Presedintele ANCOM, Valeriu Zgonea, conduce delegatia Autoritatii la reuniunea Consiliului Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, desfasurata in perioada 17–27 iunie 2025, la Geneva.
In aceasta dimineata, presedintele ANCOM a avut o intalnire oficiala cu Doreen Bogdan-Martin, Secretarul General al Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor. In contextul aniversarii de catre Romania a 159 de ani de apartenenta la UIT, presedintele ANCOM a exprimat angajamentul tarii noastre pentru o colaborare stransa cu UIT si statele membre in vederea implementarii obiectivelor strategice ale Uniunii pentru perioada 2024-2027.
Romania ramane un partener de incredere in plan international, implicandu-se activ in activitatile Uniunii, de la grupuri de lucru tehnice la conferinte mondiale si forumuri de nivel inalt. „Credem cu tarie in consolidarea cooperarii intre tari sub egida UIT pentru a avansa conectivitatea globala. Prin valorificarea resurselor si expertizei noastre colective, putem promova incluziunea digitala, sustine transformarea digitala si imbunatati calitatea vietii cetatenilor din intreaga lume," a declarat cu aceasta ocazie presedintele ANCOM. De asemenea, acesta a subliniat ca Romania a demonstrat de-a lungul deceniilor capacitatea de a facilita dialogul intre regiuni cu interese diverse. La aceasta intalnire a participat si Radu MIRUTA, Presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor din Camera Deputatilor.
In calitate de sef al delegatiei Romaniei, Valeriu Zgonea va participa la reuniuni de nivel inalt si intalniri bilaterale cu oficiali alesi ai UIT, precum si cu lideri ai delegatiilor altor state, in vederea promovarii Romaniei in cadrul organizatiei si explorarii de oportunitati de colaborare internationala.
Despre Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor
Infiintata in anul 1865, Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor reuneste in prezent 194 de state membre si peste 1.000 de organizatii partenere. In calitate de agentie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite pentru tehnologiile digitale, aceasta are un rol esential in armonizarea utilizarii spectrului radio, satelitilor, infrastructurilor si standardelor globale de telecomunicatii. Prin initiative precum Connect 2030, UIT isi propune sa asigure incluziunea digitala, inovarea si accesul universal la servicii digitale. Romania a devenit membru al organizatiei inca din 1866, la doar un an de cand au fost puse bazele Uniunii. Cu o istorie de 160 de ani, UIT ramane un reper al inovarii si colaborarii, continuand sa modeleze un viitor in care tehnologia serveste tuturor.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu