La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin au fost dispuse măsurile necesare de suplimentare a numărului polițiștilor care vor acționa în teren pentru ca sărbătoarea Rusaliilor să fie petrecută în siguranţă.
În perioada 6 - 9 iunie, peste 200 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale și de la alte structuri ale inspectoratului vor acționa, în medie, zilnic, în locurile unde se desfășoară manifestări publice, în locurile aglomerate, în zonele turistice, în zona lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere ale județului.
Pe principalele drumuri publice din județ și la orele cu trafic intens va fi asigurată prezența activă a polițiștilor rutieri, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal și pentru restricționarea ori devierea circulației, dacă situația o va impune.
Pe întreaga perioadă, polițiștii vor menține ordinea și siguranța publică și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor negative.
Pentru a preveni evenimentele neplăcute, polițiștii recomandă cetățenilor să țină seama de câteva sfaturi:
• Dacă plecați de la domiciliu, închideți și asigurați toate ușile și geamurile casei, ușa de la balcon și nu lăsați în casă obiecte de mare valoare sau bani!
• În zonele aglomerate, fiți atenți la genți, poșete și buzunare!
• Evitați consumul excesiv de alcool și stările conflictuale!
• Nu conduceți autovehicule dacă ați consumat băuturi alcoolice!
• Respectați regimul legal de viteză !
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin urează tuturor cetățenilor să petreacă în pace și liniște, alături de cei dragi!
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu