Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 23 iunie 2022

745 de locuri au fost scoase la concurs, anul acesta, pentru formarea ofiţerilor în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza"

745 de locuri au fost scoase la concurs, anul acesta, pentru formarea ofiţerilor în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cele mai multe dintre acestea pentru specializarea Ordine şi Siguranţă Publică.

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/) au fost postate condiţiile de recrutare şi selecţie a candidaţilor în vederea participării la concursul de admitere organizat în anul 2022 de instituţia de învăţământ superior a Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, la Facultatea de Poliţie , specializarea Ordine şi Siguranţă Publică, au fost scoase la concurs 480 de locuri, iar la specializarea Drept 215 locuri - 115 locuri - forma de învăţământ cu frecvenţă şi 100 de locuri - învăţământ la distanţă. Facultatea de Pompieri, cu specializarea Instalaţii pentru construcţii - pompieri, a scos la concurs 50 de locuri.

Procesul de selecţie a candidaţilor presupune parcurgerea unor probe specifice: evaluarea psihologică, evaluarea performanţei fizice, testarea cunoştinţelor teoretice şi evaluarea medicală.

Până la data de 8 iulie 2022, candidaţii trebuie să depună cererea-tip de înscriere şi, după caz, consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare. Unităţile de recrutare au obligaţia de a posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se transmit cererile-tip de înscriere.

Unităţile de recrutare sunt structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, de jandarmerie sau pentru situaţii de urgenţe, precum şi inspectoratele teritoriale ale poliţiei de frontieră, cât şi structurile de resurse umane ale Inspectoratelor Generale de la nivel central, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii - poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educaţională.

Prin excepţie:

- candidaţii care optează pentru Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă "Drept" sunt recrutaţi de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare aflate în aparatul central al inspectoratelor generale şi în unităţile din subordinea inspectoratelor generale, indiferent de beneficiar;

- candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile de resurse umane din unităţile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidaţii depun la unităţile de recrutare documentele solicitate până la data de 22 iulie 2022.

Evaluarea psihologică a candidaţilor se realizează, până la data de 13 iulie 2022, în conformitate cu dispoziţia directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite de către structurile cu atribuţii de recrutare.

Probele de concurs (traseul practic-aplicativ şi proba scrisă de verificare a cunoştinţelor) se susţin în centrele zonale de selecţie, respectiv:

* Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea, candidaţii la frecvenţă redusă, candidaţii ANP, precum şi candidaţii MApN pentru proba de verificare a cunoştinţelor;

* Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

* Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

* Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

* Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea;

* Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;

* Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti pentru toţi candidaţii înscrişi la Facultatea de Pompieri.

Proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice se susţine în perioada 22 - 28 august 2022, iar proba de evaluare a cunoştinţelor se susţine în perioada 30 - 31 august 2022.

Contestaţiile la proba de evaluare a cunoştinţelor se transmit online la adresa admitere@academiadepolitie.ro, în perioada 1 - 2 septembrie 2022 şi se soluţionează la sediul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 105/2020 pentru candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în perioada 6 - 29 septembrie 2022.

Rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoştinţa candidaţilor prin afişare pe site-ul oficial al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" la data de 30 septembrie 2022.

Pentru locurile aprobate Ministerului Apărării Naţionale la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - programul de studii universitare de licenţă "Drept", recrutarea şi susţinerea probelor eliminatorii se realizează prin structurile acestui minister, iar pentru locurile aprobate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în cadrul programului de studii universitare de licenţă "Ordine şi siguranţă publică", organizat la Facultatea de Poliţie, recrutarea candidaţilor se realizează prin structurile acesteia.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu