Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 26 martie 2020

Ancheta epidemiologică de la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Reșița s-a încheiat

Despre pacienta de 72 de ani care a decedat se cunoștea că se află în autoizolare, fapt pentru care a fost transportată la spital cu o autoutilitară specială și a urmat trasee bine stabilite în astfel de situații. Pacienta trebuia intubată pe Secția ATI, corturile de triere instalate la spital de către ISU Caraș-Severin nefiind dotate, firește, cu o asemenea tehnologie. Personalul medical care a intrat în contact cu această persoană a fost pe deplin protejat și nu sunt necesare testări pentru coronavirus. De altfel, conform noului algoritm de testare, stabilit la nivel național
– un document transparent, remis presei – sunt testate doar persoanele care manifestă simptome. Spitalul Județean de Urgență a luat și măsurile sanitare impuse în asemenea situație, efectuând o dezinfectare extinsă cu soluții aprobate de lege în astfel de situații.
În ce privește comunicarea, ar trebui menționat că această ”voce unică” în ce privește situația COVID-19, stabilită și votată la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu înseamnă cenzură asupra celor implicați în lupta de stopare a incidenței noului coronavirus sau vizavi de presă. Este vorba de o colaborare colegială, bazată pe consultare, pentru a gestiona cât mai bine și unitar această situație de criză.
Vă reamintim că, în situația în care România se află în stare de urgență, o parte din atribuțiile comunicatorilor locali au fost preluate de Grupul de Comunicare Strategică de la nivelul guvernului, pentru ca procesul de comunicare să se desfășoare după un anumit standard, menit a limita efectele nocive ale panicii și știrilor false. Este vorba, în principal de cazurile în lucru și de cazurile noi. Cazurile noi, așa cum deja știți, sunt anunțate doar la nivel național, de către Grupul de Comunicare Strategică.
COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu