Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 12 aprilie 2017

Dosare penale

DEPISTAT LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI FĂRĂ PERMIS, DE DOUĂ ORI ÎN ACEEAȘI ZI

         
Polițiștii Secției 8 de Poliție Rurală Oravița efectuează cercetări față de un bărbat din Ticvaniu Mare, care a condus un autoturism fără permis și sub influența alcoolului. A fost depistat în trafic de două ori în aceeași zi.

Ieri, 10 aprilie a.c., în jurul orei 12.20, polițiștii din Grădinari și Ticvaniu Mare au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Grădinari circulă un autoturism la volanul căruia se află un bărbat sub influența alcoolului.

Polițiștii au identificat autoturismul respectiv care era staționat pe strada Crucii din Grădinari, în fața unui imobil. La volanul lui a fost identificat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Ticvaniu Mare, neposesor al unui permis de conducere, care consuma băuturi alcoolice, fiind în stare vădită de ebrietate.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spitalul din Oravița unde a refuzat și recoltarea probelor biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

În aceeași zi, în jurul orei 19.30, bărbatul s-a urcat din nou la volanul aceluiași autoturism pe care l-a condus pe strada Vărădiei din Grădinari. Din cauza stării de ebrietate, acesta a pierdut controlul volanului, intrând cu mașina într-un șanț.

A acceptat de data aceasta să fie testat de polițiști cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele lui au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, sub influența alcoolului și refuzul recoltării de mostre biologice necesare în vederea stbilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Nu urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l



alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

CERCETAȚI PENTRU CĂ AU SUSTRAS BUNURI DINTR-O LOCUINȚĂ

         
Patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani sunt cercetați de poliţiştii din Bocșa pentru că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 90%.

Duminică, 9 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, un bărbat din Bocșa a sesizat prin apel la 112 Poliția din localitate despre faptul că vecinului său, plecat la țară, i-a fost spartă ușa apartamentului, iar din interior i-au fost sustrase mai multe bunuri.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Bocșa au reușit ieri, 10 aprilie a.c., să identifice patru presupuși autori ai furtului. Aceștia au vârste cuprinse între 16 și 19 ani și sunt din Bocșa.

Cei patru bănuiți ar fi pătruns în apartament în cursul zilei de duminică, 9 aprilie a.c., prin forțarea ușii metalice de la intrare, iar din interior au sustras un sistem audio, un televizor, un cuptor electric, corpuri de mobilier dar și haine, creând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

Cei în cauză sunt cercetați acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

Bunurile sustrase au fost recuperate în proporție de 90% și restituite părții vătămate. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu