STIMAȚI CETĂȚENI,
Pentru limitarea extinderii COVID – 19, prin reducerea interacțiunii sociale, începând cu data de 26 martie 2020, la nivelul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, activitatea ce implică relația cu publicul se suspendă.
Până la încetarea perioadei de suspendare, vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte:
-petițiile vor fi depuse exclusiv prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestora, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax/e-mail.
-cererile privind avizele pe linie de sistematizare se vor depune exclusiv prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestora, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax/e-mail;
-cererile privind istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice se vor depune exclusiv prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestora, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax/e-mail, urmând ca în termen de 15 zile de la data înregistrării, documentul să fie comunicat la domiciliul sau reședința titularului permisului de conducere; -în situația depunerii plângerii contravenționale, veți transmite dovada înregistrării acesteia prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestora, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax/e-mail. Stadiul procesării poate fi verificat telefonic la numărul 0255/502226, în intervalul orar 08.00-16.00; *Toate cererile transmise vor fi însoțite obligatoriu de o copie a documentului de identitate. Activitatea de verificare a cunoașterii regulilor de circulație se organizează după același program ( în zilele de miercuri și vineri, începând cu ora 12.00), cu mențiunea ca participanții să aibă asupra lor mijloace individuale de autoprotecție (măști, mănuși) și să păstreze distanța de minimum 1 metru față de alte persoane. Vă adresăm rugămintea de a conștientiza importanța măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice din România pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar, fiind generate de instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în soluționarea cererilor dumneavoastră. Nu în ultimul rând, vă mulțumim pentru sprijin și înțelegere.
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu