Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui
Mihai I este autorizat să transmită
următorul comunicat:
Principele Radu, lansare de carte la Ateneul
Român
Foaierul Ateneului Român va găzdui, miercuri,
3 iunie 2015, la ora 18, evenimentul de lansare a volumului “Regalitatea,
astăzi” scris de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, publicat de
Editura Curtea Veche. Cu această ocazie, Corul Regal va susține un scurt
recital.
Vor lua cuvântul, alături de Alteța Sa Regală
Principele Radu, domnul Andrei Dimitriu,
directorul Filarmonicii “George Enescu” și domnul Nicolae Drăgușin, istoric.
Intrarea este liberă, iar evenimentul de
lansare va include o sesiune de autografe.
Volumul “Regalitatea, astăzi” privește din
perspectivă istorică și europeană atât situația monarhiei ca formă de
guvernământ, cât și Casa Regală ca instituție. Cititorii pot afla din aceste
pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte
Case Regale din Europa și, de asemenea, despre cele mai importante evenimente
istorice care s-au petrecut în țara noastră, în ultimii 150 de ani – de când
datează monarhia română.
Totodată, cartea prezintă și o serie de interviuri
și discursuri pe tema regalității în zilele noastre, relatări despre Crăciunul
la Săvârșin, Trenul Regal, aniversările Majestății Sale Regelui Mihai și ale
Majestății Sale Reginei Ana, jurnale de călătorie ale Familiei Regale în alte
țări, precum și numeroase articole scrise de Alteța Sa Regală Principele Radu
al României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu