Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 2 noiembrie 2026

Vest Ventures investește un milion de euro în patru startup-uri selectate la PROWpeller 2026

Smartsy, BioSync, Jobful și PeMarket.ro vor beneficia de investiții în valoare totală de un milion de euro din partea Vest Ventures, fondul susținut de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Cele patru companii au fost selectate în finala competiției PROWpeller 2026, desfășurată în cadrul PROW Conference, la Timișoara.

Cele patru startup-uri dezvoltă soluții tehnologice în domenii de la sănătate și recrutare până la comerț online și servicii pentru animale de companie. Ele au susținut pitch-uri pe scena PROW Conference, după ce au fost selectate dintre cele 12 startup-uri prezente în Startup Expo. Investițiile, în valoare cumulată de un milion de euro, sunt prevăzute pentru următoarele șase luni.

Smartsy este un startup pet-tech care dezvoltă căsuțe inteligente pentru câini, amplasate la intrarea în magazine, astfel încât proprietarii să își poată lăsa animalele într-un spațiu sigur, confortabil și cu temperatură controlată în timpul cumpărăturilor.

Compania își extinde în prezent activitatea în regiunea DACH (Germania, Austria, Elveția), în colaborare cu grupul de retail BILLA, și pregătește dezvoltarea Smartsy 2.0, o versiune îmbunătățită a soluției sale. Startup-ul urmărește accelerarea extinderii atât în țările amintite, cât și pe alte piețe europene.

BioSync este un startup românesc de healthtech, fondat de Vlad Morar, absolvent de inginerie biomedicală la King’s College London. Compania dezvoltă un dispozitiv portabil care urmărește să măsoare biomarkeri din salivă în aproximativ trei minute, fără recoltare de sânge și fără vizite repetate la laborator.

Echipa a demonstrat deja în laborator funcționarea senzorului de potasiu în salivă artificială și lucrează la dezvoltarea unor noi senzori, cu obiectivul unei prime lansări în România în iunie 2027.

Jobful ajută companiile să construiască propriile comunități de talente, în loc să se bazeze exclusiv pe recrutarea tradițională și pe publicarea punctuală a unor poziții deschise.
Platforma permite companiilor să creeze relații pe termen lung cu potențialii candidați și să
transforme recrutarea într-un proces continuu de engagement și employer branding.

Startup-ul a securizat peste 500.000 de euro în ARR (venit annual recurent) și raportează zero pierderi de clienți în ultimii șapte ani, demonstrând atât validarea produsului, cât și capacitatea de a construi relații comerciale pe termen lung.

PeMarket.ro este un startup tehnologic 100% românesc, fondat de Marius Nanu și Cătălin Rusu, care aduce piața auto și cea imobiliară într-o singură platformă digitală.

Cu peste 21.000 de listări active, peste 60 de parteneri verificați și aproape un milion de vizite lunare, compania își propune să ofere o alternativă competitivă într-o piață puternic fragmentată. Următoarea etapă include depășirea pragului de 50.000 de listări active și verificate, lansarea aplicațiilor pentru iOS și Android și dezvoltarea serviciilor platformei, cu
ambiția unei extinderi ulterioare la nivel european.

La ediția din acest an, PROWpeller a reunit 12 startup-uri: PeMarket.ro, BioSync, Jobful, Smartsy, Fiora5, CautCurier, Revelio Medical, QuickLegal, Ixaria, Harmonia Technologies, Defensive Pedal și Alpha by Zendra.

Cinci dintre acestea – Fiora5, CautCurier, Revelio Medical, Ixaria și Harmonia Technologies
– au făcut parte din prima cohortă a Acceleratorului Vest Ventures. Participarea la Startup
Expo le-a oferit ocazia să își prezinte produsele în fața potențialilor clienți, parteneri și
investitori.

„PROWpeller a fost construit tocmai pentru a aduce startup-urile bune mai aproape de capital, clienți, parteneri și oamenii care le pot ajuta să crească. Cele patru echipe finaliste ne-au arătat produse foarte diferite, dar și elementele pe care le căutăm la Vest Ventures:

fondatori ambițioși, probleme reale pe care merită să le rezolve, capacitate de execuție și
potențial de scalare. Investiția totală de 1.000.000 de euro în Smartsy, BioSync, Jobful și
PeMarket.ro este următorul pas firesc în relația pe care vrem să o construim cu aceste
companii”, a declarat Andrei Munteanu, Programs Managing Director și Co-Founder Vest
Ventures.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu