Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 14 aprilie 2015

“Garanția pentru Tineret”, cel mai amplu program de combatere a şomajului în rândul tinerilor, din ultimii 25 ani


Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Comisia Europeană au lansat, astăzi, campania de informare privind Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret, care beneficiază, începând de anul acesta, de o suplimentare de 343 milioane euro din fonduri europene. Astfel, se va ajunge la un buget total de 470,48 milioane euro, acesta fiind cel mai amplu și mai coerent program guvernamental destinat tinerilor, din ultimii 25 ani.
Lansarea, care a avut loc la Palatul Victoria, sala Transilvania, s-a desfășurat în prezența domnului Valdis Dombrovskis – vicepreședinte al Comisiei Europene, comisar european pentru moneda euro și dialog social, adomnului Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului României și a doamnei Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
La eveniment au participat, de asemenea, domnul Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, domnulMarius Nica, ministrul Fondurilor Europene, domnul Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Științifice,domnul Cecilio Aurelio, șef Unitate FSE, Directoratul General Ocupare, Afaceri  Sociale și Incluziune, Comisia Europeană, doamna Veronica Ștefan, coordonator Coaliția ONG-urilor pentru Drepturile Tinerilor NEET, dar și tineri beneficiari ai programului “Garanția pentru Tineret”.
Obiectivul principal al “Garanției pentru Tineret” este reducerea șomajului în rândul tinerilor care au vârsta cuprinsă între 16 și 24 ani, prin facilitarea obținerii de locuri de muncă de calitate.
Concret, se urmărește ca tinerii cu vârsta mai mică de 25 ani, care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc unul după terminarea studiilor, să primească o ofertă de bună calitate, fie de angajare, fie de continuare a educației sau de intrare în ucenicie, ori de efectuare a unui stagiu. Oferta va fi primită în decurs de 4 luni de la înregistrarea la agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
Toate măsurile din cadrul schemei „Garanția pentru Tineret” sunt susținute prin diverse forme de sprijin financiar, acordat fie viitorilor angajați, fie angajatorilor.
CELE MAI IMPORTANTE MĂSURI DE IMPLEMENTARE A PROGRAMULUI
Măsuri din sfera de responsabilitate a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
UCENICIE ȘI STAGII
Aceste inițiative combină ocuparea cu formarea forței de muncă. Se oferă, astfel, tinerilor posibilitatea de a-și perfecționa abilitățile obținute în cadrul educației inițiale și achiziționarea de noi competențe. Se acordă subvenție pentru ucenicie angajatorilor, astfel: 300 lei/lună/ucenic și se asigură din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj. Alți 250 euro/lună/ucenic se acordă din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau din “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”. Sumele se acordă pe o perioadă între 1 și 3 ani, în funcție de nivelul de calificare pentru care se organizează ucenicia, adică pe perioada derulării schemei.
Subvenția pentru stagii este acordată, de asemenea, angajatorilor: 750 lei/lună/stagiar, se acordă de la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj. Alți 300 euro/lună/stagiar se acordă din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”. Sumele se acordă pe o perioadă de 6 luni, adică pe toată perioada derulării schemei.
ANGAJAREA TINERILOR
Stimularea angajatorilor prin acordarea de subvenții
Această măsură vizează recrutarea tinerilor absolvenți de către companii, pentru a le oferi un loc de muncă astfel: 500 lei/lună/angajat se acordă de la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj. Alți 200 euro/lună/angajat se acordă din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”. Sumele se acordă pe o perioadă de 12 luni.
STIMULAREA MOBILITĂȚII TINERILOR
Acordarea primelor de încadrare 
Prima de încadrare se acordă tânărului care ocupă un loc de muncă într-o localitate aflată la o distanță mai mare de 50 km față de domiciliu, astfel: 1.000 lei/lună se acordă o singură dată de la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj. Alți 250 euro/lună se acordă din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”, timp de 12 luni.
Acordarea primelor de instalare
Prima de instalare se acordă tânărului care își schimbă domiciliul pentru ocuparea unui loc de muncă. Astfel,3.500 lei se acordă o singură dată de la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj. În plus, tânărului i se mai acordă încă1.000 euro din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”.
STIMULAREA TINERILOR PENTRU INIȚIEREA DE AFACERI ȘI CREAREA DE ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII
Pentru această măsură sunt prevăzute mai multe forme de stimulare. Printre acestea - mentoratul pentru tineriiîntreprinzătorisubvențiile pentru crearea de întreprinderi, dar și cursuri subvenționate de formare pentru noii antreprenori. Toate acestea sunt acordate sub forma unor pachete integrate, cu o finanțare de aproximativ 30.000 euro/pachet. Banii sunt alocați din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”.
EVALUAREA GRATUITĂ A COMPETENȚELOR OBȚINUTE ÎN SISTEM NONFORMAL ȘI INFORMAL
Această măsură se referă la recunoașterea oficială de către centrele de evaluare a competențelor tinerilor dobândite altfel decât în sistemul de educație sau de formare. În acest fel, se acordă o a doua șansă persoanelor care au părăsit prematur școala, ameliorându-se accesul tinerilor la sistemele formale de educație și formare. Centrele de evaluare de competențe care implementează această măsură vor putea beneficia de o alocare medie de 400 euro pentru fiecare tânăr evaluat. Banii sunt alocați din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”.
FORMAREA PROFESIONALĂ
Această măsură este menită să asigure o mai bună corelare a cererii cu oferta de forță de muncă. Obiectivul: dezvoltarea competențelor tinerilor pentru creșterea capacității lor de inserție profesională. Furnizorii de formare profesională autorizați, în condițiile legii, care organizează cursurile vor putea beneficia de o alocare medie de 400 euro pentru fiecare tânăr format. Banii sunt alocați din fonduri europene, și anume din “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”.
ACORDAREA DE ACOMPANIAMENT PERSONALIZAT TINERILOR CU RISC DE MARGINALIZARE SOCIALĂ
Această măsură are drept obiectiv facilitarea integrării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială: tineri cu dizabilităţi, tineri de etnie romă sau cei care părăsesc sistemul instituţionalizat de creştere a copilului. Angajatorii beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă (500 lei, în prezent), în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate. Fondurile sunt alocate din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj.
ORIENTARE ȘI CONSILIERE ÎN CARIERĂ
Pentru a beneficia de oricare dintre măsurile din schema de implementare a Garanției pentru Tineret, după înregistrarea la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, tinerii vor fi orientați și consiliați. Entitățile, de la angajatori singuri sau în parteneriat cu furnizori de formare, furnizori de servicii de ocupare/ evaluare şi certificare a competenţelor, sindicate, patronate și până la Serviciul Public de Ocupare (ANOFM) care vor opta pentru acordarea acestor măsuri vor putea beneficia de o alocare medie de 100 euro din fonduri europene pentru fiecare tânăr consiliat. Banii sunt alocați din fonduri europene, și anume din Fondul Social European sau “Inițiativa privind Ocuparea Tinerilor”.
Măsuri din sfera de responsabilitate a Ministerului Educației și Cercetării Științifice:
Continuarea implementării programului “A doua şansă pentru învăţământ primar”, având ca obiectiv sprijinirea tinerilor cu vârsta de peste 14 ani pentru recuperarea învăţământului primar;
Continuarea implementării programului „A doua şansă pentru  învăţământ secundar inferior”, având ca obiectiv completarea şi finalizarea educaţiei de bază din cadrul învăţământului obligatoriu, precum şi pregătirea pentru obţinerea unei calificări profesionale într-un anumit domeniu de către tineri cu vârsta de peste 14 ani care nu au finalizat învăţământul gimnazial;
Continuarea implementării Programului naţional de protecţie socială „Bursa profesională”, având drept obiectiv subvenţionarea, prin sprijin financiar lunar, a costurilor pentru elevi care frecventează învăţământul profesional, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale;
Continuarea implementării Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, având drept obiectiv sprijin financiar pentru elevi care urmează liceul la cursuri de zi.
Măsuri din sfera de responsabilitate a Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri
Dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare (START), având drept obiectiv stimularea înfiinţării de către tineri a noi întreprinderi mici şi mijlocii și îmbunătățirea performanțelor celor existente prin creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor;
Stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (SRL-D), având ca scop stimularea şi sprijinirea dezvoltării firmelor nou-înfiinţate (start-up-uri), prin facilitarea accesului tinerilor la sursele de  finanţare;
Mentorat pentru tinerii care accesează programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (SRL-D);
Proiectul Growing – Up II, finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului Erasmus, care are drept scop efectuarea de către tinerii antreprenori de stagii de până la 6 luni, alături de antreprenori experimentaţi din state UE.
Pe scurt:
3 pași spre un loc de muncă pentru tinerii între 16 și 24 de ani
1.   ÎNREGISTRARE
Primul pas presupune înregistrarea la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă din județul sau sectorul unde locuiește tânărul/tânăra. Adresa și datele de contact sunt disponibile pe www.garantiapentrutineret.ro.
2.   ÎNTÂLNIREA CU UN CONSULTANT
După ce se înregistrează, tânărul/tânăra se va întâlni cu un consultant pentru a sta de vorbă despre calitățile și aptitudinile sale și despre ce anume ar vrea să facă. În funcție de răspunsurile sale, consultantul îl/o va informa și îndruma, iar împreună vor realiza un plan de acțiune personalizat pentru a îndeplini obiectivele profesionale.
3.   OBȚINEREA UNEI OFERTE DE CALITATE
Odată ce s-a înregistrat în baza de date a Agenției de Ocupare a Forței de Muncă și s-a întâlnit cu un consultant, în următoarele patru luni tânărul primește o ofertă, care se poate materializa prin: program de ucenicie, stagiu, curs de formare profesională sau direct un loc de muncă.
Informații utile:
Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret a fost pus pus în aplicare de Guvernul României la data de 1 Ianuarie 2014.
Implementarea acestuia este coordonată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și se realizează în parteneriat cu ministerele de resort. Acestea furnizează infrastructura necesară și asigură un cadru instituțional adecvat, favorabil și previzibil. Totodată, mediul de afaceri, societatea civilă și partenerii sociali participă la identificarea și mobilizarea tinerilor și se implică în acțiuni și inițiative care combină ocuparea și formarea acestora și, mai ales, în asigurarea continuării procesului de inovare, susținând astfel atragerea și implicarea tinerilor în programul “Garanția pentru Tineret”.
Rata șomajului, în România, în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 – 24 ani era egală cu media la nivelul UE 28, respectiv 23,7%;
Cele mai mari rate ale șomajului - peste 25% se înregistrează în regiunile Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia;
182.094 tineri au accesat până acum, prin serviciile ANOFM, din care 71.893 tineri (aproape 40 %) au fost ocupați, de la punerea în practică a programului “Garanția pentru Tineret”
163.227 tineri au beneficiat de consiliere și orientare profesională;
4.847 angajatori au fost subvenționați pentru a oferi un loc de muncă tinerilor absolvenți.
6.411 microîntreprinderi au fost înființate prin acordarea de subvenții tinerilor întreprinzători, creându-se astfel 3.205 noi locuri de muncă;
177 tineri întreprinzători au înființat un start-up și au creat 440 locuri de muncă noi.
Persoană de contact:
Liana Ramona Moștenescu – șef serviciu Politici de Ocupare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, tel.: 0741.238.566.Comunicat de presă

Serviciul Comunicare, Mass – Media și Statistică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu