Miercuri, 12 aprilie a.c, în jurul orei 21.00, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că în cartierul Muncitoresc, din mun. Reşiţa, o persoană a fost agresată fizic.
La faţa locului
s-a deplasat de urgenţă un echipaj de jandarmi, care a constatat în urma verificărilor
efectuate şi a declaraţiilor celor prezenţi, că numitul D.S., în vârstă de 41
ani, domiciliat în mun. Reşiţa, l-a lovit cu o bâtă de baseball, pe fiul său
vitreg, în vârstă de 25 ani, provocându-i mai multe leziuni la nivelul membrelor
superioare.
În urma celor constatate, jandarmii au
întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii comiterii infracţiunii de “lovire
sau alte violenţe”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa
pentru continuarea cercetărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu