Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 21 decembrie 2025

Tarife mai mici de roaming din 1 ianuarie 2026 si Roaming ca acasa

Vesti bune pentru utilizatori: tarife mai mici de roaming din 1 ianuarie 2026 si Roaming ca acasa in Republica Moldova si Ucraina   

ANCOM informeaza ca, de la 1 ianuarie 2026, utilizatorii de servicii mobile vor beneficia de tarife mai mici de roaming, atat prin reducerea valorii maxime a suprataxei pentru serviciile de date in roaming in SEE, cat si prin integrarea Republicii Moldova si a Ucrainei in sistemul de tarifare „Roaming ca acasa".   

Roaming ca acasa in Republica Moldova si Ucraina

Incepand cu 1 ianuarie 2026, Republica Moldova si Ucraina se alatura sistemului de tarifare „Roaming ca acasa" al Uniunii Europene (RLAH – Roam Like at Home). Aceasta extindere face parte din integrarea economica graduala a celor doua state in piata interna a Uniunii Europene, in baza acordurilor individuale de asociere. 

Utilizatorii din Republica Moldova si Ucraina care calatoresc in Uniunea Europeana, precum si utilizatorii din Uniunea Europeana aflati in cele doua state, vor putea efectua sau primi apeluri, trimite mesaje si utiliza servicii de internet si date mobile fara costuri suplimentare, in aceleasi conditii ca in tara de origine.

Astfel, utilizatorii din Romania care au avut, in anumite cazuri, tarife chiar si de peste 8.000 euro/GB, vor achita, de la 1 ianuarie 2026, cel mult o suprataxa de maxim 1,33 euro/GB (1,10 euro fara TVA) in plus fata de tarifele nationale, dupa depasirea limitei de utilizare rezonabila.

„Roamingul ca acasa" garanteaza, de asemenea, dreptul utilizatorilor la aceeasi calitate a serviciilor mobile ca in tara de origine, precum si acces gratuit la apelarea serviciilor de urgenta.

Furnizorii de servicii de comunicatii electronice din Romania au obligatia de a-si informa clientii despre noile conditii de utilizare a serviciilor de roaming in Republica Moldova si Ucraina.

Atentie! Sistemul de tarifare „Roaming ca acasa" pentru Republica Moldova si, respectiv, pentru Ucraina se aplica obligatoriu doar in relatia lor directa cu state din Uniunea Europeana, si nu intre cele doua state sau in relatia cu celelalte tari din Spatiul Economic European (Islanda, Liechtenstein si Norvegia).

Spatiul Economic European (SEE) cuprinde statele membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croatia, Danemarca, Estonia, Finlanda (inclusiv insulele Åland), Franta (inclusiv Guyana Franceza si insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion si Saint-Martin), Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore si Madeira), Romania, Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv Insulele Canare), Suedia si Ungaria, la care se adauga Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

Scade valoarea suprataxei pentru datele in roaming in SEE

Tot de la 1 ianuarie 2026, scade valoarea maxima a suprataxei aplicabila in cazul depasirii limitelor de utilizare rezonabila a serviciilor de date in roaming in SEE.

Fiecare furnizor de servicii de roaming poate stabili o politica de utilizare rezonabila in legatura cu consumul serviciului de roaming in SEE cu scopul de a preveni folosirea abuziva sau anormala a acestui serviciu, de exemplu, pentru a preveni roamingul permanent in SEE. Dupa depasirea limitelor de utilizare rezonabila a serviciului de roaming in SEE, furnizorul poate percepe clientului, in plus, anumite suprataxe (ale caror valori sunt plafonate).

In cazul serviciilor de date, valoarea maxima a suprataxei va fi de 1,10 euro/GB (fara TVA) in perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2026, iar incepand cu 1 ianuarie 2027 va scadea la 1 euro/GB (fara TVA).

In cazul planurilor tarifare (cartele preplatite, abonamente, (extra)optiuni) cu date (cvasi)nelimitate, se poate aplica o limita de consum rezonabil al datelor in roaming in SEE, intr-o perioada de facturare. In aceste cazuri, volumul de date disponibil in roaming se calculeaza conform formulei: 2 x pretul pentru servicii mobile intr-o perioada de facturare (fara TVA) /1,10 euro (pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026). De regula, pretul serviciilor il reprezinta valoarea abonamentului lunar si a eventualelor extraoptiuni, efectiv platit dupa aplicarea reducerilor promotionale. 

Pentru a facilita estimarea volumului de date care poate fi consumat in roaming in SEE fara suprataxa, ANCOM a dezvoltat o aplicatie de tip widget, accesibila aici. Aplicatia ofera rezultate relevante pentru toti utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming si va fi actualizata la 1 ianuarie 2026 cu tariful de 1,10 euro/GB.


Obligatii de informare pentru furnizori

Furnizorii de servicii de comunicatii electronice au obligatii de informare a utilizatorilor cu privire la:

volumul de date disponibil in roaming SEE in cadrul contractului incheiat, inclusiv in fisa de sinteza si prin mesajul de informare transmis la momentul conectarii la o retea dintr-un stat SEE, Moldova si Ucraina;
consumarea volumului de date inclus in abonament sau optiune care poate fi utilizat fara aplicarea suprataxei.
Informatii detaliate privind sistemul de tarifare „Roaming ca acasa", inclusiv politica de utilizare rezonabila, sunt disponibile pe InfoCentru ANCOM, aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu