Primăria
Municipiului Reşiţa a fost gazdă luni, 12 octombrie, şi marţi, 13 octombrie
2015, a unei delegaţii din Szentes,
Ungaria.
Scopul vizitei
de lucru a fost de familiarizare cu specificul municipiului Reşiţa şi de
identificare a unor oportunităţi de cooperare pentru iniţierea unor proiecte
comune.
La întâlnire
au participat Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, Viceprimarul,
Lucian Voina, directorul executiv Titiana Cătană şi reprezentanţi ai Serviciului
Proiecte europene şi Relaţii internaţionale. Delegaţia din Szentes, formată din
consilieri şi specialişti, a fost condusă de Viceprimarul Demeter Attila.
Cele două
administraţii locale din Reşiţa şi Szentes au în vedere înfrăţirea celor două
oraşe prin încheierea unei Înţelegeri de cooperare. În perioada următoare, vor
fi informate Consiliile Locale din cele două oraşe şi vor fi supuse aprobării
proiectele de hotărâre în acest sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu