Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 25 ianuarie 2021

Ședință ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin

 

Președintele Romeo-Dan Dunca a dispus convocarea unei ședințe ordinare a Consiliului Județean Caraș-Severin pentru data de 28 ianuarie 2021, ora 10.00 cu următoarele puncte înscrise pe ordinea de zi:

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Judeţului Caraş-Severin, pe anul 2020.

2.Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean nr.48/19.02.2020 privind aprobarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Caraş-Severin  și a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi servicii publice de sub autoritatea Consiliului Judeţean Caraş-Severin și finanţate de către acesta pe sursa A, pe anul 2020, modificată.

3. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 50/19.02.2020 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Reșița, instituție de sub autoritatea Consiliului Judeţean Caraş-Severin și finanţată de către acesta pe sursa F, pe anul 2020, modificată.

         4 Proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 49.984,19 mii lei din excedentul bugetului local al Județului Caraș-Severin rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2020,în valoare de 50.606,02 mii lei,în anul 2021.

         5.            Proiect de hotărâre  privind utilizarea excedentului bugetului  activităților finanțate  din venituri proprii ale instituțiilor din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin finanțate din sursa E,rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2020, pentru finanțarea cheltuielilor în anul 2021.

         6.            Proiect de hotărâre privind utilizarea bugetului Spitalului Județean de Urgență Resița,instituție publică din subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin finanțată integral din veniturii proprii din sursa F, rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2020,pentru finanțarea cheltuielilor în anul 2021.

         7.            Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru anul 2021.

         8.            Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de  bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului  propriu  al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru anul 2021.

         9.            Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Caras –Severin, pentru anul 2021.

         10. Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, pentru anul 2021.

         11. Proiect de hotărâre  privind aprobarea  efectuarii in anul 2021, a concediului de odihnă anual neefectuat în anul 2020, de către președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, domnul Romeo-Dan DUNCA,  și domnul Ovidiu RĂDOI.

        12. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.195/2.11.2020 privind alegerea Comisiei de numărare a voturilor  a Consiliului Județean Caraș-Severin.

         13. Proiect de hotărâre  pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.198/2.11.2020 privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

         14.Proiect de hotărâre  privind aprobarea  Reţelei de şcolarizare a unităţilor de  învăţământ special  din judeţul Caraş-Severin, pentru anul şcolar  2021-2022.

         15. Proiect de hotărâre  privind neexercitarea  de către județul Caraș-Severin, prin Consiliul Județean Caraș-Severin a dreptului de preempțiune  la vânzarea imobilului  Hotel ”Traian”, fost Hotel ”Carol”, fost Pavilion I, azi parțial dezafectat, locuințe sociale, farmacie, și cabinet medical situate în orașul Băile Herculane,str. Cerna,nr.4.

         16. Proiect de hotărâre privind neexercitarea  de către  județul Caraș-Severin, prin Consiliul Județean Caraș-Severin, a dreptului de preempțiune la vânzarea imobilului parte din  Ansamblul urban ”Zona Rânduri” situate în municipiul Reșița,str. Rândul III nr.18, județul Caraș-Severin.

17. Proiect de hotărâre privind neexercitarea de către judeţul Caraş-Severin, prin Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a dreptului de preempţiune la vânzarea imobilului monument istoric ”Conacul Iuhasz” situat în comuna Constantin Daicoviciu, sat  Zăgujeni, nr. 13, județul Caraș-Severin.

         18. Proiect de hotărâre  privind aprobarea Regulamentului  local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea  planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin.

         19. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către doamna consilier județean Stuparu Mariana Gabriela și domnul consilier județean Nedelcea Flavius-Constantin.

         20. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către  domnul Angyal Cristian Daniel.

         21. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către doamna Guțu Nicoleta.

         22. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către domnul Matei Maxim.

         23. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către domnul Ienea Marius.

         24. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către domnul Părțan Flavius-Sebastian.

         25. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către doamna Aninoiu Maria Diana.

         26. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către domnul Moatăr Mihai.

         27. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către doamna Drăghicescu Daniela Mărioara.

         28. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către doamna Mimiș Adriana.

         29. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către Sindicatul ”Consind” in numele și pentru  domnul Gavril Călin Gheorghe.

         30. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către doamna Roșeți Floarea.

         31. Proiect de hotărâre privind admiterea/respingerea plângerii prealabile formulate de către  Sindicatul  ”Consind” în numele și pentru 22 de angajați ai Directiei de Drumuri Județene Caraș-Severin.

         32. Proiect de  hotărâre  privind desemnarea  a doi consilieri județeni în  calitate de membri în cadrul comisiei de evaluare anuală a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general  al județului Caraș-Severin.

33. Proiect de hotărâre privind desemnarea  reprezentantului  Consiliului Județean Caraș-Severin in Adunarea Generală a Acționarilor S.C. AQUACARAȘ S.A.

34. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Caraș-Severin în Adunarea Generală a Asociaților  S.C. EOLIANA   CARAȘ S.R.L.

35. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Caraș-Severin în Adunarea Generală a Asociaților   S.C. ”SCHILIFT” S.R.L.

36. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Caraș-Severin în Adunarea Generală a Asociaților, .S.C. „Ecologica Băile  Herculane S.R.L.

37. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Caraș-Severin în Consiliul Administrativ al Teatrului de Vest Reşiţa.

         38. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Caraș-Severin în Consiliul de Administrație  al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”

         39. Proiect de hotărâre privind numirea Consiliului de Administraţie al Muzeului Banatului Montan Reşiţa,

         40. Proiect de hotărâre privind numirea Consiliului de Administraţie al Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş

41. Proiect de hotărâre privind delegarea unui reprezentant din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în Adunarea Reprezentanţilor Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).

42. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin în Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Caraş-Severin.

43. Proiect de hotărâre privind  numirea membrilor în Consiliul de Administraţie al  Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

44. Proiect de hotărâre privind numirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ special din judeţul Caraş-Severin.

45. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Caraş-Severin,  în Consiliul Consultativ al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

46. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Caraş-Severin   ca membru, în cadrul  Consiliului de administrație al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, pentru  anul școlar 2020-2021.

         47. Proiect de hotărâre privind  nominalizarea unui reprezentant al  Consiliului Județean Caraș-Severin în Consiliul de Administrație  al Centrului Județean  de Resurse și Asistență  Educațională Caraș-Severin.

         48. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui  reprezentant  al Consiliului Județean Caraș-Severin în calitate de membru, în Colegiul Director al Direcției de Evidență a Persoanelor a Județului Caraș-Severin.

         49. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Caraș-Severin, în calitate de membri, in Colegiul  Director al  Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin.

50. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Judeţului Caraş-Severin în forul deliberativ și executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă – ADIVEST.

51. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 260/2016 privind numirea Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism precum și aprobarea Regulamentului de funcționare al acesteia, modificată și completată.

         52. Raport semestrial privind monitorizarea de către Comisia pentru Protecția Copilului Caraș-Severin a fenomenului părăsirii copiilor la nivel județean(semestrul II-2020).

         53. Intrebări. Interpelări

Serviciul Comunicare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu