BULETIN DE PRESĂ 22.03. 2020, ora 13.00
Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe
teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.
Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe
18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată
la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie
neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de
ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor
Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti,
având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost
confirmate
433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19
(coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost
declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la
Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare
Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66
de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și
74 ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din
care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună,
staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt
4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au
contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în
izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate
9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri
la numărul unic de urgență 112 și 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358),
deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost
întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin.
1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de
izolare/carantină.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în
alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și
oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni
români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în
Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în
Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus)
și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia
și unul în Franța, au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile
verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte
informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr
de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea
cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații
despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor,
+4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse
la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu
virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 21 martie 2020, au fost raportate 121.061 de
cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai
multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și
Regatul Unit.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE
DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia
47.021 (+5.716)
4.032 (+625)
6.072 (+1.632)
Spania
19.980 (+2.833)
1.002 (+235)
2.125 (+537)
Franţa
12.612 (+1.617)
450 (+78)
12
Germania
18.323 (+4.185)
45 (+2)
239 (+59)
Regatul Unit
3.983 (+706)
177 (+33)
67
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul
Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 21 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE
DECEDAȚI
VINDECAȚI*
271.364 (+28.876)
11.252 (+1.367)
92.382 (+4.124)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE -
https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în
intervalul 20-21 martie
Grupul de Comunicare Strategică
Biroul de presă al Guvernului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu