Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 24 decembrie 2015

Moş Craciun cu Cadouri pentru copiii din Berzasca 23.12.2015


Asociatia Sirinia a organizat la Berzasca un eveniment intercultural in cadrul caruia a avut loc prezentarea viziunii asociatie, a unui proiect European aflat in desfasurare, precum si a voluntarilor straini participanti la proiect si oferirea de cadouri de Craciun copiilor din sat din partea organizatiei.
In cadrul evenimentului organizat la Caminul Cultural din sat cetatenii care au participat la activitate au primit informatii despre activitatile Asociatiei Sirinia, despre proiectul SEV (Serviciu European de Voluntariat) al organizatiei “Chance. Choice. Change.”, au facut cunostinta cu voluntarii straini, care si-au prezentat tara de origine precum, obiceiuri din cultura lor dar si o dezbatere pe responsabilitate sociala europeana cu participarea reprezentantilor autoritatilor publice locale.
Pe parcursul serii publicul si mai cu seama parintii copiilor si au fost surprinsi de mai multe surprise pregatite de voluntarii straini din Italia, Spania si Portugalia – materiale video realizate in timpul activitatilor cu copiii (colinde straine si romanesti, dans cu coregrafie etc.), iar la final copiii si parinti au avut posibilitatea sa faca poze la un panou special realizat de voluntari pentru Craciun.
Pastrand traditia si in acest an membrii Asociatie Sirinia au reusit sa aduca bucuria in sufletele a peste 80 de copii cu posibilitati reduse din comunitatea Berzasca pentru care venirea Craciunului este cel mai fericit moment al anului.
Provenind din medii defavorizate, copiii si-au dorit lucruri simple, dar diverse: carti cu povesti, creioane colorate, papucei, hainute, papusele, masinute, banane, portocale si dulciuri. In cadrul festivitatii desfasurate de Asociatia Sirinia copiii s-au bucurat vazandu-si indeplinite dorintele.
“Chance. Choice. Change” este un proiect al Asociatiei Sirinia, care se incadreaza axei Serviciul European de Voluntariat, fiind o linie de proiecte in cadrul programului Erasmus+,  finantat de Comisia Europeana. In cadrul acestui proiect sase voluntari din Spania, Italia si Portugalia isi vor petrece urmatoarele luni in satul Berzasca desfasurand activitati non-formale cu copiii din zona.
Asociatia Sirinia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu