Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș- Severin a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița și la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeș.
Din cei 266 agenți economici contactați, 40 au participat la Bursă, oferind un număr de
298 locuri de muncă vacante, în domenii variate, predominând cele din domeniul
construcțiilor. Persoanele cu studii superioare au avut la dispozitie locuri de muncă de
inginer de diferite specializări, iar persoanele fără calificare au avut la dispoziție locuri
de muncă de muncitor necalificat în industria confecțiilor, manipulant mărfuri și
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor.
La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți au participat un număr de 400 persoane
aflate în căutarea unui loc de muncă, 47 dintre acestea fiind absolvenți. Ca urmare a
interacțiunii directe dintre șomeri și angajatori, 29 absolvenți au fost programați pentru
a participa la interviuri la sediile firmelor.
La Bursă au participat și elevi ai claselor a-XII-a din Reșița și Caransebeș, care au avut
posibilitatea de a se familiariza cu participarea la o Bursă a locurilor de muncă, în
scopul facilitării tranzitiei de la statutul de elev la cel de salariat.
Mulțumim atât agenților economici care au dat curs invitației noastre, cât și
reprezentanților mass-mediei, ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență
"Semenic", ai Centrului Militar Județean Caraș-Severin, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi "GL. BG. Vasile Zorzor" Caraș-Severin, ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița, precum și d-lui Ioan Dragomir, Prefectul Județului Caraș- Severin, care ne-au onorat cu prezența la Bursă.
Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul
Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr 17
și la sediul Punctului de lucru al AJOFM Caraș-Severin din Caransebeș, P-ța I. Dragalina
Nr. 2, unde vor fi emise repartiţii persoanelor ce întrunesc condiţiile impuse de
angajatori.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu