Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 22 ianuarie 2021

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 22.01.2021. Crește numărul persoanelor decedate

Până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

645.923 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.699 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr.
crt. Judeţ Număr de cazuri Număr de cazuri Incidenţa înregistrată
confirmate(total) nou confirmate la 14 zile
1. Alba 13417 66 1,66
2. Arad 15333 84 1,37
3. Argeş 19941 39 1,02
4. Bacău 18172 73 1,46
5. Bihor 19516 66 1,73
6. Bistriţa-Năsăud 8036 26 1,13
7. Botoşani 9378 41 1,47
8. Braşov 27821 148 2,29
9. Brăila 9155 28 1,57
10. Buzău 8825 28 0,6
11. Caraş-Severin 7376 37 1,81
12. Călăraşi 6954 27 1,03
13. Cluj 34222 133 3,13
14. Constanţa 29175 101 2,09
15. Covasna 5433 18 0,83
16. Dâmboviţa 16118 37 1,21
17. Dolj 16886 69 1,38
18. Galaţi 18205 56 1,7
19. Giurgiu 7105 36 1,16
20. Gorj 5545 26 0,86
21. Harghita 5674 11 0,63
22. Hunedoara 13036 68 1,44
23. Ialomiţa 7451 31 1,08
24. Iaşi 30387 109 0,89
25. Ilfov 27595 118 3,07
26. Maramureş 12654 73 2,53
27. Mehedinţi 5433 21 0,89
28. Mureş 16269 68 1,12
29. Neamţ 12221 62 1,31
30. Olt 10328 20 0,58
31. Prahova 25516 44 1,01
32. Satu Mare 8002 58 1,72
33. Sălaj 6893 24 1,83
34. Sibiu 18137 51 1,41
35. Suceava 17952 90 1,87
36. Teleorman 8679 38 1,38
37. Timiş 30790 166 3,75
38. Tulcea 5929 15 1,07
39. Vaslui 11647 50 1,35
40. Vâlcea 10786 60 1,34
41. Vrancea 7591 18 0,6
42. Mun. Bucureşti 114685 413 2,52
43. Cazuri noi
nealocate pe judeţe 2207* -48

TOTAL 706.475 2.699

*Referitor la "cazurile noi nealocate pe judeţe", facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 783 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuţia pe judeţe a acestor cazuri o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEŢ Probe pozitive la retestare
1 Alba 14
2 Arad 14
3 Argeş 25
4 Bacău 22
5 Bihor 10
6 Bistriţa-Năsăud 6
7 Botoşani 9
8 Brăila 5
9 Braşov 19
10 Buzău 4
11 Călăraşi 8
12 Caraş-Severin 10
13 Cluj 38
14 Constanţa 45
15 Covasna 6
16 Dâmboviţa 15
17 Dolj 8
18 Galaţi 33
19 Giurgiu 6
20 Gorj 10
21 Harghita 6
22 Hunedoara 15
23 Ialomiţa 15
24 Iaşi 27
25 Ilfov 22
26 Maramureş 11
27 Mehedinţi 10
28 Municipiul Bucureşti 115
29 Mureş 26
30 Neamţ 21
31 Olt 16
32 Prahova 10
33 Sălaj 14
34 Satu Mare 18
35 Sibiu 3
36 Suceava 48
37 Teleorman 17
38 Timiş 47
39 Tulcea 5
40 Vâlcea 14
41 Vaslui 11
42 Vrancea 5

Total 783

Până astăzi, 17.628 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS - CoV - 2 au decedat.

În intervalul 21.01.2021 (10:00) - 22.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 decese (48 bărbaţi şi 26 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.968. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.268.464 de teste RT-PCR şi 69.007 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.712 teste RT-PCR (15.012 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.700 la cerere) şi 5.899 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 47.842 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.148 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 76.461 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 184 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.045 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 735 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 21 ianuarie, 4.799 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 859.230 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 7.712 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS - CoV - 2 (coronavirus): 1.991 în Italia, 1.647 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.115 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 180 în Irlanda şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 145 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 20 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autorităţile competente din statele de reşedinţă, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetăţenii români din străinătate.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor şi este valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul SARS - CoV - 2 la nivel european şi global:

În intervalul 15-21 ianuarie 2021, au fost raportate 17.906.888 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania şi Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate şi numărul cetăţenilor decedaţi, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra, cât şi la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetăţenilor vindecaţi, continuă să fie actualizate zilnic.

ŢARA CAZURI DECEDAŢI VINDECAŢI*
CONFIRMATE

Regatul Unit 3.395.959 (+323.610) 89.261 (+7.830) 8.581 (+89)
Franţa 2.910.989 (+127.733) 70.283 (+2.533) 220.650(+1.296)
Italia 2.381.277 (+104.786) 82.177 (+3.422) 1.827.451 (+20.519)
Spania 2.336.451 (+224.669) 53.769 (+1.494) 150.376 -
Germania 2.040.659 (+119.635) 46.633 (+5.947) 1.797.648 (+19.329)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAŢIE GLOBALĂ LA 21 IANUARIE 2021

CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI VINDECAŢI*
94.582.873 (+4.780.777) 2.036.713 (+96.184) 53.777.014 (+390.844)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/
** datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 15-21 ianuarie 2021, cu excepţia celor de la categoriile cetăţenilor vindecaţi, care reprezintă numărul de cazuri raportate în intervalul 20 - 21 ianuarie 2021.
*** CEPCB precizează că actualizările la nivel naţional sunt publicate pe coordonate diferite de timp şi procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanţe între datele zilnice publicate de state şi cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

Biroul de presă al Guvernului

 

Secțiunea pentru atașamente

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu