|
621
|
557
|
90
|
- 464
|
555
|
777
|
140
|
|
OCTOMBRIE
|
958
|
785
|
757
|
96
|
- 102
|
376
|
619
|
165
|
|
NOIEMBRIE
|
482
|
929
|
883
|
95
|
+ 78
|
400
|
683
|
171
|
|
DECEMBRIE
|
203
|
1193
|
1138
|
95
|
+ 554
|
305
|
655
|
215
|
|
Cumulat la
31.12.
|
8771
|
9246
|
8779
|
95
|
- 369
|
8022
|
9201
|
115
|
Pentru activitatea de însămânţări artificiale au fost achiziţionate la
zi un număr de 10020 doze de m.s.c. de la 36 tauri :
Nr.
crt.
|
Nr . doze
achiziţionate
( omparat la
zi)
|
Număr
Tauri
folositi
|
Provenienţa
taurilor
|
|
O.J.Z .
CARAŞ-SEVERIN
|
10020
|
36
|
SEMTEST
|
În anul 2014
s-au consumat doze de material
seminal congelat de tauri,
în lună şi cumulat la 31.12.2014
O.A.R.Z. CS
|
Nr. doze
folosite
|
din care pe
rase:
|
|||||||||||||
HO
|
BS
|
SM
|
CH
|
LM
|
BB
|
AN
|
PI
|
RW
|
SF
|
JE
|
MO
|
BG
|
RE
|
||
IANUARIE
|
761
|
267
|
96
|
54
|
9
|
2
|
1
|
332
|
|||||||
FEBRUARIE
|
718
|
364
|
48
|
38
|
268
|
||||||||||
MARTIE
|
734
|
310
|
115
|
53
|
256
|
||||||||||
APRILIE
|
859
|
454
|
91
|
20
|
10
|
284
|
|||||||||
MAI
|
726
|
264
|
91
|
54
|
10
|
307
|
|||||||||
IUNIE
|
680
|
280
|
85
|
60
|
25
|
230
|
|||||||||
IULIE
|
840
|
15
|
472
|
71
|
28
|
254
|
|||||||||
AUGUST
|
823
|
27
|
470
|
89
|
34
|
203
|
|||||||||
SEPTEMBRIE
|
710
|
19
|
360
|
68
|
21
|
1
|
241
|
||||||||
OCTOMBRIE
|
714
|
11
|
311
|
84
|
44
|
264
|
|||||||||
NOIEMBRIE
|
911
|
15
|
480
|
85
|
20
|
14
|
297
|
||||||||
DECEMBRIE
|
791
|
308
|
119
|
8
|
1
|
355
|
|||||||||
CUMULAT
|
9267
|
87
|
4341
|
526
|
795
|
209
|
1
|
2
|
15
|
3291
|
Număr de doze m.s.c. consumate pe I.A.T, I.A.1, G.
la 31.12.2014
Nr.
crt.
|
O.A.R.Z.
|
I.A.T
|
I.A.1
|
G
|
|
CARAŞ –
SEVERIN
|
1,01
|
1,06
|
1,14
|
Monta naturală autorizată
la OVINE
şi CAPRINE la 31.12.2014 comparativ cu
aceeasi perioada 2013
Nr.
crt.
|
O.A.R.Z.
|
MONTE OI
|
MONTE CAPRE
|
||||
P
|
R
|
%
|
P
|
R
|
%
|
||
Caraş-Severin
2013
|
25533
|
25940
|
102
|
2736
|
2940
|
107
|
|
Caraş-Severin
2014
|
28880
|
26230
|
91
|
2940
|
3010
|
103
|
|
% R 2014
comp. 2013
|
101
|
102
|
PRODUŞI
OVINE + CAPRINE la 31.12.2014
comparativ cu
aceeasi perioada 2013
Nr.
crt.
|
O.A.R.Z.
CS
|
MIEI OBŢINUŢI
|
IEZI OBŢINUŢI
|
||||
P
|
R
|
%
|
P
|
R
|
%
|
||
2013
|
26132
|
33100
|
127
|
4892
|
5242
|
107
|
|
2014
|
26317
|
26950
|
102
|
5283
|
5310
|
101
|
|
81
|
101
|
Monta Naturală autorizată
+ PRODUŞI la CABALINE la 31.12.2014 si
comparativ cu aceeasi perioada 2013
Nr.
crt.
|
O.A.R.Z. CS
|
MONTE
|
MÎNJI
|
||||
P
|
R
|
%
|
P
|
R
|
%
|
||
2013
|
92
|
99
|
108
|
75
|
85
|
113
|
|
2014
|
94
|
115
|
122
|
77
|
82
|
106
|
|
% 2014 / 2013
|
116
|
96
|
Acoperirea cu PIAV-uri (puncte de însămânţare artificială la
bovine ) la 31.12.2014 si comparativ cu aceeasi
perioada 2013
O.A.R.Z.
CS
|
Număr
localităţi existente
|
din care
|
Număr
localităţi fără P.I.A.V.
|
din care
|
% efectiv
matcă fără
I.A.
|
efectiv matcă
|
efectiv matcă
|
||||
2013
|
75
|
13432
|
35
|
4257
|
32
|
2014
|
75
|
12799
|
42
|
5299
|
41
|
120%
|
3.
IDENTIFICAREA,
ÎNREGISTRAREA ŞI INTRODUCEREA ÎN BAZA DE DATE A ECVIDEELOR ŞI DISTRIBUIREA
PAŞAPOARTELOR LA 31.12.2014
Specificaţie
|
Total
|
||
Ecvidee microcipate
|
192
|
||
Fişe de identificare operate în baza de date
|
223
|
||
Paşapoarte ecvidee :
|
Completate
|
240
|
|
Introduse în baza de date
|
240
|
||
Distribuite la proprietari
|
115
|
4.
ACTIVITATEA DE INSPECŢIE/CONTROL LA
31.12.2014 SI COMPARATIV CU ACEEASI PERIOADA 2013
:
Nr.
crt.
|
O.A.R.Z.
|
Numar actiuni
|
|
1
|
CARAŞ –
SEVERIN- 2013
|
129
|
|
2
|
CARAŞ –
SEVERIN- 2014
|
338
|
|
262 %
|
4.1.
CONTROLUL OFICIAL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE(C.O.P.)
– taurine
Controlul oficial al producţiei de lapte s-a
efectuat în judeţe de către
asociaţiile acreditate la 31.12.2014 si comparativ cu aceeasi perioada 2013
Judeţul
|
Asociaţia
acreditată
|
Efective
controlate/metoda de control
|
Note de
control intocmite
|
CARAŞ –
SEVERIN- 2013
|
--
|
--
|
--
|
CARAŞ –
SEVERIN- 2014
|
AGCTR
–filiala
|
896/AT4
|
9
|
4.2 CONTROLUL OFICIAL AL PRODUCŢIEI
DE LAPTE(C.O.P.) – ovine /caprine
Controlul oficial al performanţelor de producţie
la specia ovine si caprine
se efectuează în judeţe la 31.12.2014 si omparative
cu aceeasi perioada 2013
O.A.R.Z.
|
Asociaţia
acreditată
|
Efectivul
Controlat ( PP/OP )
|
Sistem
Control
( PP /OP )
|
Note de
control intocmite
|
CARAŞ –
SEVERIN- 2013
|
AJCOC
CARAS-SEVERIN
|
15855/9167
|
/A4
|
29
|
CARAŞ –
SEVERIN- 2014
|
AJCOC
CARAS-SEVERIN
|
20611/4600
|
/A4
|
20
|
130%/50%
|
69%
|
4.3 CONTROALE O.j.Z. / D.S.V. PENTRU STABILIREA
VALORII DE ÎNLOCUIRE
A ANIMALELOR BOLNAVE ŞI UCISE( HG 1214 /2009 ) la 31.12.2014, comparativ
cu aceeasi perioada 2013
Specificaţie
|
Total
|
|||||||
OARZ CS
|
%
|
|||||||
2013
|
2014
|
|||||||
Număr controale efectuate
|
31
|
9
|
39
|
|||||
Număr animale verificate - total
|
||||||||
Din care:
|
Taurine
|
22
|
6
|
0
|
||||
Ovine
|
||||||||
Caprine
|
||||||||
Cabaline
|
47
|
25
|
32
|
|||||
Suine
|
||||||||
Păsări
|
4.4
Patrimoniul genetic
O.A.R.Z
|
Nr. Crescatori
|
Nr. Animale
|
Specia
|
CARAS
SEVERIN
|
34
1
|
4287
145
|
Ovine
(Ratca)
Caprine (Alba de Banat, Carpatina)
|
4.4 Stupine
si stupi identificati in sistem unitar in anul 2014
O.A.R.Z.
|
Nume
solicitant
|
Adresa
|
Nr.
apicultori
|
Nr.
familii de albine
|
CARAS SEVERIN
|
2. Coop.
agr. Prisacarii
Hercules
3.
Coop. agr. Arcidava Carasana
4
Asoc. Cresc. de albine Tirolia
TOTAL
|
Resita I.L. Caragiale 3-4
Com. Mehadia
nr. 622
Com. Vărădia
nr. 85
Com. Doclin
nr. 3
|
137
52
29
4
222
|
4528
1600
681
65
6604
|
4. 5
Activitatea de controale si inspectii pe anul 2014
Denumirea actiunii
|
OARZ
TM
|
OARZ
AR
|
OARZ
HD
|
OARZ
CS
|
TOTAL
|
Controale
PIAV-uri
|
39
|
||||
Controale
targuri
|
18
|
||||
Controale
MSC
|
11
|
||||
Controale
programe conservare
|
41
|
||||
Controale
ferme avicole
|
-
|
||||
Controale
ferme apicole
|
43
|
||||
Consultanta
tehnica
|
97
|
||||
Controale
COP
|
29
|
||||
Controale
exploatatii zootehnice
|
71
|
||||
TOTAL
|
338
|
||||
Pasapoarte
eliberate si distribuite in teren
|
240
|
||||
Actiuni
evaluare in vederea despagubirii animalelor destinate eradicarii
|
37
|
5. ALTE ACTIVITATI
5.1 Adeverinte eliberate pentru certificarea
raselor de carne
OARZ CARAS-SEVERIN – 1553 adev. DC:
Vaci din
|
Tauri din
|
Tineret Mascul
|
Tineret Femel
|
Vaci metise
|
Tineret Mascul
|
Tineret femel
|
|
rase de
|
rase de
|
din rase
|
din rase
|
cu rasa
|
metis cu
rasa
|
metis cu
rasa
|
|
carne
|
carne
|
de carne
|
de carne
|
de carne
|
de carne
|
de carne
|
|
32
|
0
|
7
|
84
|
135
|
431
|
2321
|
5.2 CONTROL LA FAŢA LOCULUI ÎMPREUNĂ
CU REPREZENTANŢI APIA, a eşantionului
extras, de solicitanţi de subvenţii pe 2014 la ovine, caprine, bovine.
Din partea OARZ CS – am luat parte la
această acţiune două persoane, care am verificat 133 de exploataţii cu 27681 de
ovine, 614 caprine şi 234 bovine.
5.3 VERIFICARE DOCUMENTAŢII PTR. SOLICITANTI DE AJUTOARE MINIMIS PTR. CUMPARAREA DE JUNINCI ŞI BERBECI
Au fost verificate un numar de 12
exploatatii solicitante, avizându-se un număr de 120 certificate de origine
pentru berbeci şi 28 certificate de origine ptr. juninci.
5.4
PARTICIPARE LA EXPOZIŢII ŞI TARGURI DE
ANIMALE ANUALE
5.5 PARTICIPARE LA COLEGIILE PREFECTURALE
LUNARE , SUSŢINEREA UNEI TEMATICI PRIVIND ACTIVITATEA DE INSPECŢIE A OARZ CS –
PE PRIMELE CINCI LUNI ALE ANULUI
5.6 VERIFICARE
DOCUMENTATII ÎN TERITORIU LA 3 FERME DIN RASE DE CARNE CARE AU SOLICITAT ÎNSCRIEREA ÎN REGISTRUL
GENEALOGIC.
Activitatea O.J.Z. Caraş-Severin pe primele cinci luni
ale anului 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu