15% dintre intervievați au spus că au fost agresați în secția de poliție, înainte sau în timpul audierilor,
14% susțin că nu au beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat la sediul poliției, deși acest lucru era obligatoriu,
57% dintre cei care au avut avocat susțin că apărarea de care au beneficiat a fost de multe ori formală,
56% dintre respondenți au spus că nu au fost informați că au dreptul să nu dea nicio declarație în timpul audierii.
Acestea sunt o parte dintre rezultatele primului studiu cantitativ realizat în România, de APADOR-CH, pentru a afla percepția deținuților despre modul în care au trecut prin procesul penal. Studiul a fost realizat în 2021-2022, în cadrul proiectului Equalitydata, finanțat de UE, și s-a derulat în patru țări europene.
Interacțiunea cu poliția
Cercetarea cantitativă realizată de APADOR-CH în România arată că folosirea excesivă a forței, de către poliție, este o practică încă des întâlnită în România zilelor noastre. 18% dintre cei intervievați afirmă că poliția a folosit o forță excesivă în timpul reținerii, în timp ce alți 8% afirmă că polițiștii au fost agresivi verbal. 15% susțin că au fost agresați fizic în secțiile de poliție, fie înaintea, fie în timpul audierii în vederea reținerii. Cifrele sunt neașteptat de ridicate, mai ales având în vedere interdicția absolută a relelor tratamente prevăzută de CEDO și jurisprudența Curții Europene.
Dacă ne raportăm la un 0%, cât ar trebui să reprezinte procentul celor care au fost bătuți de poliție, putem concluziona că agresivitatea fizică, verbală și psihică reprezintă în continuare un instrument important pentru obținerea declarațiilor în cadrul audierilor în secțiile de poliție din țară. Atât folosirea forței fizice cât și agresivitatea verbală sunt mai frecvent întâlnite împotriva persoanelor de etnie romă decât în cazul altor etnii. 27% dintre acestea spun că poliția a folosit în cazul lor o forță excesivă, iar 12% afirmă că polițiștii au fost agresivi verbal.
Dreptul la un avocat
14% dintre respondenți susțin că nu au beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat la sediul poliției (o parte dintre aceștia spun că au beneficiat de un avocat ulterior, când au ajuns la parchet, în timp ce alții afirmă că au avut avocat doar în instanță). Aceasta a fost o constatare surprinzătoare, întrucât asistența juridică este obligatorie în momentul audierii în vederea reținerii, iar în lipsa acesteia, legea prevede nulitatea absolută a actului efectuat.
46% dintre respondenți afirmă că nu au putut discuta deloc cu avocatul înainte de audierea în vederea reținerii. 48% dintre persoanele intervievate au avut doar un avocat din oficiu pe durata urmăririi penale, 21% au avut un avocat ales iar 31% spun că au avut mai întâi un avocat din oficiu, apoi unul ales. Iar 57% susțin că apărarea de care au beneficiat a fost de multe ori formală, în multe cazuri avocații au ajuns în secțiile de poliție la finalul audierilor și doar au semnat declarația dată de suspect/inculpat.
„Avocatul mi-a zis doar recunoaște, avocații din oficiu au un text standard, nu m-au ajutat cu nimic" – declarație deținut.
Gradul de nemulțumire față de calitatea apărării din oficiu este ridicat, existând o percepție larg răspândită în rândul persoanelor condamnate că avocații din oficiu nu au reprezentat o garanție pentru respectarea drepturilor lor pe parcursul procesului penal, ci mai degrabă au apărat interesele statului.
Informarea privind drepturile procedurale
Atunci când au fost reținuți, 70% dintre respondenți afirmă că au fost informați cu privire la infracțiunea în legătură cu care au fost reținuți, 64% au fost informați despre dreptul la asistență juridică gratuită, 62% au fost informați în legătură cu dreptul de a contacta un avocat ales, 61% susțin că au fost informați în legătură cu dreptul de a informa o altă persoană cu privire la reținere, 49% au fost informați în legătură cu durata prevăzută de lege în cazul reținerii/arestării, doar 44% au fost informați în legătură cu dreptul de a nu da nicio declarație, 38% în legătură cu dreptul de a contesta măsura reținerii iar 19% au fost informați cu privire la dreptul de acces la dosarul cauzei.
Gradul de informare cu privire la drepturile persoanelor reținute este mai redus în rândul persoanelor de etnie romă decât în rândul persoanelor de etnie română.
Dintre cei care au fost informați în legătură cu dreptul la tăcere, au existat și persoane care au continuat să dea declarații în lipsa unui avocat, înainte de audierea în vederea reținerii. Datele statistice confirmă ipoteza unor observații empirice anterioare ale asociației, și anume că informarea suspecților/ inculpaților, de către poliție, cu privire la drepturile pe care le au pe parcursul procesului penal este formală și incompletă.
O categorie de deținuți a căror informare privind drepturile este problematică o reprezintă deținuții care nu știu să scrie și să citească.
Asistența medicală
Doar 41% dintre respondenți declară că au fost examinați pentru prima dată de un cadru medical la primirea în centrul de arest preventiv. 18% afirmă că nu au fost examinați deloc de un medic la primirea în centrul de arest preventiv. Procentul este surprinzător având în vedere prevederile legislative potrivit cărora în termen de 72 de ore de la primire, medicul locului de deținere efectuează examenul clinic complet, putând fi solicitate investigații paraclinice, astfel încât, în cel mult 21 de zile, să se stabilească starea de sănătate și cerințele de asistență medicală și de hrană, precum și aptitudinea de muncă, consemnând constatările în fișa medicală.
„Mi-au pus cătușe de mâini și de picioare și m-au bătut cât au vrut – ca să dau în gât și pe ceilalți care au fost în faptă cu mine și să recunosc ce vor ei. La arest nu au vrut să mă primească pentru că eram bătut foarte rău, m-au adus înapoi la secția la care m-au bătut și m-au ținut până a doua zi când m-au prezentat la parchet. După ce m-au dus a doua oară la arest am rugat-o eu pe doamna doctor să mă primească ca să mă liniștesc" – declarație deținut.
Plângeri pentru comportament abuziv
Numai 13% dintre cei care spun că împotriva lor a fost folosită o forță excesivă în secția de poliție au depus o plângere. Printre cauzele pentru care deținuții nu au depus plângeri pentru încălcarea drepturilor, au apărut des următoarele răspunsuri: „mi-a fost frică să nu-mi dăuneze la proces", „nu m-ar fi crezut nimeni, căci eu sunt infractor", „nu știam că se poate, nu mi-a spus nimeni", „am fost descurajat de avocat și/(sau de colegii de celulă)".
„Eu fiind infractor, cum să-i fac plângere prim procurorului, unde ajungeam?" – declarație deținut.
Numărul persoanelor care fac plângeri în legătură cu abuzurile suferite sau încălcarea drepturilor lor pe parcursul procedurii penale este redus. Acest lucru poate fi explicat în principal prin prisma fricii că acest demers ar putea avea impact negativ asupra rezultatului procesului, a neîncrederii că sistemul de justiție va lua în serios plângerile lor și a lipsei unei apărări eficiente.
77% dintre persoanele intervievate au afirmat că procedura de urmărire penală în cazul lor s-a încheiat cu un acord de recunoaștere a vinovăției. Dintre aceștia, cei mai mulți au afirmat că au avut doar avocat din oficiu și o apărare ineficientă.
Profilul respondenților
95% dintre deținuții intervievați au fost bărbați și 69% dintre respondenți au avut vârste cuprinse între 19 și 40 de ani. Din totalul celor implicați în proiect, 69% au fost etnici români, 21% etnici romi și 9% au aparținut altor etnii – maghiari, turci, lipoveni, sârbi. Stabilirea etniei s-a făcut în baza declarațiilor deținuților. APADOR-CH nu a avut acces la dosarele acestora și nu a colectat niciun fel de date personale pentru acest proiect.
Acesta este primul și singurul proiect de acest fel din România, în care sunt intervievați 1.000 de deținuți din toată țara și întrebați despre modul în care au perceput ei trecerea prin procesul penal, de la reținere/arestare preventivă până la condamnare și încarcerare. În general astfel de informații sunt privite cu neîncredere de reprezentanții sistemului de justiție, pe motiv că ele reprezintă doar o viziune subiectivă, neverificată și din alte surse. Într-adevăr, datele din această cercetare reprezintă doar versiunea persoanelor cercetate, judecate și condamnate penal. Interviurile au avut loc, însă, în condiții de confidențialitate, iar deținuții nu au avut motive să creadă că răspunsurile sincere le-ar fi adus vreun prejudiciu ulterior în detenție.
Cercetarea cantitativă realizată de APADOR-CH în România arată că folosirea excesivă a forței, de către poliție, este o practică încă des întâlnită în România zilelor noastre. 18% dintre cei intervievați afirmă că poliția a folosit o forță excesivă în timpul reținerii, în timp ce alți 8% afirmă că polițiștii au fost agresivi verbal. 15% susțin că au fost agresați fizic în secțiile de poliție, fie înaintea, fie în timpul audierii în vederea reținerii. Cifrele sunt neașteptat de ridicate, mai ales având în vedere interdicția absolută a relelor tratamente prevăzută de CEDO și jurisprudența Curții Europene.
Dacă ne raportăm la un 0%, cât ar trebui să reprezinte procentul celor care au fost bătuți de poliție, putem concluziona că agresivitatea fizică, verbală și psihică reprezintă în continuare un instrument important pentru obținerea declarațiilor în cadrul audierilor în secțiile de poliție din țară. Atât folosirea forței fizice cât și agresivitatea verbală sunt mai frecvent întâlnite împotriva persoanelor de etnie romă decât în cazul altor etnii. 27% dintre acestea spun că poliția a folosit în cazul lor o forță excesivă, iar 12% afirmă că polițiștii au fost agresivi verbal.
Dreptul la un avocat
14% dintre respondenți susțin că nu au beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat la sediul poliției (o parte dintre aceștia spun că au beneficiat de un avocat ulterior, când au ajuns la parchet, în timp ce alții afirmă că au avut avocat doar în instanță). Aceasta a fost o constatare surprinzătoare, întrucât asistența juridică este obligatorie în momentul audierii în vederea reținerii, iar în lipsa acesteia, legea prevede nulitatea absolută a actului efectuat.
46% dintre respondenți afirmă că nu au putut discuta deloc cu avocatul înainte de audierea în vederea reținerii. 48% dintre persoanele intervievate au avut doar un avocat din oficiu pe durata urmăririi penale, 21% au avut un avocat ales iar 31% spun că au avut mai întâi un avocat din oficiu, apoi unul ales. Iar 57% susțin că apărarea de care au beneficiat a fost de multe ori formală, în multe cazuri avocații au ajuns în secțiile de poliție la finalul audierilor și doar au semnat declarația dată de suspect/inculpat.
„Avocatul mi-a zis doar recunoaște, avocații din oficiu au un text standard, nu m-au ajutat cu nimic" – declarație deținut.
Gradul de nemulțumire față de calitatea apărării din oficiu este ridicat, existând o percepție larg răspândită în rândul persoanelor condamnate că avocații din oficiu nu au reprezentat o garanție pentru respectarea drepturilor lor pe parcursul procesului penal, ci mai degrabă au apărat interesele statului.
Informarea privind drepturile procedurale
Atunci când au fost reținuți, 70% dintre respondenți afirmă că au fost informați cu privire la infracțiunea în legătură cu care au fost reținuți, 64% au fost informați despre dreptul la asistență juridică gratuită, 62% au fost informați în legătură cu dreptul de a contacta un avocat ales, 61% susțin că au fost informați în legătură cu dreptul de a informa o altă persoană cu privire la reținere, 49% au fost informați în legătură cu durata prevăzută de lege în cazul reținerii/arestării, doar 44% au fost informați în legătură cu dreptul de a nu da nicio declarație, 38% în legătură cu dreptul de a contesta măsura reținerii iar 19% au fost informați cu privire la dreptul de acces la dosarul cauzei.
Gradul de informare cu privire la drepturile persoanelor reținute este mai redus în rândul persoanelor de etnie romă decât în rândul persoanelor de etnie română.
Dintre cei care au fost informați în legătură cu dreptul la tăcere, au existat și persoane care au continuat să dea declarații în lipsa unui avocat, înainte de audierea în vederea reținerii. Datele statistice confirmă ipoteza unor observații empirice anterioare ale asociației, și anume că informarea suspecților/ inculpaților, de către poliție, cu privire la drepturile pe care le au pe parcursul procesului penal este formală și incompletă.
O categorie de deținuți a căror informare privind drepturile este problematică o reprezintă deținuții care nu știu să scrie și să citească.
Asistența medicală
Doar 41% dintre respondenți declară că au fost examinați pentru prima dată de un cadru medical la primirea în centrul de arest preventiv. 18% afirmă că nu au fost examinați deloc de un medic la primirea în centrul de arest preventiv. Procentul este surprinzător având în vedere prevederile legislative potrivit cărora în termen de 72 de ore de la primire, medicul locului de deținere efectuează examenul clinic complet, putând fi solicitate investigații paraclinice, astfel încât, în cel mult 21 de zile, să se stabilească starea de sănătate și cerințele de asistență medicală și de hrană, precum și aptitudinea de muncă, consemnând constatările în fișa medicală.
„Mi-au pus cătușe de mâini și de picioare și m-au bătut cât au vrut – ca să dau în gât și pe ceilalți care au fost în faptă cu mine și să recunosc ce vor ei. La arest nu au vrut să mă primească pentru că eram bătut foarte rău, m-au adus înapoi la secția la care m-au bătut și m-au ținut până a doua zi când m-au prezentat la parchet. După ce m-au dus a doua oară la arest am rugat-o eu pe doamna doctor să mă primească ca să mă liniștesc" – declarație deținut.
Plângeri pentru comportament abuziv
Numai 13% dintre cei care spun că împotriva lor a fost folosită o forță excesivă în secția de poliție au depus o plângere. Printre cauzele pentru care deținuții nu au depus plângeri pentru încălcarea drepturilor, au apărut des următoarele răspunsuri: „mi-a fost frică să nu-mi dăuneze la proces", „nu m-ar fi crezut nimeni, căci eu sunt infractor", „nu știam că se poate, nu mi-a spus nimeni", „am fost descurajat de avocat și/(sau de colegii de celulă)".
„Eu fiind infractor, cum să-i fac plângere prim procurorului, unde ajungeam?" – declarație deținut.
Numărul persoanelor care fac plângeri în legătură cu abuzurile suferite sau încălcarea drepturilor lor pe parcursul procedurii penale este redus. Acest lucru poate fi explicat în principal prin prisma fricii că acest demers ar putea avea impact negativ asupra rezultatului procesului, a neîncrederii că sistemul de justiție va lua în serios plângerile lor și a lipsei unei apărări eficiente.
77% dintre persoanele intervievate au afirmat că procedura de urmărire penală în cazul lor s-a încheiat cu un acord de recunoaștere a vinovăției. Dintre aceștia, cei mai mulți au afirmat că au avut doar avocat din oficiu și o apărare ineficientă.
Profilul respondenților
95% dintre deținuții intervievați au fost bărbați și 69% dintre respondenți au avut vârste cuprinse între 19 și 40 de ani. Din totalul celor implicați în proiect, 69% au fost etnici români, 21% etnici romi și 9% au aparținut altor etnii – maghiari, turci, lipoveni, sârbi. Stabilirea etniei s-a făcut în baza declarațiilor deținuților. APADOR-CH nu a avut acces la dosarele acestora și nu a colectat niciun fel de date personale pentru acest proiect.
Acesta este primul și singurul proiect de acest fel din România, în care sunt intervievați 1.000 de deținuți din toată țara și întrebați despre modul în care au perceput ei trecerea prin procesul penal, de la reținere/arestare preventivă până la condamnare și încarcerare. În general astfel de informații sunt privite cu neîncredere de reprezentanții sistemului de justiție, pe motiv că ele reprezintă doar o viziune subiectivă, neverificată și din alte surse. Într-adevăr, datele din această cercetare reprezintă doar versiunea persoanelor cercetate, judecate și condamnate penal. Interviurile au avut loc, însă, în condiții de confidențialitate, iar deținuții nu au avut motive să creadă că răspunsurile sincere le-ar fi adus vreun prejudiciu ulterior în detenție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu