Polițiștii din Mehadia au pus în
aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria
Timișoara pe numele unui bărbat, bănuit de tâlhărie calificată.
La data de 1 aprilie a.c., în timp ce efectuau verificări
la sălașurile și stânele de oi de pe raza localității Mehadia, poliţiştii din
localitate au depistat un bărbat de 49 de ani, din Timiș, condamnat la 3 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în baza mandatului
de executare a pedepsei închisorii din data de 06.12.2016, emis de magistrații
Judecătoriei din Timișoara.
Bărbatul în cauză ar fi pătruns în seara zilei de
28.02.2016, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea locuinței unui
bărbat din Recaș de unde ar fi sustras iepuri. Pentru a-și asigura scăparea,
acesta ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate.
Cel în cauză a fost escortat de polițiști la
penitenciarul din Timișoara, unde a fost încarcerat.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu