În week-endul Floriilor, poliţiştii au
fost la datorie, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică
şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative. Au fost aplicate aproape 350 de
sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei și au fost
reținute 23 de permise de conducere.
Pentru
prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea
cetăţenilor şi pentru o intervenție rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire
la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 7 - 9 aprilie a.c., poliţiştii
au acţionat, în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă
publică.
În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 349
de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 215.038 de lei, dintre care
22 prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind încalcarea normelor de conviețuire
socială, a ordinii și liniștii publice și 4 prevăzute de Legea nr. 12/1990
privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Polițiștii au acționat pe principalele
drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai
sigure, prezenţa activă a echipajelor de poliție făcând ca în această perioadă
să nu fie înregistrate evenimente deosebite.
Pentru prevenirea accidentelor de
circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au
aplicat 323 de sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice, în valoare de 201.538 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate pentru
nerespectarea legislației rutiere, 163 pentru viteză excesivă iar 154 pentru
alte abateri la regulile de circulație.
De asemenea, polițiștii au reținut 23 de
permise de conducere, dintre care 1 pentru consum de alcool, 1 pentru viteză,
19 pentru depășiri neregulamentare și 2 pentru alte abateri, fiind retrase și 2
certificate de înmatriculare.
Și în Săptămâna Mare, polițiștii continuă
să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, astfel ca sărbătorile
Pascale să fie mai sigure. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi
cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la
cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu