Bilanțul misiunilor pompierilor la sfârșit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 38 de misiuni în zona de competență..
Incendii
Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a șase incendii, unul izbucnit la un autoturism, trei manifestate
la vegetație uscată, iar alte două produse la deşeuri menajere.
În cursul zilei
de sâmbătă, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș au intervenit, cu două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă, în orașul Caransebeș, pentru
localizarea şi
stingerea unui incendiu
izbucnit la vegetație uscată, extins la două hale dezafectate alăturate. În
urma incendiului, au ars materialele depozitate în interior, materiale constând
în deșeuri, ambalaje din carton și mai multe obiecte de mobilier.
Tot
sâmbătă, pompierii caransebeșeni au intervenit, în colaborare cu Serviciul
Voluntar pentru Situații de Urgență Băuțar, pentru stingerea unui incendiu, în
urma căruia un autoturism a ars în totalitate, în localitatea Băuțar. Cauza
probabilă de producere a fost scurtcircuitul electric.
Accidente
rutiere
Pompierii
militari au intervenit la două accidente rutiere petrecute în localitățile Oravița
și Naidăș, soldate cu trei victime.
Misiuni de prim
ajutor
În perioada de
referință, s-au înregistrat 30 de intervenţii pentru
acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transportarea la spital a
persoanelor cu diverse afecţiuni medicale.
În
continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru
gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor
aflate în dificultate.
Nu uitați!
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă
pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de
urgenţă https://fiipregatit.ro
și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store
și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu