Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 7 iunie 2024

TREI DECIZII DE RETURNARE EMISE DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL DIRECȚIEI PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PE NUMELE UNOR BĂRBAȚI DIN REPUBLICA CAMERUN

Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au desfășurat ieri o acțiune, pe raza de competență, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale. Trei bărbați din

Cum este redusă la tăcere presa, cu ajutorul justiției

Libertatea de exprimare este limitată în România din cauza daunelor morale mari, cerute de la jurnaliști în instanțe;
România este condamnată la CEDO din cauza asta;
APADOR-CH a propus o modificare a Codului civil pentru limitarea daunelor morale cerute pentru defăimare;
Ministerul Justiției și CSM nu au fost de acord;
Și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei recomandă o limitare a daunelor acordate prin justiție, pentru evitarea autocenzurii în presă;


În cel

joi, 6 iunie 2024

Program prelungit la serviciile publice comunitare de evidenţa persoanelor, în perioada alegerilor locale şi europarlamentare

Serviciile publice comunitare de evidenţa persoanelor din judeţul Caraş-Severin vor avea un program special cu publicul în zilele de 8 şi 9 iunie, pentru soluționarea tuturor cererilor de

Acțiuni de control cu caracter inopinat desfășurate de către ITM Caraș-Severin

În perioada 29.05–01.06.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a derulat acțiuni de control cu caracter inopinat în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care

miercuri, 5 iunie 2024

Precizare


Cu privire la aspectele în cauza instrumentată de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Biroul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări este abilitat să comunice următoarele:

In atenţia absolvenţilor de învățământ, promoţia 2024

Absolvenţii de învățământ din promoţia 2024 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă, în raza cărora își au domiciliul, pentru a putea beneficia de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, servicii de formare profesională, precum și de alte măsuri de stimulare a ocupării.

Actele necesare pentru

UPDATE - 67 DE PERCHEZIȚII, LA PERSOANE BĂNUITE DE CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI TRAFIC DE MIGRANȚI

În urma celor 67 de percheziții, efectuate la data de 4 iunie 2024, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, la datele de 4 și 5 iunie 2024, a fost

Crește numărul de locuri la admitere la toate facultățile Universității Politehnica Timișoara


Cererea tot mai mare de absolvenți ai unor specializări inginerești, dar și a unora adiacente, pe piața muncii se reflectă și în creșterea numărului de locuri bugetate alocate Universității Politehnica Timișoara pentru admiterea la ciclul de studii de licență în anul universitar 2024-2025.
Având în vedere solicitările de pe piața muncii, Universitatea Politehnica Timișoara a decis suplimentarea numărului de locuri la toate facultățile.
Începând cu

Consolidarea mecanismelor de combatere a contrabandei și fraudei la graniță: două scanere puse în funcțiune la Biroul Vamal Albița

La două săptămâni de la punerea în funcțiune a primului scaner din cele 26 la biroul vamal Galați-Giurgiulești, se inaugurează, la cea mai intens circulată vamă de pe frontiera dintre România și Republica Moldova, încă două noi sisteme de scanare cu raze X.

Aceste

Peste 88 de milioane de euro plătite de AFIR

 
Beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au primit în conturile bancare o nouă tranșă de plată în valoare totală de 88,12 milioane de euro (431,65 milioane de lei). Prin plățile efectuate

marți, 4 iunie 2024

INFORMARE PRIVIND DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE PRIMIRE ȘI SOLUȚIONARE A CERERILOR DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE ÎNREGISTRARE ALE CETĂȚENILOR UNIUNII EUROPENE ÎN PERIOADA 8 – 9 IUNIE 2024



Având în vedere că la data de 9 iunie a.c. se vor desfășurarea alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, la nivelul structurilor teritoriale al Inspectoratului General pentru Imigrări vor

67 DE PERCHEZIȚII, LA PERSOANE BĂNUITE DE CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI TRAFIC DE MIGRANȚI

La data de 4 iunie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, pun în aplicare 67 de mandate de percheziţie domiciliară în județele Caraș-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea șederii ilegale în România și spălarea banilor.

Acțiunile

luni, 3 iunie 2024

Comunicat de presă privind numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 mai 2024

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa opiniei publice că totalul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai 2024, este de 18.978.908, cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 aprilie 2024, figurau în Registrul electoral 18.966.611 alegători români.

Atenţionare de călătorie -Republica Italiană - instituirea temporară a controalelor la frontierele naţionale

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, că autorităţile din acest stat au instituit temporar controale aleatorii la frontierele naţionale terestre, maritime şi aeriene, în intervalul 5 iunie (orele 14:00) - 18 iunie 2024, cu ocazia desfăşurării Summitului liderilor statelor membre G7.

Cetăţenii români pot

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER, PE DRUMURILE PUBLICE DIN CARAȘ-SEVERIN

În perioada 31 mai-2 iunie, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat în județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de

duminică, 2 iunie 2024

Materiale avansate și tehnologii de ultimă oră, prezentate la cea de a X-a conferință internațională AMS de la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, cea de-a X-a ediție a Conferinței Internaționale Advanced Materials and Structures - AMS 2024. Evenimentul, organizat de Departamentul de Ingineria și Fabricarea Materialelor și Departamentul de Mecanică și Rezistența

O ZI SPECIALĂ, DEDICATĂ COPIILOR, SĂRBĂTORITĂ DE POLIȚIȘTII CĂRĂȘENI ÎN MIJLOCUL CELOR MICI

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au continuat tradiția și, împreună cu partenerii instituționali, au organizat astăzi în Parcul Tricolorului din municipiul Reșița, un

37 locuri de muncă în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala/Meserie/Nr loc de munca

sâmbătă, 1 iunie 2024

DSA: Au fost adoptate decizii care deschid calea catre un mediu online mai sigur si echitabil

In urma parcurgerii procesului de consultare publica, ANCOM a agreat cu reprezentantii industriei si ai societatii civile, in cadrul ultimei sedinte a Consiliului Consultativ, trei proiecte de decizie care au scopul de a asigura

Lumea Copiilor în Universul Politehnicii, la Poli Kids Fest

Mii de copii, însoți de părinți sau bunici au venit sâmbătă, 1 iunie 2024, pe Stadionul Știința și în parcul din spatele Facultății de Mecanică, la Poli Kids Fest, petrecerea specială organizată de Universitatea Politehnica Timișoara pentru cei mici și nu numai.

1 IUNIE - Ziua Internationala a Copilului

Dragi copii, voi sunteţi bucuria noastră. Pentru voi ne zbatem, pentru voi muncim. Pentru că ne luminaţi viaţa facem tot posibilul să fim sănătoşi, fericiţi şi bucuroşi alături voi, scumpii noştri copiii.

Ziua Internaţionala a Copilului a

vineri, 31 mai 2024

Finanţarea din Fondul pentru mediu a Programului Rabla pentru Tractoare aprobată în şedinţa de Guvern


În şedinţa de Guvern de astăzi, a fost adoptată Hotărârea Guvernului pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate.

"Prin acest program vom sprijini producătorii agricoli să-şi achiziţioneze tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, noi, mai puţin poluante, ceea ce va conduce la dezvoltarea economică durabilă a României pe termen lung şi, totodată, la asigurarea unui mediu mai curat, deoarece beneficiarii programului vor trebui să predea spre casare un autovehicul, tractor sau maşină agricolă autopropulsată uzată.", a

În ultimele 72 de ore, polițiștii de imigrări au desfășurat aproximativ 130 de acțiuni, controale și verificări

Aproximativ 130 de acțiuni, controale și verificări au efectuat polițiștii de imigrări, la nivel național, în ultimele 72 de ore. 39 de străini

Autoritatea Vamală Română promovează procedurile vamale simplificate pentru industria auto



Promovarea procedurilor vamale simplificate și clarificarea aplicării reglementărilor vamale  au fost principalele subiecte aflate pe agenda întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Autorității Vamale Române și cei ai Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) desfășurată la sediul Platformei Industriale Dacia de la Mioveni.

În data

Prima Conferință de Antreprenoriat pentru studenți – SPARK by UPT a reunit 200 de participanți

InoHub UPT (Societatea Antreprenorială Studențească din Universitatea Politehnica Timișoara) a organizat cu succes, marți, 28 mai, prima conferință de antreprenoriat dedicată studenților, intitulată SPARK by UPT. Evenimentul a avut loc la Centrul de Conferințe UPT, reunind aproximativ 200 de participanți entuziaști și dornici să își dezvolte cunoștințele și abilitățile antreprenoriale.

Antreprenori de

joi, 30 mai 2024

CERCETĂRI ÎNTR-UN CAZ DE ACTIVITĂȚI ECONOMICE ILEGALE, ÎN DOMENIUL MINIER

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, emise de Tribunalul Caraș-Severin.

Activitățile au fost derulate în județele

Studiu: Anxietatea, depresia şi tulburările emoţionale, principalele probleme de sănătate mintală ale copiilor. Consecinţa extremă sunt tentativele de suicid la copii


Copiii cer autorităţilor programe pentru sănătatea mintală, sistem de raportare anonimă a cazurilor de abuz şi bullying şi educaţie sexuală în şcoli

Bucureşti, 30 mai 2024: Anxietatea, depresia şi dificultăţile parentale sunt principalele cauze pentru care copiii au apelat la serviciile de terapie psihologică şi sprijin psiho-emoţional ale Salvaţi Copiii România:

Tendințe și practici actuale în digitalizarea vămii române, promovate de experți în domeniu

Experții Autorității Vamale Române au prezentat cele mai recente reglementări vamale în ceea ce privește noile schimbări în export și tranzit, originea mărfurilor și sancțiunile internaționale la prima conferința organizată de către Asociația comisionarilor în vamă și reprezentanților din România (ROUBROKER).  Evenimentul, cu tema „Vama în Era Digitală: tendințe și practici actuale”, a avut loc în perioada 23-24 mai 2024 la Eforie Nord și a înregistrat un număr de peste 40 de participanți.

În perioada

Zeci de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în această lună

Peste 30 de străini au fost introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, în această lună, de către polițiștii de imigrări, până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă.

În perioada

miercuri, 29 mai 2024

Se convoacă Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară pentru data de 30 mai 2024

Președintele Romeo Dunca a dispus convocarea Consiliul Judeţean Caraş-Severin în şedinţă ordinară pentru data de 30 mai 2024, ora 11:00,următoarele proiecte fiind incluse pe ordinea de zi:

Aproximativ 3.400 de permise de ședere au emis polițiștii de imigrări în ultima săptămână



În perioada 20 – 26 mai a.c., polițiștii de imigrări au emis, la nivel național, cetățenilor străini 2.788 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate 2.230 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.



De asemenea, în perioada

Cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), în intervalul 20-26 mai 2024




În intervalul 20-26 mai 2024 au fost înregistrate 167 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19). 48 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost

Transplantul de celule stem hematopoietice salvează vieţi!



Donează celule stem hematopoietice şi oferă-le persoanelor care se luptă cu un cancer de sânge soluţia vitală pentru supravieţuire

În fiecare an, trei

984 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele 4 luni ale anului 2024



Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele 4 luni ale anului 2024 au fost încadrate în muncă 984 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate

marți, 28 mai 2024

Procesul de portabilitate explicat pas cu pas

 

În contextul digitalizării și mobilității crescute a utilizatorilor finali, portabilitatea numărului de telefon continuă să fie un aspect esențial îndomeniul serviciilor de telecomunicații. Portabilitatea numărului de telefon permite utilizatorilor să își păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Acest proces este reglementat de ANCOM.

Procesul de portare

Vă așteptăm la Sărbătoarea Copiilor, alături de noi, oamenii în uniform

 
Dragi copii, pe 1 iunie, între orele 10.00-13.00, vă invităm să ne bucurăm împreună de ziua voastră, Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului dedicat vouă, intitulat "MAI aproape de copii- Sărbătorim împreună Ziua Bucuriei".

Veți avea parte de surprize, concursuri, jocuri, expoziții, activități educative și distractive.


Program desfășurare:

Recomandările ANPC pentru consumatorii care achiziţionează jucării

 
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vine în întâmpinarea dorinţei cumpărătorilor de a achiziţiona jucării, cu mult mai multe decât de obicei, în contextul apropiatei sărbători a Zilei Internaţionale a Copilului.

Cu acest prilej, pentru ca cei mici să se bucure cu adevărat de jucăriile favorite, este importantă atenţia adulţilor, la achiziţionarea acestora.

Ca atare, ANPC lansează o serie de recomandări extrem de utile, astfel încât jucăriile pe care le veţi cumpăra pentru copii, de ziua lor să fie sigure, potrivite şi cu adevărat atrăgătoare.

Recomandări:

Informare privind înregistrarea beneficiarilor protecției temporare

Începând cu data de 17 mai 2024 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 505/2024 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 367 din 18 martie 2022 privind stabilirea unor condiții de asigurare a protecției temporare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-a reglementat înregistrarea în cazul tuturor beneficiarilor de protecție temporară, a reședinței în România.

Pentru a

luni, 27 mai 2024

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER, PE DRUMURILE PUBLICE DIN CARAȘ-SEVERIN



În perioada 24-26 mai, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape

Informare privind bolile transmise prin vectori (căpușe și țânțari)


I Bolile transmise prin vectori
Bolile transmise de vectori sunt afecțiuni cauzate de agenți patogeni (virusuri, bacterii,
paraziți) care sunt transmiși de la un organism gazdă la altul prin intermediul unor organisme,
numite vectori.
Vectorii sunt organisme vii, de obicei artropode (cum ar fi țânțarii, muștele, gândacii,
căpușele) dar și unele animale (cum ar fi rozătoarele), care pot transmite agenți patogeni
infecțioși între oameni sau de la animale la oameni. Mulți dintre vectori sunt insecte
hematofage, ingerând microorganisme producătoare de boli în timpul unei mese de sânge de
la o gazdă infectată (om sau animal) pe care le transmit ulterior unei gazde noi, după ce
agentul patogen s-a replicat. Adesea, odată ce un vector devine infecțios, acesta este capabil
să transmită agentul patogen pentru tot restul vieții în timpul fiecărei mușcături/înțepături
ulterioare.
Bolile transmise prin

11 STRĂINI CARE AU FOST DEPISTAȚI ÎN TENTATIVĂ DE TRECERE FRAUDULOASĂ A FRONTIEREI DE STAT, AU FOST ÎNDEPĂRTAȚI SUB ESCORTĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN CADRUL CENTRULUI DE CAZARE A STRĂINILOR LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ ARAD



11 străini din Bangladesh, India, Nepal și Pakistan, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.

La ieşirea din ţară, pe

sâmbătă, 25 mai 2024

SACI 2024, manifestare științifică de anvergură internațională la UPT, cu invitați de pe 4 continente

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 23 mai 2024, deschiderea oficială a celei de-a XVIII-a ediții a simpozionului internațional SACI (Symposium on Applied Computational

Accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane

Ieri, la ora 22.11, pe DN 6, în zona Gării din Stațiunea Băile Herculane s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane.

Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢𝐬𝐦 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆ţ𝐢, 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐫𝐨𝐧𝐭𝐢𝐞𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐓𝐅 𝐌𝐨𝐫𝐚𝐯𝐢𝐭̦𝐚

Polițiștii de frontieră timișoreni au descoperit un autoturism în valoare de aproximativ 6000 de euro, căutat de autoritățile din Suedia. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la

vineri, 24 mai 2024

Competiția națională de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, faza a II-a zonală


Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Semenic” al județului Caraș-Severin găzduiește în perioada 27-29 mai 2024, în municipiul Caransebeș, în Parcul Teiuș, faza a II-a zonală a Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat (zona 7).
Această competiție reprezintă o platformă de învăţare şi de testare a abilităților și deprinderilor practice și are ca scop dezvoltarea competenţelor profesionale privind salvarea victimelor din accidente.
La start se vor prezenta echipe reprezentative din 5 județe, respectiv:

72 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS ÎN CADRUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

Inspectoratul General pentru Imigrări a scos la concurs 72 de posturi de ofițeri de poliție, prin încadrare directă.  

Data limită de depunere a dosarelor este

Lansarea Noului Sistem de Tranzit Computerizat NCTS – faza 5 - un nou pas în digitalizarea vămii române


Autoritatea Vamală Română, în colaborare cu Centrul Național de Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor, a lansat cu succes Noul Sistem Computerizat de Tranzit NCTS5-RO. Crearea unui mediu exclusiv „paperless” (fără hârtie) prin utilizarea semnăturii electronice calificate în fluxurile de vămuire și autorizarea electronică a operatorilor economici pentru conectarea la NCTS5-RO, este principalul beneficiu oferit de acest sistem. NCTS5-RO va