Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 25 noiembrie 2021

Focare de infecție cu Covid-19, la data de 25.11.2021, în județul Caraș-Severin


Nr. crt. Județ (abreviere auto) Localitate focar Tip unitate / comunitate (MS=medico-sanitara; CR=centru rezidential pentru copii sau varstnici; EDU=unitate invatamant; PROD = unitate productie; ALTA-care; ) Denumire oficială unitate Data raportării focar Nr. total cazuri confirmate în focar Efectiv / nr.populație din comunitate Măsuri dispuse Data instituirii / ridicării măsurii (zz/ll/aaaa) Data inchiderii focar (zz/ll/aaaa) Observații
1 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL R 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
2 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL G 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
3 CS DOGNECEA ALTA FOCAR FAMILIAL M 12.11.2021 2 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
4 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL R 12.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
5 CS ORAVITA ALTA FOCAR FAMILIAL P 12.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
6 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL B 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
7 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL B 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
8 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL U 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
9 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL B 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
10 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILIAL E 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
11 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL N 12.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
12 CS OTELU ROSU ALTA FOCAR FAMILIAL R 12.11.2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
13 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL N 12.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 11.11.2021 25,11,2021
14 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL P 13,11,2021 4 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
15 CS ARMENIS ALTA FOCAR FAMILIAL J 13,11,2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
16 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL V 13,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
17 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL L/C 13,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
18 CS CORNUTEL ALTA FOCAR FAMILIAL H 13,11,2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
19 CS TEREGOVA ALTA FOCAR FAMILIAL B 13,11,2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
20 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL V 13,11,2021 2 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
21 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL P/S 13,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
22 CS BOZOVICI ALTA FOCAR FAMILIAL P 13,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 12,11,2021
23 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILIAL A 14,11,2021 2 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 13,11,2021
24 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILIAL O 14,11,2021 2 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 13,11,2021
25 CS ANINA ALTA FOCAR FAMILIAL T 15.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 14.11.2021
26 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL B 15.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 14.11.2021
27 CS RUSCA MONTANA ALTA FOCAR FAMILIAL Z 15.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 14.11.2021
28 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILIAL C. 15.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 14.11.2021
29 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL M 15.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 14.11.2021
30 CS VALEA BOLVASNITA ALTA FOCAR FAMILIAL V 16.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 15.11.2021
31 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL N 16.11.2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 15.11.2021
32 CS BERZOVIA ALTA FOCAR FAMILIAL C 16.11.2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 15.11.2021
33 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL D 16.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 15.11.2021
34 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL T 17.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
35 CS OTELU ROSU ALTA FOCAR FAMILIAL A 17.11.2021 3 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
36 CS OTELU ROSU ALTA FOCAR FAMILIAL B 17.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
37 CS ORAVITA ALTA FOCAR FAMILIAL R 17.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
38 CS ANINA ALTA FOCAR FAMILIAL T 17.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
39 CS RUSCA MONTANA ALTA FOCAR FAMILIAL P 17.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
40 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL P 17.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 16.11.2021
41 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILIAL C 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
42 CS FARLIUG ALTA FOCAR FAMILIAL J 18.11.2021 3 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
43 CS OTELU ROSU ALTA FOCAR FAMILIAL G 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
44 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL N 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
45 CS SOCOL ALTA FOCAR FAMILIAL P 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
46 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL C 18.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
47 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL T 18.11.2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
48 CS DOCLIN ALTA FOCAR FAMILIAL P 18.11.2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
49 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL I 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
50 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL B 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
51 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL A 18.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
52 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL M 18.11.2021 3 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 17.11.2021
53 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL I 19.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 18.11.2021
54 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL D 19.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 18.11.2021
55 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL A 19.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 18.11.2021
56 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL G 19.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 18.11.2021
57 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILIAL G 19.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 18.11.2021
58 CS BOLVASNITA ALTA FOCAR FAMILIAL P 20.11.2021 4 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
59 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL P 20.11.2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
60 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL H 20.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
61 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL T 20.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
62 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL J 20.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
63 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL C 20.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
64 CS PADINA MATEI ALTA FOCAR FAMILIAL S 20.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
65 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL T 20.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
66 CS IAZ ALTA FOCAR FAMILIAL L 20.11.2021 2 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
67 CS OTELU ROSU ALTA FOCAR FAMILIAL B 20.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 19.11.2021
68 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL C 21.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 20.11.2021
69 CS OTELU ROSU ALTA FOCAR FAMILIAL B 22,11,2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
70 CS PALTINIS ALTA FOCAR FAMILIAL M 22,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
71 CS LAPUSNICEL ALTA FOCAR FAMILIAL M 22,11,2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
72 CS ANINA ALTA FOCAR FAMILIAL L 22,11,2021 2 6 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
73 CS DOGNECEA ALTA FOCAR FAMILIAL B 22,11,2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
74 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL J 22,11,2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
75 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL M 22,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 21.11.2021
76 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL D 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
77 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL J 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
78 CS CARANSEBES ALTA FOCAR FAMILIAL S 23,11,2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
79 CS VOISLOVA ALTA FOCAR FAMILIAL O 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
80 CS VARCIOROVA ALTA FOCAR FAMILIAL D 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
81 CS MOLDOVA NOUA ALTA FOCAR FAMILIAL B 23,11,2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
82 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL V 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
83 CS MEHADICA ALTA FOCAR FAMILIAL G 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
84 CS CORNUTEL ALTA FOCAR FAMILIAL B 23,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 22,11,2021
85 CS OCNA DE FIER ALTA FOCAR FAMILIAL M 24,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 23,11,2021
86 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL R 24,11,2021 3 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 23,11,2021
87 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL B 24,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 23,11,2021
88 CS MEHADICA ALTA FOCAR FAMILIAL F 25.11.2021 3 4 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
89 CS PADINA MATEI ALTA FOCAR FAMILIAL M 25.11.2021 3 6 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
90 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL G 25.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
91 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL C 25.11.2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
92 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL C 25,11,2021 2 2 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
93 CS RESITA ALTA FOCAR FAMILIAL B 25.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
94 CS BAUTAR ALTA FOCAR FAMILIAL L 25.11.2021 2 3 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021
95 CS BOCSA ALTA FOCAR FAMILAIL D 25.11.2021 3 6 izolarea confirmatilor si monitorizarea contactilor 24,11,2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu