Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 7 iulie 2014

59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, sesiunea iunie – iulie 2014 (rezultate înainte de contestaţii)

 Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat luni, 7 iulie, rezultatele înregistrate în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2014. Astfel, în această sesiune au promovat 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a. Rezultatul este superior cu 4 procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 - 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10.
Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).
Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba
scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi, 107.003 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 138.161 de absolvenţi, 111.005 (80,34%) au obţinut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 151.294. Alţi 10.388 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.294 de elevi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.Subliniem că din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului 2013.
Precizăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 151. 294 de absolvenţi prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe cei 275 de absolvenţi eliminaţi.
Rezultatele, înainte de contestaţii, s-au afişat până luni, 7 iulie, zi în care absolvenţii au posibilitatea să depună contestaţii (până la ora 16:00). Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 11 iulie.
Pentru detalii suplimentare, ataşăm un material ce conţine situaţia statistică referitoare la rata de promovare a examenului de Bacalaureat în ultimii 10 ani.
BIROUL DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu