Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 6 octombrie 2023

ACCESUL INVESTITORILOR PE PIAȚA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE REGENERABILE ESTE ÎNGREUNAT

 

Participanții la procesul de racordare la rețea întâmpină bariere legislative, bariere birocratice, bariere asociate finanțării, dar și unele generate de dezvoltarea insuficientă a rețelelor electrice de transport și distribuție, este concluzia unui studiu realizat de Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Activitatea de

racordare la rețelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu, care se desfășoară în condiții reglementate și pe care trebuie să îl îndeplinească operatorul de transport și de sistem (OTS), precum și operatorii de distribuție (OD). Racordarea la rețeaua electrică presupune parcurgerea mai multor etape, care se concretizează în activități distincte prestate de operatori diferiți, etapele și procedurile necesare pentru racordarea utilizatorilor la rețea fiind stabilite prin reglementările ANRE.

Suntem interesați în mod special de procesul de racordare la rețeaua de transport/distribuție a noilor capacități de producere din surse regenerabile, având în vedere că s-au lansat mai multe scheme de finanțare, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, dar și prin alte programe naționale și comunitare de investiții. În acest context, prioritatea o constituie optimizarea procedurilor naționale de autorizare/avizare, cu scopul reducerii timpilor de implementare a proiectelor. În același timp, este foarte important să se facă diferența între reglementările strict necesare, cu rol esențial în asigurarea calității serviciilor, și cele care nu sunt strict necesare, chiar potențial dăunătoare dezvoltării pieței", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Studiul arată că cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină companiile la intrarea pe piața producerii energiei electrice din surse regenerabile se referă la procesul de autorizare administrativă (birocrație, procese netransparente, durata mare de emitere a avizului tehnic de racordare (ATR), cadru legislativ interpretabil și insuficient), dar au fost identificate și alte probleme referitoare la investiţiile insuficiente în dezvoltarea reţelelor de energie electrică, lipsa de experienţă în lucrul cu proiecte regenerabile a personalului implicat în diverse etape ale procesului de autorizare, dezvoltarea unor investiții cu caracter speculativ.

Ca urmare, autoritatea de concurență și autoritatea de reglementare în energie au formulat o serie de propuneri și recomandări pentru a elimina sau atenua barierele identificate în cadrul studiului.

Implementarea unui modul „one-stop-shop" dedicat obținerii licenței în domeniul producerii de energie electrică din surse regenerabile, ca parte distinctă în cadrul Punctului de contact unic electronic pentru licența industrială, ar putea avea multiple beneficii din punctul de vedere al reducerii timpului de acordare a licențelor și, implicit, de racordare la rețea, din punctul de vedere al transparenței, standardizării și uniformizării procesului. Astfel, operatorii economici care investesc în capacități de producere a energiei regenerabile vor putea aplica pentru obținerea licențelor, autorizațiilor, acordurilor și avizelor necesare desfășurării activității în cadrul unei singure proceduri, prin intermediul Punctului de contact unic electronic pentru licența industrială. În acest fel, se creează posibilitatea de a avea un for unic în România cu privire la proiectele de energie regenerabilă, reunind specialiști în domeniul dezvoltării acestor proiecte, ceea ce ar permite evaluarea mai rapidă a impactului cumulat al tuturor proiectelor.

Având în vedere dificultățile generate de dezvoltarea insuficientă a rețelelor electrice, care conduce la congestia rețelei în zonele cele mai importante pentru racordarea parcurilor fotovoltaice/eoliene, Consiliul Concurenței și ANRE recomandă Ministerului Energiei și autorităților centrale cu atribuții în reglementarea anumitor etape în cadrul dezvoltării rețelei de transport ca, la elaborarea și implementarea strategiilor în acest domeniu, să țină cont de obiectivele asumate de România în domeniul energiei regenerabile și de necesitatea identificării unor noi posibilități de asigurare/facilitare a surselor de finanțare a lucrărilor de dezvoltare a rețelelor.

Din punctul de vedere al legislației, s-a constatat că principalele bariere sunt lipsa unor pârghii legislative care să împiedice dezvoltarea unor investiții cu un potențial caracter speculativ și lipsa unui pachet legislativ corelat, care să prevină durata mare a procesului de racordare. La ora actuală, există situații în care unii operatori economici/investitori solicită și obțin ATR, însă nu intenționează să finalizeze proiectele și să le pună în funcțiune, în vederea intrării pe piață, ci mai degrabă să vândă proiectele altor investitori la stadiul de „ready to build". Acest comportament duce la blocarea capacității disponibile pentru racordarea investițiilor în proiecte regenerabile pe durata de valabilitate a ATR-urilor obținute, producând dificultăți majore pentru investitorii care solicită racordarea la rețea în scopul intrării efective pe piață.

ANRE a elaborat în anul 2021 o reglementare care facilitează transferul de informații utile potențialilor investitori, prin transparentizarea și publicarea capacităților disponibile în rețelele electrice și a limitărilor de capacitate. Cu toate acestea, autoritatea de concurență și ANRE consideră că ar trebui adoptate măsuri suplimentare de descurajare a investițiilor de tip speculativ, care să prevină sau să atenueze situațiile de blocaj, cum ar fi, de exemplu, introducerea unei garanții de execuție sau sancționarea inacțiunii prelungite a investitorilor.

De asemenea, procesul de racordare a producătorilor se confruntă cu dificultăți referitoare la finanțarea lucrărilor de întărire a rețelelor electrice, pentru a putea prelua energia electrică produsă de unitățile noi ce ar trebui instalate, iar practicarea unui tarif de aproximativ 100.000 euro/MW pentru lucrările de întărire a rețelei a făcut ca dezvoltarea proiectelor de anvergură să fie prohibitivă.

În acest context, Consiliul Concurenței și ANRE recomandă utilizarea schemelor de sprijin pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile. Una dintre acestea este finanțată prin PNRR și se bazează pe o procedură de ofertare concurențială, pentru sprijinirea investițiilor în producerea de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate. Celelalte tehnologii pentru producerea energiei din surse regenerabile sunt finanțate din Fondul pentru modernizare în perioada 2022-2030 în România.

În plus, este necesar ca procedurile de racordare la nivelul operatorilor de rețea să fie armonizate, iar aceștia ar trebui să publice ghiduri cu detalii și documentele necesare. De asemenea, operatorii de distribuție ar trebui să actualizeze constant informațiile existente despre racordarea la rețea a producătorilor de energie electrică.

De asemenea, autoritatea de concurență și ANRE recomandă organizarea unor programe de instruire continuă a personalului, având in vedere că o altă problemă cu care se confruntă investitorii în procesul de racordare este lipsa de experiență în lucrul cu proiectele regenerabile. Deși personalul operatorilor de rețea este mai bine informat și mai eficient, lipsa de experiență în lucrul cu proiecte SRE tinde să întârzie întreg procesul.

„Studiul referitor la identificarea unor posibile bariere legislative la intrarea pe piață din perspectiva racordării noilor capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile la Sistemul Electroenergetic Național" vine în completarea studiului lansat recent de Consiliul Concurenței privind posibila restricționare a accesului pe piață producătorilor de energie din surse regenerabile, în cadrul procesului de autorizare/avizare de către autoritățile publice.

Varianta preliminară a studiului poate fi consultată pe pagina web a instituției, până la data de 04.11.2023 Observațiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro. Observațiile vor fi trimise și în forma neconfidențială, având în vedere că acestea vor fi publicate odată cu varianta finală a studiului.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu