Ca urmare a sesizării
Asociaţiei de proprietari nr. 131 şi a articolului apărut în presă, Primarul
Municipiului Reşiţa a dispus, astăzi, 24 iulie 2014, convocarea unei comisii în
vederea găsirii unei soluţii pentru igienizarea unui apartament din blocul
nr. 6, situat în cartierul Lunca
Bârzavei, Aleea Roman, unde proprietara depozitează deşeuri menajere, existând
riscul declanşării unui focar de infecţii.
Comisia condusă de
Secretarul Municipiului Bucur Lucian Cornel s-a întâlnit cu preşedintele
Asociaţiei de proprietari şi administratorul blocului şi s-a stabilit
intervenţia de urgenţă.
Personal din cadrul Serviciului
Public-Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului
Local şi al operatorului de salubritate -SC Supercom SA- au intervenit pentru colectarea
şi ridicarea deşeurilor din locuinţă, în prezenţa reperezentanţilor Serviciului
Gospodărie Urbană şi Mediu şi ai Poliţiei Locale.
Precizăm că vecinii
femeii s-au confruntat şi în trecut cu această problemă, ceea ce i-a determinat
să se adreseze şi altor instituţii precum Direcţia de Sănătate Publică şi
Poliţia Locală pentru soluţionarea acesteia.
Totodată, Direcţia de
Asistenţă Socială va efectua o anchetă socială proprietarei apartamentului, în
vederea acordării unui ajutor de urgenţă conform HCL nr. 34/2014.
Cabinet Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu