Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 25 septembrie 2022

Infracțiuni și contravenții constatate de polițiștii bocșeni

Reținut pentru furtul a 3 autoturisme, conducere fără permis de conducere și sub influența substanțelor psihoactive 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2.06, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Ioan Marcu din Bocșa s-a produs un accident rutier fără victime.

La fața locului, polițiștii au găsit 3 autoturisme avariate, 2 aflate în parcare, cu avarii în partea laterală și cel de-al treilea abandonat în apropiere, despre care s-a stabilit că ar fi fost sustras de pe o stradă învecinată. 

În aceeași noapte, la ora 05.30, polițiștii au identificat pe strada Ion Vidu, din Bocșa, 2 tineri de 17 și 21 de ani, din localitate, bănuiți de comiterea faptelor. 

De asemenea, la locul depistării, polițiștii au găsit un alt autoturism sustras, cu care cei doi tineri s-ar fi deplasat pe raza orașului.

Bărbatul de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie categorie de vehicule. 

În continuare polițiștii l-au condus la spital, unde, în urma prelevării mostrelor biologice, s-a stabilit că bărbatul consumase o substanță psihoactivă
(THC). 

Din verificări s-a stabilit că cei 2 bărbați ar mai fi sustras în aceeași noapte, un al treilea autoturism, parcat pe strada Mihail Gașpar, pe care nu ar fi reușit să-l pornească, împingându-l și abandonându-l la o distanță de 150 de metri. 

Polițistii au întocmit dosar penal, iar bărbatul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, în cursul zilei de astăzi urmând a fi prezentat procurorului pentru dispunerea de măsuri legale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu