Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 13 decembrie 2025

Geodezia înălțimilor, între cote și creste alpine

„Geodezia înălțimilor, între cote și creste alpine” – întâlnire inspirațională cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT

 

Există momente în viața unei facultăți care ies din rutina firescului academic și se transformă în întâlniri cu sens, cu energie, cu povești care îți rămân în minte mult timp după ce se încheie. Un astfel de moment a fost organizat la Facultatea de Construcții, programul de studii MTC (Geodezie), din cadrul Universității Politehnica Timișoara, dechizând astfel o

serie de evenimente dedicate dialogului direct dintre studenți și oameni care au reușit performanțe remarcabile.

Un eveniment cu un titlu simbolic – „Geodezia înălțimilor, între cote și creste alpine” – care a adus în aceeași sală două generații unite prin aceeași pasiune: Dan Robescu senior și Dan Robescu junior. Tată și fiu. Absolvent și student al Facultății de Construcții. Aceeași specializare, Geodezia. Cei care, împreună, au urcat pe vârful Manaslu (8163m), în Himalaya, devenind autorii unui dublu record: cel mai tânăr român care a atins un vârf de peste 8000 de metri, și prima pereche tată-fiu care a reușit această performanță.

Povestea unei pasiuni care a crescut odată cu înălțimea munților

Totul începe simplu, în Șimleu Silvaniei, când un copil din anii ’80 descoperă libertatea urcușului pe dealul Măgura. Acel copil era Dan Robescu senior. Acolo s-a născut pasiunea pentru munte. Drumul l-a adus în 1992 la Timișoara, la Facultatea de Construcții – specializarea Geodezie –, atras de oraș, de reputația universității și de un model familial: fratele său, deja student aici.

În anii facultății a început să colinde munții României. Nu era încă alpinist, ci un tânăr atras de liniștea și rigoarea muntelui, poate fără să-și dea seama că aceste experiențe aveau să devină fundația peste care se va ridica, peste ani, o poveste extraordinară.

Apoi au venit copiii. Și împreună cu ei, o nouă perspectivă: muntele ca metodă de educație. Responsabilitate. Decizii asumate. Timp împreună. De mici, cei doi frați Robescu au votat democratic traseele, au învățat să fie parteneri, să aibă încredere unii în alții.

De la primele vârfuri la provocările marilor altitudini

Primul mare pas în afara țării a venit în 2019: Kilimanjaro (5895 m). Pentru junior, atunci adolescent, a fost prima confruntare cu altitudinea extremă. Cu aerul rarefiat, cu oboseala care nu e doar fizică. Au reușit. Și în reușita aceea se ascundea deja următorul vis.

Au urmat Mount Stanley, apoi Huascaran, apoi Damavand. Fiecare urcuș a însemnat antrenament intens – fizic, psihic, nutrițional –, dar și consolidarea unei complicități tată–fiu rar întâlnite.

În 2024, au îndrăznit mai mult: Manaslu, al optulea vârf ca înălțime din lume.

33 de zile în Himalaya – lecții despre curaj, limite și asumare

În fața studenților, cei doi au povestit cu sinceritate și modestie aventura din Nepal. De la agitația din Kathmandu la drumul lung spre tabăra de bază. De la aclimatizarea lentă până la ritualul Puja, fără de care nicio expediție nu poate urca mai departe. De la avalanșele care le-au tăiat respirația până la liniștea albă din cele patru tabere montane.

Au vorbit despre lipsa oxigenului, despre momentele când corpul spune „nu”, dar mintea spune „încă puțin”. Despre perseverență. Despre echipă. Despre responsabilitate. Și despre momentul în care, pe 24 septembrie 2024, au ajuns împreună pe vârf. Tată și fiu. Cu steagul României în mână. Cu visul transformat în realitate.

O întâlnire cu sens pentru studenți: o lecție despre pasiune și drumul spre reușită

Atmosfera evenimentului a fost una caldă, non-formală, exact așa cum și-au propus organizatorii: o întâlnire care nu doar informează, ci inspiră.

Studenții au ascultat cu atenție, au întrebat, au zâmbit, s-au mirat. Cei doi invitați le-au arătat echipamentul folosit – un detaliu care a adus aventura și mai aproape. Au vorbit despre decizii, despre perseverență, despre momente grele și momente care merită toate eforturile.

Mesajul lor pentru tinerii din sală a fost limpede: „Urmați-vă pasiunile. Indiferent care sunt ele. Bucurați-vă de viață. Nu vă fie frică să încercați. Muntele, ca și viața, răsplătește pe cei care au curajul să facă pasul înainte.”

Geodezia și alpinismul – două lumi mai apropiate decât par

Evenimentul a fost, simbolic, o punte între rigoarea măsurătorilor și libertatea aventurii. Între tehnologie și explorare. Între două generații unite prin aceeași dorință de a urca mai sus – la propriu și la figurat.

Pentru studenții de astăzi, întâlnirea cu două modele autentice a fost mai mult decât o poveste despre munți: a fost o lecție despre caracter, perseverență, alegerea propriului drum și asumarea propriilor limite pentru a le depăși.

Pentru Facultatea de Construcții UPT, a fost începutul unei serii de dialoguri în care experiențele de viață devin parte a educației.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu