Astfel, în data de 17.06.2015 un echipaj al poliţiştilor
de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova - Veche, aflat
în misune pe raza localităţii Moldova - Veche, a oprit pentru control un
autoturism marca „Seat Ibiza” condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani,
domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin. În urma controlului autoturismului
a fost descoperită cantitatea de 41 de kg. peşte diferite specii pentru care
conducătorul nu poseda documente de provenienţă.
Câteva ore mai târziu poliţişti de frontieră au depistat
în zona protejată Parcul Natural Porţile de Fier două ambarcaţiuni pescăreşti
în care se aflau localnici din localităţile Divici şi Şuşca, care pescuiau în
zona interzisă.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare
începerii urmăriri penale pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinerea şi
transportul fără documente legale a peştelui, respectiv pentru pescuit
comercial în habitate piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al
peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice în zone de protecţie.
Întreaga cantitate de peşte în valoare totală de 770 lei
a fost predată spre valorificare unei societăţi autorizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu