Poliția Română acționează pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și a celor semnalate ca fiind dispărute, o atenție deosebită fiind acordată cazurilor de copii dispăruți.
În ultima săptămână, 210 persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată au fost depistate de poliţişti.
În perioada 4 – 10 septembrie a.c., poliţiştii din întreaga ţară au depistat 150 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 81 de copii. Aceștia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.
De asemenea, au fost depistate 60 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 46 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele a 3 persoane fuseseră emise mandate de arestare preventivă, 2 persoane erau urmărite pentru a fi internate în baza unor sentinţe penale, iar 9 persoane erau căutate pentru punerea în executare a unor mandate europene de arestare.
Exemple:
- La data de 7 septembrie a.c., un bărbat, de 21 de ani, din Păcureni, judeţul Prahova, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 4 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie , a fost depistat de polițiștii din Prahova, pe raza localităţii Nucet. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.
- Un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Beleti-Negreşti, județul Argeş, a fost depistat, la data de 9 septembrie a.c., de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeş. Cel în cauză se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, în localitatea Topoloveni. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Colibaşi.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea persoanelor dispărute sau la depistarea celor urmărite în temeiul legii sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu