Având în vedere că lupta contra răspândirii COVID-19 poate
fi câştigată doar cu un efort comun şi cu o conlucrare armonioasă între
populaţie şi autorităţile statului, Instituţia Prefectului Caraş-Severin face
insistent un apel la cetăţenii judeţului să aplice prevederile Ordonanţei
Militare nr. 2 din 21.03.2020, privitoare la măsurile de prevenire a
răspândirii COVID-19.
Începând de astăzi, 23.03.2020, ora 22:00, se va
restricţiona circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei. În intervalul
orar 06:00 – 22:00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este
permisă după următoarele reguli:
a)
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi
locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b)
deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale
persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare
desfăşurării activităţii profesionale;
c)
deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată
de la distanţă;
d)
deplasarea din motive justificate,
precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave
sau cu dizabilităţi ori deces al unui
membru al familiei;
e)
deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea
fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.
Conform art. 5 din Ordonanţa Militară nr. 2, din 21.03.2020,
pentru verificarea motivului deplasării
în interes profesional, cetăţenii sunt obligaţi să prezinte, la cererea
autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de
angajator sau o declaraţie pe propria răspundere. Totodată, pentru verificarea
motivului deplasării în interes personal, cetăţenii sunt obligaţi să prezinte,
la cererea autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere,
completată în prealabil.
Ordonanţa Militară nr. 2 din 21.03.2020, precum şi modelul
pentru declaraţia pe proprie răspundere/adeverinţa care trebuie completată de
angajator pot fi găsite pe site-ul Instituţiei Prefectului - Caraş-Severin,
https://cs.prefectura.mai.gov.ro, secţiunea Activităţi – Situaţii de urgenţă.
Stimaţi cetăţeni, dorim
să subliniem că măsurile vor fi ferme şi fără precedent, dovediţi
responsabilitate şi ajutaţi-ne să vă ajutăm!
BIROUL DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu