Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 27 iunie 2025

Locuri speciale pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara, instituție de învățământ superior cu o tradiție a excelenței în educație și cercetare, este, în același timp și o universitate incluzivă, ce asigură șanse egale pentru toți candidații.

Astfel, pentru admiterea 2025 la ciclul de licență, candidații care în perioada liceului au obținut premii la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare, precum și la concursurile recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării pot beneficia de admitere cu media 10 sau de echivalarea unor probe de concurs cu media 10, conform regulamentului fiecărei facultăți.

Există și alte categorii de absolvenți de liceu care beneficiază de locuri speciale la admitere, fără taxă:

  • Absolvenții de licee din mediul rural - 51 de locuri;
  • Candidații proveniți din centrele de plasament - 20 de locuri;
  • Absolvenții cu cerințe educaționale speciale - 5 locuri;
  • Candidați de etnie romă - 7 locuri;
  • Sportivi de performanță - 5 locuri;
  • Locuri alocate pentru a sprijini dezvoltarea profesională continuă a specialiștilor din cadrul SRI - 11 locuri.

De avantaje la admitere beneficiază și românii de pretutindeni, persoane care își asumă identitatea culturală română, care au origine română și locuiesc în afara granițelor țării, indiferent cum este denumită comunitatea din care provin, precum și românii emigrați și copiii acestora, indiferent dacă și-au păstrat sau nu cetățenia română, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate și etnicii care se recunosc de origine română, aflați în afara granițelor țării, înregistrați ca altă minoritate în statul de reședință, care își asumă, prin autoidentificare, apartenența la spațiul cultural și identitar românesc. Aceștia beneficiază de locuri speciale, subvenționarea taxei de școlarizare și a cazării în cămin, iar în unele cazuri chiar și de burse.

Reamintim că Universitatea Politehnica Timișoara se înscrie în rândul instituțiilor de învățământ superior care au înființat un serviciu specializat de Diversitate, Echitate și Incluziune (DEI).

Detalii suplimentare despre întregul proces de admitere se găsesc pe site-ul dedicat https://studiaza.upt.ro/.

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu