Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 7 aprilie 2017

Rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă, în Caraș-Severin

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat azi, 7 aprilie 2017, incepand cu ora 9, Bursa generală a locurilor de muncă, la Caransebes si Baile Herculane.  Întâlnirea dintre angajatori şi persoanele aflate in cautarea unui loc de munca a avut loc la Caransebes la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă , iar la Baile Herculane, la sediul Punctului de lucru al AJOFM Caras-Severin din localitate.
Prezenţi la cele 2 burse au fost 36 agenţi economici, care au oferit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă un număr de 362  locuri de muncă.
Si la această ediţie, locurile de muncă au fost variate, acoperind domenii diferite de activitate, la Bursa de la Caransebes predominand locurile de munca in domeniul constructiilor, iar la Baile Hercuane, locurile de munca din domeniul hotelier .   Pentru persoanele cu studii superioare au fost oferite locuri de munca doar la Caransebes, in calificarile:  director productie, director calitate, inginer mecanic si inginer industrializarea lemnului.
                Situaţia  detaliată a organizării Bursei generale a locurilor de muncă din acest an este următoarea:            
                                                                    Caransebes     Baile Herculane        TOTAL
Nr. agenţi economici contactati                            25                       38                  63
Nr. agenţi economici participanţi                         18                        18                 36
Nr. locuri de muncă oferite                                  74                        288              362
Nr. persoane  participante                                    80                        143              223
Nr. persoane selectate în vederea încadrării        16                          98              114
Nr. persoane încadrate pe loc                                2                           58               60

Cele 2 persoane incadrate la Caransebes au ocupat locuri de munca de muncitor necalificat, iar persoanele incadrate la Baile Herculane au ocupat locuri de munca de bucatar (8), ospatar (4), lucrator in bucatarie (8), receptioner hotel (5), camerista (5), baies (3), femeie de serviciu (4), spalatoreasa (4), fochist (4),

pompagiu (1), lucrator comercial (1), ajutor bucatar (2), ajutor ospatar (2), barman (2), maseur (2), cofetar (1),  electromecanic (1), lacatus mecanic (1).
Atât agenţii economici, cât şi persoanele participante la burse au primit pliante care au conţinut informaţii referitoare la serviciile oferite , precum şi facilităţile de care pot beneficia atât somerii cât şi angajatorii, dacă apelează la serviciile Agenţiei.
La bursa organizata la Caransebes au participat si reprezentanti ai Directiei Judetene Caras-Severin a Arhivelor Statului, care au prezentat meseriile traditionale din zona Caransebes.
Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr 17, precum şi la sediile Agenţiilor locale din judeţ , unde vor fi emise repartiţii persoanelor ce întrunesc condiţiile impuse de angajatori.


Compartiment  Resurse Umane, Salarizare,

Comunicare si Secretariatul Consiliului Consultativ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu