Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este
autorizat să transmită
următorul comunicat:
Nicolae-Șerban Tanașoca, In Memoriam
Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei
române, a primit cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a profesorului
universitar Nicolae-Șerban Tanașoca. Alteța Sa Regală, alături de întreaga
Familie Regală, transmite condoleanțe familiei îndoliate!
Născut la 3 octombrie 1941, dintr-o familie de aromâni,
profesorul Tanașoca și-a dedicat viața studiului filologiei clasice, al
civilizației bizantine și al culturilor din Balcani. El a fost directorul
Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, for care editează
o revistă de prestigiu european.
Pe lângă studii și traduceri din cultura bizantină,
Nicolae-Șerban Tanașoca s-a preocupat de istoria modernă a României, fiind un
susținător public al valorilor și principiilor Coroanei. Profesorul a fost
implicat în activitatea Centrului de cercetări “Carmen Sylva” al Arhivei
Princiare de la Wied, locul de baștină al Reginei Elisabeta a României.
Nicolae-Șerban Tanașoca a susținut neîntrerupt reinstaurarea sistemului
monarhic constituțional în România.
La 11 decembrie 2008, Majestatea Sa Regele Mihai I i-a
conferit Crucea Casei Regale a României.
Profesorul Tanașoca va rămâne pentru posteritate drept un
eminent cărturar, cu o remarcabilă erudiție, pe care se sprijinea pentru a face
paralele istorice și a trage învățăminte relevante pentru zilele noastre,
precum și ca un distins orator, care nu o dată a dat valoare evenimentelor
științifice cu temă regală. Una dintre ultimele sale apariții publice a fost la
solemnitatea dedicată împlinirii unui secol și jumătate de la adoptarea
Constituției din 1866, găzduită de Academia de Studii Economice.
Dumnezeu să-l odihnească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu