Bărbatul
din Ticvaniu Mare, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe,
amenințări și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă
Judecătoria Oravița. Împotriva lui s-a dispus măsura controlului judiciar
pentru o perioadă de 60 de zile.
În urma probatoriului administrat de către polițiștii din Ticvaniu
Mare, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Ticvaniu Mare a fost reținut ieri
și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri, amenințări și tulburarea ordinii
și liniștii publice.
Ieri a fost
prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița care a dispus față de el
măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În fapt, la data de 17 aprilie a.c., în jurul orei
12.00, în timp ce se aflau la o slujbă în cimitirul din Ticvaniu Mare unde
participau mai mulți cetățeni, cel în cauză, împreună cu alți doi bărbați, l-ar
fi lovit cu pumnii pe un bărbat în vârstă de 27 de ani. În timpul conflictului,
bărbatul de 26 de ani a mai agresat alte două persoane.
La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 10.30,
în timp ce se afla pe o stradă din Ticvaniu Mare, bărbatul de 26 de ani l-ar fi
lovit din nou pe bărbatul de 27 de ani, amenințându-l cu acte de violență, cel
din urmă reușind să fugă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii
activități infracționale a bănuitului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu