Tradiţia
târgurilor în localitatea Bocşa este (re)cunoscută tuturor locuitorilor Banatului,
dar nu numai, iar cea mai elocventă relatare este transpusă de renumitul poet
dialectal al Vasiovei – TATA OANCEA – care spunea în anul 1928 în revista VASIOVA
despre târgul de la Bocşa:
„Zică lumea ce
voieşte, eu spun mereu la tot natul:
Târg frumos cu e
la Bocşa nu aflaţi câtu-i Banatul,
Ba nici chiar în
toată lumea n-aflaţi aşa rânduială;
Toate merg, ştii,
ca mărşâna, fără de nicio simteală.”
Organizatorii
acestui eveniment (Primăria oraşului Bocşa, Consiliul Local Bocşa, Casa
Orăşenească de Cultură, Serviciul Comunitar de Cadastru și Agricultură,
Serviciul Public de Gospodărie Comunală, cu sprijinul Camerei Agricole a judeţului
Caraş-Severin, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii
Tradiţionale Caraş-Severin dar şi a S.C. Electro Echipament Industrial S.R.L.
Bocşa) şi-au propus readucerea târgului la importanţa lui de odinioară, astfel
încât el să reintre în circuitul anual al târgurilor şi oboarelor din Banat şi
România.
Datorită
succesului ediției din primăvară, organizatorii și-au propus să reediteze târgul
și în toamnă, atunci când se culeg roadele.
La târg au fost
invitaţi producători agricoli din Bocşa şi din judeţ, meşteri populari,
comercianţi de seminţe, îngrăşăminte, utilaje agricole, crescători de animale
mari, dar şi de păsări şi animale mici, oferta fiind variată şi pentru toate
categoriile de cumpărători.
Invitatul special
al organizatorilor este celebrul ’’maistor bucătar’’ UICA MIHAI, care pe lângă
produsele tradiţionale (murături, dulceţuri etc.) de la standul său, va prepara
’’pră loc şâ baş acolo, în târgu’ ăl mare’’împreună cu echipa sa, mâncare ca şi
in Banat.
Pentru a păstra în
memoria celor în vârstă acest târg, organizatorii au păstrat aceeaşi locaţie,
respectiv platoul amenajat lângă fosta fabrică de pâine, actualmente S.C.
Electro Echipament Industrial, în spatele staţiei de carburanţi Petrom din cartierul
Neu Werk)
Deschiderea va
avea loc în data de 24 octombrie 2015 ora 9,00, iar bocşenii şi invitaţii vor
avea prilejul până la orele 18,00 să intre în atmosfera unui târg autentic, aşa
cum era o dată la Bocşa şi să se delecteze cu bunătăţile lui UICA MIHAI.
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu