Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 29 iulie 2014

Avertizare Cod galben și portocaliu de inundații


 


MESAJ PRIVIND FENOMENE HIDROLOGICE PERICULOASE
Tipul Mesajului**: AVERTIZARE HIDROLOGICA


Sursa:    INSTITUTUL NATIONAL DE HIDROLOGIE SI GOSPODARIRE A APELOR
Ziua/luna/anul:: 29-07-2014Ora12:30Numarul mesajului59
CATRE:Ministerul Mediului si Schimbãrilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentã, Administratia Nationalã Apele Române, Ministerul Administratiei si Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administratiile Bazinale de Apã: Crisuri, Banat, Mures, Jiu, Olt,  Arges-Vedea si Buzãu-Ialomita.
FENOMENELE VIZATE:Scurgeri importante pe versanti, torenti si pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri de debite si niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice mentionate, cu depãsiri ale COTELOR DE ATENTIE si INUNDAtIE
BAZINE HIDROGRAFICE AFECTATE:Desnãtui, Jiu, Olt, Vedea, Arges si Ialomita.
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:29.07.2014 ora 13:00 – 30.07.2014 ora 14:00
TEXTUL MESAJULUI:    Având în vedere situatia hidrometeorologicã actualã si prognoza meteorologicã pentru urmãtoarele 24 de ore, se actualizeazã Avertizarea Hidrologicã nr. 58 din 28.07.2014 dupã cum urmeazã:

COD GALBEN
    - Pe râurile din bazinele hidrografice: Desnãtui (judetul Dolj), Jiu amonte confluentã Gilort, Jiu sector aval Rãcari, afluentii de dreapta ai Jiului – judetele Hunedoara, Gorj, Mehedinti si Dolj, afluentii Oltului din judetul Sibiu, Vedea – sector aval Vãleni (judetul Teleorman), Teleorman aval Tãtãrãstii de Sus (judetul Teleorman), Dâmbovita – curs mijlociu (judetul Dâmbovita), Neajlov, Sabar si alte râuri mici din bazinul Argesului (judetele Arges, Dâmbovita, Giurgiu si Ilfov), Ialomita amonte confluentã cu Cricovul Dulce si afluentii mici din judetele Dâmbovita si Prahova.
    - Scurgeri importante pe versanti, torenti si pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundatii locale se pot produce si în alte bazine hidrografice din judetele Cluj, Alba, Sibiu si Prahova.

COD PORTOCALIU
    - Pe râurile din bazinele hidrografice: Jiul de Est si afluentii de stânga ai Jiului, Jiu pe sector aval confluentã Gilort – amonte Podari, râuri aferente judetelor Hunedoara, Gorj si  Dolj, afluentii Oltului mijlociu si inferior din judetele Gorj, Vâlcea, Olt si Arges, bazinul superior al Vedei (Vedea amonte S.H. Vãleni si Teleorman amonte S.H. Tãtãrãstii de Sus) - judetele Olt, Arges si Teleorman si pe ceilalti afluenti ai râului Vedea din judetul Teleorman, bazinele superioare ale Argesului si Dâmbovitei (judetele Arges si Dâmbovita), Ialomita sector aval confluentã cu Cricovul Dulce – acumularea Dridu (judetele Dâmbovita si Ilfov).
    Harta cu codurile si semnificatia acestora se anexeazã.
    Se mentioneazã cã fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenti de grad inferior ai acestor râuri.

    In functie de evolutia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmãrirea evolutiei situatiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgentã generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice, poluãri accidentale pe cursurile de apã si poluãri marine în zona costierã”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu